Marile companii de la bursa românească împart acționarilor cu 7% mai puțini bani în 2026. Cine a plusat și cine a tăiat | GRAFICE

Scris de
Tibi Oprea
Marile companii de la bursa românească împart acționarilor cu 7% mai puțini bani în 2026. Cine a plusat și cine a tăiat | GRAFICE
Cele 20 de companii din indicele BET vor distribui în 2026 dividende brute de aproximativ 12,7 mld. lei, cu aproape 7% mai puțin decât în 2025, arată calculele realizate de Termene Business Hub pe baza datelor din rapoartele publicate la Bursa de Valori București.

Scăderea este temperată, dar agregă două tendințe opuse – producătorii de energie controlați de stat își majorează semnificativ distribuțiile, în timp ce restul emitenților reduc dividendele, le amână sau renunță complet la ele pentru a-și finanța investițiile.

Sezonul de dividende din acest an confirmă un diagnostic pe care Termene Business Hub îl semnala încă din ianuarie, când brokerii Estinvest și Prime Transaction anticipau randamente în scădere.

Era dividendelor excepțional de generoase de la bursa locală se estompează, iar piața intră într-o fază de normalizare. Cifrele finale, adunate acum din rapoartele curente publicate de emitenți, arată cât de neuniformă este această normalizare.

Am calculat sumele brute totale pe care fiecare companie le distribuie efectiv acționarilor înmulțind dividendul brut pe acțiune cu numărul de acțiuni cu drept la dividend de la data de înregistrare, așadar după scăderea acțiunilor proprii acolo unde acestea există.

Comparația este făcută pe componența indicelui în fiecare an, întrucât aceasta s-a modificat ușor. Producătorul de vinuri Purcari a ieșit din BET, iar producătorul de mezeluri Cris-Tim, listat la finalul lui 2025, i-a luat locul. Astfel, tabelele de mai jos includ 21 de companii.

Ce returnează indicele BET

În ansamblul celor 20 de companii, distribuțiile brute scad de la puțin peste 13,7 mld. lei în 2025 la circa 12,8 mld. lei în 2026. Procentual, minusul este de 6,7%-6,8%, în funcție de a doua tranșă de dividende pe care dezvoltatorul imobiliar One United Properties o va plăti în toamnă, așa cum voi arăta mai jos.

OMV Petrom, cel mai mare grup petrolier și gazier din România și Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, distribuie împreună aproape 7,9 mld. lei, adică circa 58% din total.

Dacă adăugăm Banca Transilvania, cea mai mare instituție de credit din România după active, primii trei emitenți concentrează aproape trei sferturi din dividendele distribuite de blue chip-uri.

Orice mișcare la acest vârf influențează puternic direcția agregatului, iar cele două scăderi de aici – Petrom cu -10,2% și Banca Transilvania cu -38,8% – explică cea mai mare parte a minusului general.

La OMV Petrom, dividendul de bază crește ușor, cu 5%, la 0,0466 lei pe acțiune, dar dividendul special se reduce cu 44%, la 0,0112 lei, ceea ce trage în jos suma totală.

La Banca Transilvania, comparația este complicată de acțiunile gratuite, având în vedere că numărul de acțiuni a crescut cu 18,9% între cele două plăți. Totodată, în 2025 banca a distribuit și un dividend special de 700 mil. lei din rezerve constituite din profituri ale anilor 2015, 2016 și 2019, care nu s-a repetat în 2026. Suma totală distribuită scade astfel de la 2,3 mld. lei la 1,4 mld. lei.

Un sector urcă, restul coboară

Dinamica agregată este compusă din două dinamici contrare. Producătorii de energie controlați de stat își majorează puternic dividendele, în general în concordanță cu profiturile, în timp ce o bună parte din restul pieței le reduce, din diverse motive.

