Cifra de afaceri agregată a ajuns la 7,24 miliarde de lei în 2025, cu 12,5% mai mult decât anul anterior. Ritmul de creștere s-a temperat ușor față de 2024, când piața avansase cu 16,8%, de la 5,51 la 6,43 miliarde de lei.
Chiar și așa, industria a reușit să adauge peste 800 de milioane de lei într-un singur an, semn că cererea pentru servicii stomatologice private rămâne puternică, indiferent de contextul economic.
Creșterea susținută a pieței private poate fi explicată și de modul în care este finanțată stomatologia în România. Un raport OCDE citat de Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) la finalul anului 2025 arată că doar 7% din asistența stomatologică din țară este acoperită din fonduri publice, față de o medie europeană de aproape 35%.
În state precum Germania sau Franța, ponderea finanțării publice depășește 60-70%. Practic, în România, costul tratamentelor stomatologice cade aproape în întregime pe umerii pacienților, ceea ce explică parțial de ce piața privată a putut absorbi o cerere atât de mare, deoarece nu există o alternativă decontată comparabilă cu cea din alte țări membre UE.
Media pe firmă în 2025 a fost de aproximativ 626.513 de lei, dar mediana, valoarea de la mijlocul clasamentului, se oprește la doar 203.022 de lei. Aceasta înseamnă că jumătate dintre firmele care au depus bilanț au avut o cifră de afaceri sub 40.000 de euro pe an, ce corespunde unor cabinete mici, adesea cu un singur medic titular. Restul veniturilor sunt concentrate în jurul unui număr relativ mic de clinici și lanțuri medicale care operează la scară mai mare.
Numărul de angajați raportați în domeniu a ajuns la 22.352 în 2025, față de 21.746 în 2024 și 20.110 în 2023, o creștere de aproximativ 2,8% de la un an la altul.
Ritmul de angajare este mai lent decât ritmul de creștere a cifrei de afaceri, ceea ce ar putea însemna că o parte din avansul veniturilor vine din prețuri mai mari sau din extinderea clinicilor existente, nu neapărat din deschiderea de noi puncte de lucru.
Profitul net agregat la nivelul sectorului a fost de circa 1,36 miliarde de lei, dar dintre firmele care au depus bilanț, 8.132 au închis anul pe profit, în timp ce 2.905 au raportat pierderi. Restul până la 11.555 au raportat zero atât la profit, cât și la pierdere (firme fără activitate reală în 2025).
Cine domină piața. Top 10 jucători
Primul loc în topul cifrei de afaceri revine companiei Dentop Clinic SRL (RO39076462), deținută integral de Corrado Cazacu. Clinica de implanturi dentare a raportat afaceri de 94,95 milioane de lei în 2025, în creștere de 64% față de anul anterior, și un profit net de 46,35 milioane de lei, cu 60% mai mare decât în 2024. Cu doar 44 de angajați, Dentop Clinic are cea mai bună productivitate pe salariat din top zece.
Pe locul doi se situează Implant Expert SA (RO27878713), parte din holdingul Implant Expert DSO, din portofoliul Centrului Medical Unirea. Compania a obținut afaceri de 91 de milioane de lei, în creștere de 15% față de 2024, dar a încheiat anul cu o pierdere de aproape 10 milioane de lei, mai mică totuși decât cea din 2024, de 15,3 milioane de lei. Numărul de angajați a urcat la 249, cu 17% mai mult decât în anul precedent.
Locul trei revine Dent Estet Clinic SA (RO15801244), companie deținută în proporție de 65% de MedLife și de 35% de Oana Roxana Taban. MedLife a intrat în acționariat în 2026 și de atunci s-a extins prin achiziții de clinici în toată țara. Afacerile Dent Estet Clinic au scăzut cu 4% în 2025, până la 70,45 milioane de lei, iar pierderile s-au adâncit cu 79%, de la 1,56 la 2,8 milioane de lei. Numărul de angajați a scăzut ușor, cu 1%, până la 181 de persoane.
Valuma Dentcare SRL (RO34977736), deținută de Cosmin-Dorin Secaci, ocupă locul patru, cu afaceri de 41,74 milioane de lei, în creștere de 16%, și un profit de 11,46 milioane de lei, în avans de 28%. Cu 41 de angajați, compania are printre cele mai bune marje din top.
Pe poziția a cincea se află Integra Medical Services SA (RO24144100), firmă cu sediul în Ilfov, deținută de soții Daniel și Cristina Obreja, care operează clinicile Life Dental Spa. Afacerile au ajuns la 41,68 milioane de lei, în creștere de 10%, iar profitul la 4,51 milioane de lei, în avans de 23%. Compania are 84 de angajați.
Restul topului zece este completat de Nicolescu & Agatstein SRL (RO21010511), cu afaceri de 34,83 milioane de lei, profit de 8,9 milioane de lei și 33 de angajați; Dentalmed Clinica Stomatologică SRL (RO31964200), cu 34,8 milioane de lei cifră de afaceri, profit de 1,29 milioane de lei și 63 de angajați; Dr. Dobrea Clinic SRL (RO13830820), cu afaceri de 33,32 milioane de lei, profit de 2,57 milioane de lei și 55 de angajați; Centru Medical Sanconfind SRL din Câmpina (RO28455290), cu 31,73 milioane de lei și 157 de angajați, cel mai mare număr de personal din top zece, și de E.S. Garanti Dentistry din Brașov (RO27066210), cu afaceri de 30,56 milioane de lei, profit de 4,94 milioane de lei și 69 de angajați.
În rândul primilor zece jucători, lanțurile susținute de fonduri de investiții sau de grupuri medicale mari, precum MedLife sau Centrul Medical Unirea, coexistă cu afaceri independente conduse de medici stomatologi, unele dintre ele mai profitabile decât rivalii lor de scară mai mare.



.jpg)




















.webp)














.png)


































.webp)
.png)


