Dezbatere Business Reloaded 2008-2024. Antreprenorii trebuie să aibă curaj și să se "arunce". Mediul de afaceri s-a dezvoltat în ciuda politicilor publice

„Firmele românești sunt undeva pe o scară de la stagnare la inovare. Marea problemă este stagnarea. Antreprenorul trebuie să aibă departament de R&D, să aibă proiecte cu care să încerce să bată pe la ușile Bruxellesului. Marea problemă a businessului românesc este marja mică, lipsa de inovație și lipsa de îndrăzneală.

Cultural, avem o problemă cu asumarea de riscuri. Asta vine și din mentalitatea sărăciei. Când ești sărac, ești foarte prudent. Nu îndrăznim să aruncăm bani în R&D (...) Businessul românesc trebuie să se arunce, să aibă curaj, altfel nu funcționează”, a explicat Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Pentru studiul Business Reloaded 2008-2024, echipa Termene a analizat milioane de companii și a obținut o imagine de ansamblu a evoluției businessului românesc în ultimii 17 ani.

Câteva cifre spun povestea mai bine decât orice: productivitatea muncii s-a triplat, profitabilitatea a crescut de patru ori, activele au crescut de peste șase ori, iar soldul profitului net a sărit de aproape 13 ori față de 2008.

„A fost o perioadă plină de oportunități și chiar dacă din partea publică nu a existat neapărat o strategie sau o viziune de încurajare a companiilor inovative, a valorii adăugate sau a antreprenoriatului, aș spune că antreprenoriatul s-a dezvoltat în ciuda politicilor publice și a fiscalității adoptate în această perioadă”, a declarat Iulian Stanciu, președinte al grupului eMAG.

Pe de altă parte, Mihnea Crăciun, care a lucrat timp de 13 ani la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, iar acum conduce Endeavor Romania, împarte intervalul 2008-2024 în trei perioade economice. Prima a început la criza financiară și a cuprins redresarea și reașezarea ce i-au urmat.

A doua începe în 2015 și este caracterizată de eliberarea economiei de sub monitorizarea Fondului Monetar Internațional, iar a treia perioadă este cea de după pandemie, care a schimbat regulile jocului.

„Am început să discutăm mai mult despre productivitate și despre lucruri care ne fac să trecem ca economie de la un anumit nivel de creștere la un nivel superior. Și cred că suntem în cea mai bună perioadă a vieții noastre ca ecosistem antreprenorial. Dacă ar fi să spun într-un singur cuvânt, cred că asta a fost perioada de convergență”, a explicat Mihnea Crăciun.

Dintr-o altă perspectivă, evoluția mediului antreprenorial încă nu este suficient de bine reprezentată pe piața de capital din România. Anul 2025 pare să aducă până acum un nou apetit în dreptul firmelor românești care vor să se listeze.

„Vedem un trend care iarăși se reia din punct de vedere a listării companiilor antreprenoriale, pentru că spunem mereu că statul român trebuie să-și listeze companiile, dar peste 40% din capitalizarea BVB este dată de compani de stat, în condițiile în care amprenta companiilor de stat în economia românească este de aproximativ 6-7%, deci statul e suprareprezentat la bursă.

Zona antreprenorială nu e suficient de bine reprezentată și acolo trebuie să facem noi eforturi pentru a convinge antreprenori, cum e Iulian Stanciu, să vadă bursa ca o soluție, fără să ne supărăm pe ei. Dacă ei nu văd bursa ca o soluție, probabil noi nu facem încă ceva suficient de bine”, a declarat Radu Hanga, președintele BVB.

Alina Stancu Bîrsan, partner Filip & Company, descrie perioada 2008-2024 prin conceptul „Ironman”. Practic, se poate face o comparație între rezistența, reziliența și dezvoltarea antreprenorilor români în ultimii 17 ani și triatlonul Ironman.

