Mai exact, Viterra România (RO6812040) a înregistrat o cifră de afaceri de 2,4 mld. lei în 2025, în creștere cu 28% față de anul 2024. Rezultatul este departe de vârful activității companiei în piața locală, în contextul în care cifra de afaceri s-a ridicat la aproape 5,6 mld. lei în 2023.
În același timp, compania a trecut de la un profit net de 4,4 mil. lei în 2024 la o pierdere netă de aproape 17 mil. lei în 2025. Numărul de angajați a scăzut la 62 în 2025, comparativ cu 65 în 2024. Firma a fost radiată în data de 2 martie 2026.
Ultimul bilanț Viterra
Compania activă în comerțul cu cereale și semințe a devenit cunoscută drept Viterra începând cu anul 2021, fiind denumită anterior Glencore Agriculture. Acum, Viterra este absorbită de producătorul de uleiuri comestibile Bunge, în urma unei tranzacții la nivel global.
O altă firmă care va fi absorbită de Bunge România (RO16791351) ca urmare a acestei tranzacții este Viterra Romsiloz SRL (RO16016160), fiind și aceasta radiată din data de 2 martie 2026. Prin această companie, Viterra controla silozuri și terenuri în județele Brăila, Călărași și Olt, potrivit ZF.

În ceea ce privește rezultatele financiare, ultimul bilanț Viterra Romsiloz arată o cifră de afaceri de sub 16,7 mil. lei în 2025, departe de nivelul de 333,3 mil. lei din anul 2010. De fapt, afacerile nu au mai depășit niciodată pragul de 30 mil. lei începând cu anul 2014.
Compania a înregistrat o pierdere netă de 6,5 mil. lei în 2025, mai mică decât pierderea de 10,6 mil. lei din 2024. Pe ultimul bilanț, compania avea 72 de angajați în 2025, comparativ cu 76 de oameni în 2024.
Odată cu tranzacția, Bunge a preluat și participațiile Viterra în firmele Cerealcom SA (RO9628123) și Comcereal Assets SA (RO8261265). În ambele Viterra Romsiloz era acționar majoritar.


































