Un proiect de lege depus recent în Parlament, care propune înlocuirea caselor de marcat fiscale fizice cu așa-numite „case de marcat virtuale”, a redeschis dezbaterea privind digitalizarea fiscală și combaterea evaziunii.
Inițiatorii susțin că noua soluție ar reprezenta un pas înainte spre modernizarea administrației fiscale, eficientizarea controalelor, facilitarea conformării voluntare și reducerea evaziunii. În teorie, firmele ar urma să beneficieze de mai multă flexibilitate, costuri mai mici și o integrare mai bună cu aplicațiile comerciale moderne.
Opoziția industriei de case de marcat fizice
În practică însă, potrivit Asociației Distribuitorilor de Aparate de Marcat Electronice Fiscale (ADAMEF), aceste presupuse avantaje ignoră realitatea tehnică și juridică a sistemului fiscal românesc, care este deja digitalizat și aliniat la standardele europene.
ADAMEF susține digitalizarea și investește constant în soluții moderne, portabile și interoperabile. Mesajul industriei este însă clar: fiscalitatea are nevoie de securitate, predictibilitate și control instituțional, nu de experimente legislative care pot genera haos fiscal și pot afecta atât firmele, cât și bugetul de stat.
Asociația cere inițiatorilor să reevalueze proiectul de lege și să consulte real mediul de afaceri, avertizând că digitalizarea responsabilă înseamnă consolidarea a ceea ce funcționează deja, nu deschiderea unor breșe care pot favoriza evaziunea fiscală.
Ce avantaje promit inițiatorii proiectului de lege
Conform expunerii de motive, proiectul de lege mizează pe ideea că o „casă de marcat virtuală”, bazată exclusiv pe software, ar reduce birocrația și ar simplifica activitatea firmelor, în special pentru comercianții mobili sau digitalizați. Inițiatorii vorbesc despre o soluție „modernă”, care ar elimina dependența de echipamente hardware și ar permite o fiscalizare mai rapidă și mai ușor de adaptat noilor tehnologii.
Pentru antreprenori, mesajul este atractiv: mai puține echipamente, costuri inițiale mai mici și o integrare directă cu aplicațiile de vânzare și gestiune deja utilizate.
ADAMEF subliniază că România nu se confruntă cu un vid de reglementare. Casele de marcat sunt deja conectate la ANAF, e-Factura este activă inclusiv în relația cu persoanele fizice, iar pentru comerțul mobil există soluții portabile conforme cu legislația. Toate programele software de vânzare conectate la aparatele de marcat sunt deja înregistrate în Biblioteca Națională de Programe, iar modificările echipamentelor sunt auditate și certificate de autorități.
Experiența altor state confirmă riscurile unui sistem exclusiv software. În Republica Cehă, un model similar a fost abandonat în 2023, după ce costurile de operare și mentenanță au depășit beneficiile fiscale obținute.
Posibile avantaje aparente
ADAMEF, organizație care reunește peste 80% din piața caselor de marcat din România și care colaborează cu autoritățile fiscale încă din 2015, atrage atenția că bonul fiscal este deja digital. Din 2018, acesta este generat, stocat și transmis electronic către ANAF, iar arhitectura fiscală românească este deja armonizată cu cea europeană.
Mai mult, există deja pe piață echipamente fiscale care nu mai tipăresc bonul pe hârtie, ci îl transmit clientului în format digital, prin SMS sau e-mail, o soluție legală și funcțională. În paralel, multe case de marcat moderne transmit în timp real date despre tranzacții către serverele comercianților, oferind firmelor acces instant la informații financiare, fără a compromite securitatea fiscală.
Din această perspectivă, problema nu este lipsa digitalizării, ci riscul ca o funcție fiscală esențială – colectarea taxelor – să fie mutată într-o zonă insuficient reglementată.
Costuri ascunse și riscuri pentru firme și stat
Potrivit ADAMEF, promisiunea unei soluții „mai ieftine” ignoră costurile reale pentru firme: actualizări frecvente de software, vulnerabilități de securitate, lipsa standardizării și dependența de furnizori privați.
În lipsa unei platforme hardware certificate, auditate și criptate, crește riscul pierderii datelor fiscale, al manipulării jurnalelor electronice sau al apariției unor versiuni de aplicații care nu lasă urme fiscale clare.
În plus, aplicațiile comerciale existente nu sunt proiectate și nici verificate pentru a îndeplini rol fiscal. Ele nu sunt certificate de autorități și nu oferă garanții de trasabilitate, iar transferarea responsabilității fiscale către astfel de soluții ar putea expune firmele la riscuri juridice majore.
.png)
.png)