„Cam așa mi se pare că a fost această perioadă, adică antrenamente zilnice și foarte multă muncă. Trebuie să te pregătești și de pandemie, înot, apoi să sari pe bicicletă pentru că se mai întâmplă ceva geopolitic, trebuie să și alergi. E o combinație”, a explicat Stancu Bîrsan.

Alte declarații de la Iulian Stanciu

• Ca investitor mă uit la trei lucruri și al patrulea ca o rezultantă a celor trei. În primul rând, mă uit să înțeleg foarte bine ce face compania respectivă. Asta înseamnă care este value proposition, în ce piață activează, cum se diferențiază față de competitori, cum funcționează businessul respectiv.
• Al doilea lucru, mă uit cum poate să producă cash, free cash flow, și care sunt factorii care determină fiecare linie din cadrul cash flow. Ce înseamnă gross profit, costuri, EBITDA, CAPEX, networking capital și așa mai departe. Trebuie obligatoriu să înțeleg toate lucrurile din spate, pentru că în momentul în care investești într-o companie, investești practic într-un plan de business care este într-un Excel și putem fi foarte creativi cu Excelul. De aceea trebuie să înțelegem cât mai bine asumpțiile din spate. Mi-am făcut o regulă și pun de cinci ori întrebarea de ce. Dacă ajung la rădăcină și înțeleg înseamnă că e ceva bun acolo.
• Al treilea lucru îl reprezintă oamenii. Trebuie să avem încredere în echipă și în fondatori sau echipa executivă a companiei respective, că au încredere în planul pe care l-au pus. Iar rezultanta celor trei elemente este randamentul banilor investiți.
• Atunci când vorbim de randament, când apare o investiție sigură cum e real estate, poți merge cu un randament al proiectului de 10-12%, dacă mai iei datorie bancară te poți duce mai sus, poate chiar spre 20%. Când vorbim de investiții în companii de tip private equity, automat trebuie să fie 20-25% și când vorbești de venture capital trebuie să fie peste 35%. Cam așa se uită majoritatea investitorilor.
• Antreprenoriatul este cheia pentru prosperitate, iar dreptul la liberă inițiativă este un drept fundamental, aș spune chiar un drept social. Socialiștii europeni trebuie să înțeleagă că Europa nu mai poate funcționa dând beneficii sociale gratuit, ci asigurând dreptul la libera inițiativă, pentru ca oamenii să se descurce singuri.
• China a pus câteva straturi peste care s-a dezvoltat antreprenoriatul. Unul dintre ele este legat de energia ieftină, care a dus și la mulțumirea oamenilor și la input foarte ieftin pentru companii. Marile companii de energie din China nu au neapărat o evoluție bună, pentru că rolul lor nu este ca ele să producă profit, ci să producă energie ieftină și disponibilă.
• Sper ca Europa să se trezească ușor, ușor. Și prim-ministrul și președintele de la noi au spus că România va trebui să vorbească mai mult despre competitivitate și să se uite la raportul Draghi de anul trecut.
• Nu este dezvoltată suficient o comunicare între mediul privat și lumea instituțiilor și a statului. Pentru asta este un teren de mijloc, cel al organizațiilor, că vorbim de organizații patronale, think tank-uri, ONG-uri, care să se întărească, să vină cu toată experiența și cu toată energia pe are o avem aici și să înceapă să propună politici publice.
• Avem un an în care investițiile statului sunt peste 8% din PIB și reușim creștere economică de 1%. Nu cumva mediul privat alocă mult mai bine capitalul?
• Cred că e-commerce-ul s-ar putea în cinci ani să-și dubleze share-ul din total retail, să intrăm peste zona de retail offline. Dacă acum e la 10-11%, s-ar putea să fie la 20%.
• Dacă ne uităm la mărfurile din China, ele nu plătesc taxe vamale, nu plătesc taxe pe ambalaje, nu plătesc impozitul pe cifra de afaceri, dând la o parte că e un impozit prost care descurajează investiția, dar el există în România și noi plătim, iar ei nu.
• Mai e o problemă legată de platformele din China. Ei nu au companie locală, iar autoritățile românești consideră că dacă nu au companie locală nu există. Degeaba depun diverși oameni plângeri pentru că ei nu există și nu aplică legea. ANAF nu aplică legea pentru evaziune atunci când fac retururi și le declară altfel. ANPC nu îi sancționează pentru că au produse neconforme. Pe datele personale nu răspund și nu îi sancționează, Consiliul Concurenței nu îi sancționează, autoritățile în general nu îi sacționează și ei nu există.
• Costurile noastre pe zona de compliance sunt aproape la fel de mari cu costurile de R&D. Sunt enorme. Și este un studiu făcut și la nivelul UE, care arată că avem costuri de compliance la același nivel cu costurile de R&D.
• Am făcut un studiu. La fiecare sută de lei cheltuită de un om pe eMAG 46 de lei rămân în România, fără să luăm în calcul subcontractorii. La fiecare sută de lei cheltuită pe o platformă din afara UE rămân doar 23 de lei în România. Ce va însemna pe termen lung? Lipsă de investiții din partea platformelor europene, mai puțini angajați și angajăm oameni acolo și ducem investițiile acolo.

