Articolul lui Lucian Croitoru arată că problema României nu este lipsa ajustării bugetare, ci faptul că aceste ajustări nu modifică fundamentul politic al deficitelor. Ele nu țintesc statul supradimensionat, nici evaziunea structurală, nici lipsa antreprenoriatului, nici incapacitatea guvernului de a se alinia la principiile ordinii spontane a pieței.
Economia românească, aflată din nou în pragul unei corecții, riscă să reia același ciclu dacă nu își redescoperă spiritul liberal și dacă nu apare masa critică de politicieni capabili să susțină politici compatibile cu principiile obiective care guvernează economia modernă.
Lucian Croitoru este un economist român cunoscut pentru expertiza sa în politici fiscale. În 2009, a fost nominalizat pentru funcția de prim-ministru de președintele Traian Băsescu, însă nu a ajuns să formeze un guvern, Parlamentul respingând propunerea. Funcţia actuală a Lucian Croitoru este de consilier principal pe probleme de politică monetară al guvernatorului Banca Națională a României (BNR).
Măsurile adoptate din iulie 2025: ceea ce lipsește
Croitoru critică pachetele de ajustare pentru că:
- privesc deficitul doar ca agregat macroeconomic,
- ignoră rolul concurenței și antreprenoriatului,
- sunt motivate excesiv de riscul pierderii fondurilor UE,
- nu reușesc să stimuleze inovarea și dinamica sectorului privat.
El subliniază că discursul public este dominat de raționalism constructivist, adică de credința că economia poate fi proiectată la nivel central. Din acest motiv, pachetele bugetare sunt gândite prin redistribuire, nu prin crearea de valoare.
„Astfel, concurența și antreprenorialul (sau inițiativa privată, în general) nu sunt avute în vedere ca variabile cheie nici în pachetele de măsuri de ajustare, nici în comentariile la aceste pachete. În schimb, aproape totul este centrat pe deficitul bugetar ca agregat. Dar acest agregat, ca să-l parafrazez pe Hayek, ascunde multe procese microeconomice”, scrie Croitoru.
Starea actuală a economiei
Din analiza lui Croitoru se desprind mai multe concluzii despre situația actuală:
- Ajustarea bugetară reduce deficitul, dar nu elimină cauzele apariției lui.
- Structura politică a României favorizează creșterea statului, nu a pieței.
- Fondurile UE, deși necesare, pot dilua spiritul concurenței.
- Liberalismul economic este slab reprezentat în societate.
- Economia suferă de lipsă de inovare, concurență și antreprenoriat.
- Fără un mecanism robust de disciplină fiscală, deficitele vor reapărea.
Pentru Croitoru, adevărata sănătate fiscală nu este obținută prin măsuri în două trepte – tăieri și apoi repetarea ciclului –, ci prin schimbarea paradigmei către o economie condusă de reguli, concurență și inițiativă privată.
Ajustările bugetare nu au eliminat dezechilibrele din economie
Croitoru observă că pachetele de măsuri adoptate de guvern pentru reducerea deficitului au aceeași structură ca în perioadele 1992–1996, 2004–2008 și 2016–2024.
Ele reușesc, temporar, să reducă deficitul sub pragurile periculoase, dar nu ating cauzele structurale care duc recurent la reapariția dezechilibrelor. De fiecare dată, România corectează efectele, nu și mecanismele care le produc.
Această abordare ciclică arată că țara funcționează într-un model fiscal în care politicile bune sunt împinse în afara pieței politice de politicile artificiale, exact cum, în teoria monetară, moneda slabă o scoate din circulație pe cea bună – o analogie inspirată din „Legea lui Gresham”.
Lipsa unui „etalon” care să disciplineze politica fiscală
Croitoru amintește că, istoric, standardul-aur era acel mecanism care limita excesul politicii fiscale. Fără un „etalon Y” – un echivalent modern al standardului aur – societățile rămân expuse la două tendințe periculoase:
- repetarea deficitelor bugetare nesustenabile,
- creșterea continuă a statului prin impozite și cheltuieli tot mai mari.
Regulile fiscale moderne nu pot înlocui eficient acel mecanism natural de disciplină.
„Poate că, mai devreme sau mai târziu, vom descoperi un etalon Y, dar în mod cert, regulile fiscale ce au încercat să îndeplinească rolul pe care îl îndeplinea etalonul aur nu pot juca eficient rolul etalonului Y. Rămâne să-l descoperim pe acesta din urmă”, este opinia lui Croitoru.
Cauza reală a deficitelor persistente: introducerea principiilor artificiale
Când politica ignoră principiile obiective ale economiei – precum nevoia de disciplină fiscală, limitarea rolului statului sau respectarea mecanismelor de piață –, principiile artificiale ajung să domine. Acestea sunt reguli create politic, prin voință și intenție, care nu reflectă o necesitate economică.
„Prin evoluție culturală selectivă, oamenii au descoperit treptat o regulă care să împiedice politica fiscală să producă deficite bugetare mari sau un stat mare. Această regulă de disciplinare a politicii fiscale și a înclinației noastre spre inflație se numește „etalonul aur”. Ea a fost eficientă în a limita oferta de politici rele în timpul cât a funcționat. Totuși, o majoritate adversară a acestei reguli a apărut în Occident și regulă a fost eliminată la începutul anilor 1930”, scrie Croitoru.
Ele au efectul de a „bloca” funcționarea mecanismelor spontane ale pieței și a împinge bunele politici la periferie.
Rolul politicienilor în democrație
Deși Croitoru respinge ideea că politicienii nu înțeleg economia. El explică faptul că politica democratică îi împinge să încalce principiile obiective ale ordinii de piață pentru a satisface grupuri de interese.
„Mă număr printre acei economiști care nu împărtășesc această opinie referitoare la politicieni. Sunt convins că există în politică oameni care înțeleg că societatea în ansamblu este covârșitor preponderent ordine spontană a pieței și că aceasta este armonioasă, echilibrată, stabilă, deoarece în general acțiunile individuale ale oamenilor sunt în linie cu principiile obiective care operează în societate”, scrie Croitoru.
Economistul consideră că în democrație:
- politicienii trebuie să livreze beneficii electorale,
- partidele cedează presiunilor pentru a rămâne în Parlament,
- cresc cheltuielile și evită măsurile nepopulare,
- deficitele sunt tolerate până când piețele trag semnalul de alarmă.
Astfel, chiar dacă există oameni politici care înțeleg dinamica pieței, nu se formează o masă critică dispusă să susțină politici fiscal-responsabile și orientate spre antreprenoriat și concurență.
Cele patru grupuri politice care modelează politica fiscală
Croitoru clasifică actorii politici și electorali în patru grupuri:
- Cei care vor impozite mici, dar cheltuieli mari (pro-deficite).
- Cei care vor impozite mari și un stat mare, dar fără deficite.
- Cei care nu plătesc impozite, dar beneficiază de redistribuire (grupul evazionist).
- Cei care vor un stat mic și deficite reduse (minoritar).
Dominante sunt primele trei grupuri, care inhibă orice reformă liberală sau orientată spre disciplină fiscală. Grupul celor care favorizează concurența și inițiativa privată este subreprezentat, ceea ce explică limitarea reformelor reale.