Companiile din energie continuă să fie cele mai generoase:

  • Transportatorul de gaze naturale Transgaz aproape își dublează dividendul (+97,2%), pe fondul unui profit aproape dublat. Acționarii au avut de ales între un dividend de 2,13 lei și altul de 2,95 de lei, iar statul, acționar majoritar, l-a ales pe cel mai mic.
  • Distribuitorul și furnizorul de energie Electrica îl majorează cu 66,7%, fiind al doilea an consecutiv de creștere accelerată (+50% în 2025).
  • Producătorul de energie nucleară Nuclearelectrica îl crește cu 44,7%, depășind 1 mld. lei.
  • Hidroelectrica, deși reduce dividendul ordinar cu 18,3%, adaugă primul dividend special după 2019, astfel că totalul ajunge în creștere cu 6,5%.

La polul opus se află consumul și serviciile:

  • Sphera Franchise Group, operatorul KFC și Pizza Hut, își reduce dividendul cu 2,8%, dar în total distribuie cu jumătate mai puțin deoarece tranșa suplimentară din 2025 nu se repetă.
  • Compania de distribuție și logistică Aquila Part Prod Com taie dividendul cu 70,9%, al treilea an consecutiv de scădere. Chiar și ajustat pentru acțiunile gratuite acordate în raport de una la 10, reducerea este de 68%.
  • Transportatorul fluvial Transport Trade Services îl înjumătățește, distribuind din profitul individual, în condițiile în care grupul a încheiat 2025 pe pierdere consolidată.
  • Producătorul de materiale de construcții TeraPlast revine la distribuire după trei ani de pauză. Compania nu a plătit dividend pentru exercițiile 2022-2024, marcate de pierderi anuale, iar acum împarte doar 17,2% din profitul pe 2025, restul fiind reținut pentru consolidarea businessului.

Între creșteri și scăderi, are loc o categorie cu două companii:

  • BRD – Groupe Société Générale, a doua bancă din România după active, majorează marginal dividendul, cu 1,6%, distribuind jumătate din profitul exercițiului 2025.
  • Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din țară, rămâne la un dividend aproape plat, cu o creștere de 0,3%, dintr-o combinație de profit al anului și rezultat reportat.

Alte cazuri necesită o nuanțare, cifra brută pe acțiune inducând în eroare:

  • La operatorul de telecomunicații Digi Communications, dividendul scade de la 1,35 la 0,50 lei pe acțiune, dar numărul de acțiuni s-a triplat în aprilie 2026. Ajustat, distribuirea per acționar crește cu 11,1%, iar suma totală împărțită de companie urcă cu 11,4%.
  • La Banca Transilvania, aceeași dinamică a acțiunilor gratuite face ca scăderea de 25,9% a dividendului ordinar brut pe acțiune să fie mai puțin severă la nivelul deținerii reale, de aproape -12%, pentru că investitorii au cu 18,9% mai multe acțiuni pe care primesc dividend.
  • Dezvoltatorul imobiliar One United Properties distribuie în două tranșe anuale, ceea ce face comparația incompletă la jumătatea anului. Tranșa de primăvară a crescut cu 22,2%, dar a doua tranșă din 2026 nu era stabilită la momentul analizei, motiv pentru care am estimat-o egală cu cea din perioada similară a anului 2025 pentru a calcula cât mai fidel dinamica agregată la nivelul BET. În ipoteza destul de puțin probabilă în care aceasta nu ar fi plătită, scăderea agregată pe indice s-ar adânci de la 6,7%-6,8% la 7,1%.
  • Pentru Cris-Tim este primul an ca societate listată în care distribuie dividende, dintr-o combinație de profit pe 2025 și rezerve rezerve mai vechi, constituite din profitul anului 2009. Neavând un an anterior de comparație, nu figurează în calculul variațiilor, dar este contrapondere pentru Purcari, care a ieșit din indice.

Dividende blocate de acționari

Un semnal nou al acestui sezon de dividende este numărul de distribuții contestate sau blocate chiar de acționari, un fenomen care se observă la companiile de stat sau cu investitori activiști.