Alte declarații de la Radu Hanga

• În ultimii 10 ani, indicele principal al Bursei de Valori București a avut doar doi ani cu minus. Dacă ne uităm la indicele care include și dividendele pe care le-au plătit companiile, bursa a avut doar un singur an negativ în ultimii 10 ani.
• Am avut o perioadă bună, în care piața s-a dezvoltat, am intrat pe un trend de creștere susținut ca număr de conturi deschise, ca număr de investitori, iar asta pentru mine e un indicator foarte bun pentur că mă uit la bursă ca fiind o scenă care ajută companiile să se dezvolte și din punct de vedere business și vizibilitate, nu doar din punct de vedere al accesului la capital.
• Din 2020 până acum am crescut de la 50.000 la aproape 300.000 de conturi, asta este cea mai importantă măsură a succesului.
• Dacă ne uităm la nivel global, vedem că statele reîncep să devină jucători. Asta înseamnă că economiile la nivel global încep să utilizeze și statul. Sau statul începe să fie mult mai mult parte din economie decât a fost până acum. E un trend pe care îl vedem de câțiva ani. Dacă ne asumăm că dezvoltăm economia în ciuda statului, trebuie să fim conștienți că suntem într-o lume globală în care alții se dezvoltă cu sprijinul statului. Și atunci îți asumi un risc, e ca și cum te duci la luptă cu o mână legată de spate.
• Am realizat foarte repede un lucru simplu, că o companie listată la bursă e numită „companie publică”, așa cum e numită și companie de stat. Cumva, bursa e o punte între public și privat. 
• Îmi doresc ca peste 5 ani când ne întâlnim aici să nu mai discutăm despre stat versus privat. Statul nu e ceva din afară, ci creația noastră, până la urmă. Dincolo de faptul că mergem să votăm, statul român reprezintă interesele noastre. E corporația cea mai mare pe care o deținem noi. 
• Sunt teme mari la care și noi va trebui să găsim răspunsul, atât la nivel național, cât și la nivel european. Dacă citesc raportul Draghi și mă uit la secțiunea legată de piețe de capital, tot mesajul care vine de acolo este că piețele sunt prea fragmentate, că e nevoie de consolidare și e nevoie să creăm jucători mari la nivel european pentru a concura la nivel global. Îmi doresc să găsim calea bună de a face lucrurile astea, pentru că, în primă instanță, defragmentarea pieței înseamnă tocmai reducerea competiției.

