Printre clienții săi, Tecu observă două practici distincte. „Au început să se îndrepte spre acest tip de organizare acei antreprenori care au mai multe companii și doresc să centralizeze profiturile într-o singură companie pentru a face investiții. A doua practică este pentru a constitui grup fiscal, astfel încât dacă o companie este profitabilă, iar alta pe pierdere, să se compenseze la calculul impozitelor", explică acesta pentru Termene.
Avantajul real - reinvestirea fără taxare intermediară
Conform art. 23 lit. a) din Codul fiscal, dividendele primite de o persoană juridică română de la altă persoană juridică română sunt neimpozabile. Profiturile din filiale ajung la holding fără taxare suplimentară, iar impozitul de 16% intervine abia la distribuirea finală către asociatul persoană fizică.
„Avantajul apare în special atunci când profiturile nu sunt extrase imediat de persoana fizică, ci sunt reinvestite sau realocate între companiile grupului", spune Tecu. „Holdingul poate finanța alte companii din grup prin mecanisme juridice și fiscale adecvate precum împrumuturi, majorări de capital, aporturi, cu respectarea legislației aplicabile."
Un al doilea avantaj fiscal privește exiturile. Dacă holdingul deține cel puțin 10% dintr-o societate pe o perioadă neîntreruptă de minimum un an, câștigurile din vânzarea participațiilor sunt neimpozabile.
„De exemplu, un holding deține minimum 10% dintr-o companie pentru cel puțin un an, iar valoarea nominală a participației este de 500 de lei. Dacă ulterior compania este vândută pentru 1.000.000 de lei, câștigul rezultat de 999.500 de lei, respectiv diferența dintre valoarea de vânzare și valoarea fiscală a participației, poate beneficia de regimul de neimpozitare prevăzut de Codul fiscal, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Într-un astfel de scenariu, avantajul fiscal poate fi unul semnificativ, permițând antreprenorului să păstreze integral în holding resurse financiare importante pentru investiții viitoare sau dezvoltarea altor linii de business", oferă Marius Tecu un exemplu concret.
Riscuri de care trebuie ținut cont
Când vine vorba de riscuri, expertul contabil atrage atenția asupra unei capcane din structurarea holdingurilor.
„Trebuie acordată o atenție deosebită menținerii unui nivel adecvat al activului net contabil, în contextul obligațiilor prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990. Valoarea participațiilor deținute în companiile din grup nu se reflectă în capitalul social al holdingului, ci în activele acestuia.
O situație care poate genera dezechilibre apare atunci când holdingul finanțează achiziția participațiilor exclusiv prin împrumuturi acordate de persoanele fizice asociate. În acest caz, activele generate de deținerea participațiilor sunt finanțate prin datorii, ceea ce poate pune presiune asupra activului net contabil al societății." (M.T.)
Recomandarea sa este ca structura de finanțare a holdingului să fie analizată atent încă din etapa de organizare, iar în multe situații finanțările acordate de asociați să fie incorporate, total sau parțial, în capitalurile proprii ale societății, astfel încât structura financiară să fie una echilibrată și sustenabilă pe termen lung.
Referindu-se la holdingurile înregistrate în alte jurisdicții precum Cipru, Olanda sau Luxemburg, Marius Tecu declară că nu vede vreun avantaj real de a înființa un holding în altă jurisdicție, „deoarece în momentul în care vreau să scot banii din holding către persoana fizică, impozitul pe dividende tot în România este datorat pe diferența dintre 16% și impozitul reținut în acel stat."



.jpg)




















.webp)














.png)

































.webp)
.png)



