Avocat: „Inventarul trebuie făcut la nivel de ambalaj, nu doar de produs"

Irina Oprea Șalaru, Senior Associate la Filip & Company, explică ce înseamnă în practică noul regulament pentru retaileri, producători alimentari și companii cu produse sub marcă proprie, și ce verificări nu ar trebui amânate în perioada următoare.

„PPWR acoperă toate ambalajele, indiferent de material sau origine, și aduce cerințe care merg mult dincolo de raportările de mediu cunoscute până acum”, spune Irina Oprea Șalaru. 

Deși nu toate obligațiile devin aplicabile în aceeași zi, ea subliniază că acum este momentul potrivit pentru companii să își clarifice rolurile și fluxurile de ambalaje, înainte ca termenele să devină presante. Și sfera companiilor vizate este, la rândul ei, extinsă. 

„Pentru retaileri, producători alimentari, companii cu produse private label și, în general, pentru orice societate care cumpără, ambalează, importă sau distribuie produse, câteva verificări nu trebuie ratate", arată avocata.

Primul pas pe care îl recomandă este o schimbare de perspectivă asupra propriului inventar. 

„Inventarul trebuie făcut la nivel de ambalaj, nu doar de produs”, explică Irina Oprea Șalaru. Concret, pentru fiecare produs ar trebui identificate separat componentele individuale ale ambalajului, respectiv cutia, folia, tava, eticheta, separatorul sau paletul, și stabilit dacă acestea reprezintă ambalaje de vânzare, grupate sau de transport. 

Apoi, pentru fiecare componentă în parte trebuie cunoscute cel puțin materialul, greutatea, furnizorul, proveniența, cine îl umple sau îl utilizează și unde ajunge să devină deșeu. 

Al doilea aspect esențial ține de stabilirea răspunderii juridice pentru fiecare ambalaj în parte, un exercițiu pe care avocata îl consideră adesea trecut cu vederea. 

„PPWR face o distincție importantă între fabricant, responsabil pentru conformitatea ambalajului, și producător, căruia îi revin obligațiile de răspundere extinsă a producătorului, EPR”, spune Irina Oprea Șalaru, precizând că „cele două calități nu aparțin neapărat aceleiași societăți”, iar Ghidul Comisiei Europene din iunie 2026 oferă numeroase exemple tocmai pentru clarificarea acestor situații.

Această distincție devine deosebit de relevantă în cazul produselor ambalate sub marcă proprie. „O societate care comercializează un produs ambalat sub propria marcă poate ajunge să fie fabricant în sensul PPWR, chiar dacă ambalajul este produs fizic de un alt furnizor”, oferă ea un exemplu concret.

Situația este diferită atunci când vine vorba despre ambalaje standard, fără elemente de branding. „În schimb, simpla utilizare a unei cutii standard, nebranduite, cumpărate pentru transport nu conduce automat la aceeași concluzie”, precizează avocata, adăugând că elemente precum marca aplicată pe produs sau ambalaj, cine stabilește specificațiile tehnice și cine realizează configurația finală a ambalajului pot schimba complet această încadrare.

Prin urmare, reprezentanta Filip & Company recomandă companiilor un set concret de informații pe care ar trebui să le solicite de la furnizorii lor, respectiv datele privind materialele și greutățile ambalajelor, identificarea fabricantului în sensul PPWR, informațiile de trasabilitate, precum și documentația de conformitate deja disponibilă. Pentru situațiile în care compania însăși deține calitatea de fabricant, ea explică rolul pe care îl vor juca aceste informații. 

„Pentru ambalajele pentru care compania însăși este fabricant, informațiile tehnice primite de la furnizori vor sta la baza propriei documentații tehnice și a Declarației UE de conformitate”, precizează avocata. 

Ea recomandă și o revizuire a contractelor comerciale existente, astfel încât acestea „să prevadă obligația furnizorului de a comunica orice modificare a materialului, designului sau configurației ambalajului”.

Deși regulamentul aduce reguli tehnice noi de etichetare și cerințe suplimentare pentru ambalaje, Oprea Șalaru consideră că adevărata dificultate va fi de altă natură. 

„Adevărata provocare va fi să înțeleagă exact ce rol au pentru fiecare tip de ambalaj și unde începe și unde se termină responsabilitatea lor”, spune ea, subliniind că problema centrală pentru companii nu ține de conformitatea tehnică, ci de claritatea rolurilor din lanțul de aprovizionare.

Recomandarea ei generală pentru perioada următoare este ca fiecare companie să verifice dacă are o imagine clară asupra fluxurilor de ambalaje, a responsabilităților din lanț și a documentelor care trebuie obținute de la furnizori. 

„În practică, detalii aparent minore, cum este folosită o cutie, cine aplică o etichetă sau unde este îndepărtat un ambalaj de transport, pot schimba analiza”, conchide Oprea Șalaru.