Alte declarații de la Florin Pogonaru

• Am văzut mediul de afaceri evoluând de la Patriciu la Pavăl. De la libertarianismul total al primilor ani, când Patriciu spunea public că e bine ca prim-ministrul să treacă în fiecare dimineață pe la el la o cafea să spună de ce are nevoie mediul de afaceri și cam ce trebuie făcut, până în zilele noastre când avem oameni de afaceri de mare succes, la care discreția este principiul numărul unu.
• Dacă mă întrebați să descriu într-un cuvânt ce s-a întâmplat din 2008 până acum, cred că cuvântul este polarizare. S-a întâmplat o polarizare a firmelor românești pe sectoare. Este clar că s-au polarizat foarte tare pe ceea ce se cheamă non-tradable, deci avem poveștile de succes în sectorul non-tradable al firmelor de distribuție, al firmelor de real estate, tot ce nu se duce la export sau nu poate înlocui importurile. Este masivă polarizarea. S-au produs polarizări în sensul că au fost create firme eficient care încep să își arate vocația regională, dar și o mare de firme mici, care se tot întreabă ce au de făcut. 
• Un alt lucru la care mă uit foarte tare pentru că schimbările și pentru economia românească vor trebui să fie tectonice, de la non-tradable la tradable. Nu mai merge așa. Deficitele astea nu vor mai fi finanțabile.
• Companiile orientate spre export vor trebui de la un moment dat să fie câștigătoare. Mi se pare esențial indicatorul legat de cât export face o firmă și cât comunică cu egalii ei pe piețele europene. 
• Se pare că Europa a început să se uite pe competiție pe inițiativa Draghi în felul următor. Se fac „coalitions of the willing” (n. red: coaliția celor dispuși). Și nu mă refer la Ucraina. La ora actuală sunt zeci de proiecte în care trebuie să ridici mâna dacă vrei să participi la proiectul respectiv. Și trebuie să fii foarte rapid ca să prinzi un loc și trebuie să știi ce spui, trebuie să ai în spate niște lucruri. Așa va funcționa Europa, așa va funcționa accesarea banilor europeni, care sunt motorul dezvoltării pentru România. 
• Dincolo de stat, dacă nu ne organizăm ca firme pentru a urmări tot timpul și a ști dinainte cam în cea coalition of the willings vrem să ne ducem cu firma noastră, vom fi pierzători. Trebuie să lansăm câteva dezbateri publice.
• Europa introduce competiție între țări, nu mai stă la bunul plac al țărilor ca să-și dea toată lumea acordul pentru proiecte. Se va produce și efectul FOMO (Fear Of Missing Out). Toată lumea se va grăbi, să nu cumva să piardă oportunitatea. Am văzut unele speculații prin Financial Times, că s-ar putea ca asta să pună o oarecare presiune și pe curentele suveraniste sau naționaliste. Până să te uiți că energia vine de la Sarmisegetuza și Babele, s-ar putea să te grăbești să intri în grupul de coalition of the willing pe energie. 