  • La transportatorul național de energie Transelectrica, prima adunare generală din 29 aprilie a respins dividendul cu peste 71% din voturi împotrivă, împreună cu situațiile financiare și repartizarea profitului. Dividendul a fost aprobat abia la a doua adunare, din 22 mai. Este, de altfel, un dividend care nu provine din profitul anului, ci din surplusul din reevaluarea activelor, înregistrat în rezultatul reportat, după un an în care profitul a fost prea mic pentru a susține o distribuție.
  •  La Fondul Proprietatea, respingerea a fost definitivă. Adunarea din 23 iulie 2026 a refuzat propunerea unui grup de acționari de a distribui din profitul pe 2025, iar acțiunile fondului au pierdut în acea zi circa 4%. Fondul, aflat într-un amplu program de răscumpărare și anulare de acțiuni, nu distribuie astfel niciun dividend în 2026, după ce în 2025 plătise două tranșe.
  • Al treilea caz, producătorul de medicamente Antibiotice, rămâne nedecis pentru moment. Adunarea a aprobat un dividend condiționat, a cărui valoare depinde de răspunsul la un memorandum inițiat de Ministerul Sănătății privind cota din profit care trebuie distribuită. În scenariul unei cote de 50%, dividendul scade cu 3,3%. În scenariul unei cote de 90%, el crește cu 74%. Diferența dintre cele două variante, de circa 10,7 mil. lei, este singura incertitudine rămasă în calculul valorii agregate.

Un nivel greu de susținut

Dincolo de situația din acest an, mai multe semnale arată că nivelul distribuțiilor va fi dificil de menținut. Profiturile scad, iar marii producători de energie, care susțin astăzi creșterea și ale căror profituri se află oricum în zona maximelor, intră într-un ciclu de investiții care le va solicita capitalul.

Termene Business Hub a arătat anterior că profitul net cumulat al celor 20 de companii din BET a scăzut cu 7,4% în primele nouă luni din 2025, la 16,9 mld. lei, deși afacerile au crescut cu 7%, la 92,9 mld. lei.

Dacă se include profitul excepțional obținut de Digi în 2024 din vânzarea rețelei de fibră din Spania, scăderea profitului cumulat ajunge la 14,8%. Trimestrul patru din 2025 nu a adus surprize majore.

Într-o altă analiză, Termene Business Hub a arătat că marja netă medie a coborât, la rândul ei, de la 18,54% în 2024 la 15,97%. Scăderea profitabilității în 2025 urmează, de altfel, unor scăderi și în 2024 și în 2023.

Ritmul în care scad dividendele este apropiat de cel al profiturilor, așa că nu se poate vorbi despre o distribuție care se rupe de rezultate. Presiunea vine mai degrabă din ciclul de investiții în care intră marii producători de energie.

Un raport Swiss Capital din iulie estima pentru Hidroelectrica un randament al dividendului de doar 4%-4,1% pe an în perioada 2026-2030, chiar în ipoteza distribuirii integrale a profitului, anticipând că dividendele speciale nu se vor repeta, pe măsură ce retehnologizările, stocarea și diversificarea în regenerabile vor absorbi capacitatea de bilanț.

Aceeași logică a reținerii profitului pentru investiții explică două ieșiri notabile din rândul plătitorilor. Producătorul de vinuri Purcari și-a modificat politica de dividend în februarie 2026, anunțând că reține profitul pentru a-și finanța angajamentele de investiții pe următorii trei ani, iar ulterior a ieșit și din indice.

Premier Energy, care în 2025 făcuse prima sa distribuție ca societate listată, nu acordă dividend în 2026, direcționându-și capitalul spre achiziția Distribuție Energie Oltenia și Evryo Power de la Macquarie, o tranzacție evaluată la aproximativ 700 mil. euro, din care 295 mil. euro reprezintă contraprestația pentru capitalul social al celor două companii, restul fiind datoria preluată.

La acestea se adaugă operatorul de servicii medicale private MedLife, care nu a distribuit niciodată dividende și își reinvestește integral profitul în extindere. Totuși, este vorba de o politică diferită de deciziile punctuale ale Purcari sau Premier Energy și nu are impact la nivelul indicelui.

Pe de altă parte, mai este luat în considerare și un factor fiscal. Impozitul pe veniturile din dividende a crescut de la 10% la 16% de la 1 ianuarie 2026, ceea ce reduce suplimentar câștigul net al investitorilor, chiar și acolo unde dividendul brut se menține.

Estimările din iarnă vs. realitatea din vară

În ianuarie, Termene Business Hub prezenta estimările a doi brokeri privind randamentele dividendelor pentru 2026. Comparate acum cu distribuțiile efective, ele s-au dovedit în mare parte corecte în ceea ce privește direcția, dar nu în toate cazurile în privința amplorii.

Estinvest anticipa o scădere a randamentului mediu brut de la 3,94% în 2025 la 3,19% în 2026, în timp ce Prime Transaction prognoza o diminuare de la 5,43% spre aproape 4%.

Ambii au indicat corect Electrica drept cea mai mare surpriză pozitivă. Brokerii estimau un salt de la circa 1,1% al randamentului dividendului, la peste 5,4%, iar suma distribuită a confirmat majorarea de 66,7% a dividendului.

Transgaz, Banca Transilvania și Romgaz erau, de asemenea, proiectate de analiști în creștere sau staționare, ceea ce s-a adeverit la primele două, cu observația că Banca Transilvania crește pe acțiune, dar scade ca sumă totală distribuită.

Cea mai importantă rezervă a estimărilor privește Fondul Proprietatea. Analiștii îl vedeau în scădere, dar îl păstrau lider al clasamentului randamentelor. În realitate, fondul nu a mai distribuit nimic în 2026, fiind însă un rezultat pe care proiecțiile din iarnă nu îl puteau anticipa.

Premier Energy, dat de Prime Transaction drept cea mai pozitivă estimare de creștere, de la aproape 3% la 7,6%, a mers în sens invers și a renunțat complet la dividend în favoarea achiziției menționate.

Per ansamblu, direcția prevăzută în ianuarie s-a confirmat, cu randamente în scădere și cu excepții clare în energie, dar sezonul a adus și trei blocaje de dividend pe care nicio estimare nu le prinsese, semn că, pe lângă normalizarea randamentelor, piața traversează și o perioadă tensionată.

Încotro merg dividendele

Scăderea de aproape 7% a sumelor distribuite de companiile incluse în BET din profituri descrie o piață care se reașază, mai degrabă decât un trend general.

Producătorii de energie din portofoliul statului cântăresc tot mai mult în total, creșterea distribuțiilor urmărind în mare parte evoluția profiturilor, în timp ce companiile din consum, servicii și cele care intră în cicluri de investiții își plafonează sau își suspendă dividendele.

Pentru investitorul care a construit portofolii pe randamentul dividendelor, mesajul acestui sezon este că generozitatea trecută nu mai poate fi proiectată în viitor la nivelul întregii piețe, ci va trebui căutată mai selectiv acolo unde profitul chiar o susține.

Scăderea sumelor distribuite este, de altfel, doar o parte din ce simte investitorul. Randamentul mediu al dividendelor la companiile din BET a coborât mult mai mult decât suma distribuită, de la circa 4,8% la 2,3% pe dividendele cumulate.

Cea mai mare parte a acestei comprimări vine din creșterea puternică a prețurilor acțiunilor și mai puțin din dividende mai mici. Bursa a urcat cu aproape 60% în perioada dintre convocatoare, așa că o parte din câștigul investitorului s-a mutat din venit, adică din dividend, în aprecierea capitalului.

Calculul randamentelor și descompunerea lor sunt însă subiectul unei alte analize Termene Business Hub, care poate fi citită aici.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business