Alte declarații de la Mihnea Crăciun

• Noi ca ecosistem în tech ne-am propus să avem 10 unicorni în 10 ani. În 2035 să avem 10 unicorni, dar știm cu toții că e mai degrabă un obiectiv aspirațional. Dacă vom avea 2-3, nu va fi deloc rău
• În ecosistemul din România trebuie să începem să lucrăm mai mult unii cu alții și asta înseamnă și lumi diferite sau care par diferite trebuie să înceapă să vină puțin împreună.
• Statele vor căpăta un loc la masă din ce în ce mai mult, dar cred că noi cei din zona privată trebuie să începem să lucrăm mai mult împreună pe teme care sunt importante pentru noi.
• Este interesant că într-o perioadă în care datoria a fost ieftină, datoria companiilor românești a scăzut, gradul de îndatorare a scăzut, ceea ce este interesant și puțin contraintuitiv. 
• Perspectiva din care venim noi, o comunitate de antreprenori care susțin alți antreprenori să crească, dându-le acces la mentori, dându-le acces la piețe și la fonduri de investiții, e puțin diferită. Nu suntem tipic un investitor, dar avem un fond de investiții care investește în antreprenorii selectați, cam în 30% dintre aceștia. 
• Noi ca Endeavor avem trei dimensiuni la care ne uităm pentru antreprenorii pe care vrem să îi selectăm. Una este legată de om și de echipă, respectiv capacitatea lui de a crește și de a se vedea liderul unei companii mari care scalează global. Cât de coachable este, care e capacitatea lui de a convinge alți oameni, cât de mult împărtășește și cât de mult dă înapoi din ceea ce știe, implicându-se în suportul pe care îl dă antreprenorilor mai mici sau antreprenorilor din ecosistem în general. 
• Apoi ne uităm la business, cât de scalabil este, cât de repede poate crește și cât de acută este nevoia pe care o satisface. Trebuie să aibă sens ceea ce face. 
• Și apoi e un element de subiectivitate, dar și elementul care ne distinge. Ne uităm în ce punct se află businessul. Noi căutăm businessuri care se află într-un punct de inflexiune. Cumva în fața unui moment în care vezi deja scalare de zece ori față de momentul actual (hockey stick growth). Asta se întâmplă după o rundă de finanțare mare, după un breakthrough cu produsul într-o piață importantă sau după atragerea unor oameni foarte relevanți în echipă. 
• Noi nu ne uităm încă la profitabilitate, dar ne uităm la ceea ce numim „path to profitability”. În general, businessurile pe care le selectăm noi sunt scale-up-uri, companii care din punct de vedere al profitabilității sunt încă în zona roșie, dar în același timp vrem să vedem dacă există un drum la capătul căruia companiei devine profitabilă și trece pe cash flow pozitiv. ‍

Alte declarații de la Alina Stancu Bîrsan

• Pe noi ne impactează foarte multe gradul de educație din România și nu în sensul cât a mers lumea la școală, ci educația reală, cu conținut, care pregătește oamenii inclusiv oamenii din diverse profesii pentru viața profesională reală. Care îi ajută inclusiv să dezvolte niște abilități cu care să trăiască în lumea adevărată, să poată deveni antreprenori, să poată contribui și să aducă ceva real în lumea asta. Mi se pare că noi ca societate nu stăm prea bine în privința asta și am avea mult de lucrat. 
• Mi se pare interesant că gradul de îndatorare al societăților din România este mult sub gradul de îndatorare din alte țări. Și asta mi se pare că are legătură cu gradul de educație. 
• Din perspectiva noastră ca firmă, în următorii cinci ani, noi avem o mantră că vrem ca firma noastră să supraviețuiască și vrem să o transmitem generațiilor următoare. Și atunci e clar că vom rămâne foarte concentrați pe chestiunea asta, care înseamnă că trebuie să continuăm să facem lucrurile foarte bine și să găsim și să creștem cei mai buni oameni alături de noi. 
• Ne vor impacta și pe noi foarte mult toate lucrurile care țin de AI și cred că trebuie să fim foarte agili în direcția asta și să ne adaptăm continuu. 
• Dacă e să vorbesc despre clienții noștri, mi-a plăcut ideea domnului Pogonaru legată de curaj. Acum peste 20 de ani, când am început să fac avocatură și să M&A, societățile românești erau în 99,9% din cazuri ținte de achiziție. Extrem de puține excepții, veneau societățile internaționale, găseau ținte atractive în România, de multe ori spuneau că e un risc de țară prea mare sau alte lucruri de acest gen, dar, în orice caz, firmele românești erau ținte. Îmi place extrem de mult să văd societăți românești care acum au acest curaj. Ne putem uita la Banca Transilvania, la familia Pavăl, la Digi, care au devenit ei cei care cumpără companii străine. 
• Sunt societăți românești foarte bune care au mers în străinătate, au crescut și au reușit să spargă bariera de mentalitate. Mi se pare că românii pot trăi cultural la două extreme, ori ne credem cei mai deștepți și le știm pe toate, ori suntem în zona „lasă mai bine să stăm noi aici în banca noastră, ca să nu ni se întâmple ceva”. Mi-aș dori să cred că și cu educația de care vorbeam și cu toate contribuțiile astea, societățile românești vor reuși să facă mai mult, să inoveze mai mult și să iasă mai mult în afară.