Elena Grecu, avocat la Grecu & Partners, explică pentru Termene ce riscă un antreprenor care nu și-a înregistrat brandul ca marcă și cât de aproape sunt companiile românești de o conformare GDPR reală, la opt ani de la intrarea în vigoare a regulamentului.
Riscurile unui brand construit fără marcă înregistrată
În România, dreptul exclusiv asupra unei mărci se dobândește, ca regulă, prin înregistrare. Existența unei denumiri la Registrul Comerțului sau prezența unui brand pe internet nu au acest efect.
„Simplul fapt că o societate are o anumită denumire la Registrul Comerțului, deține un domeniu de internet sau folosește un nume pe rețelele sociale nu echivalează cu înregistrarea unei mărci”, spune Elena Grecu.
Primul risc identificat de avocat este ca o altă persoană să solicite înregistrarea unui semn identic sau similar pentru produse ori servicii apropiate. O astfel de cerere nu duce automat la pierderea brandului.
„Situația nu înseamnă că solicitantul de rea-credință va câștiga întotdeauna”, explică Grecu, care precizează că antreprenorul poate invoca, în funcție de împrejurări, drepturi anterioare, notorietatea semnului, concurența neloială sau reaua-credință.
În opinia sa, problema nu este că apărarea ar fi imposibilă, ci că devine mai costisitoare, mai lentă și mai puțin previzibilă decât în cazul unei mărci înregistrate.
„Mărcile neînregistrate nu beneficiază de o protecție uniformă în Uniunea Europeană, iar pentru România protecția rămâne limitată la situații speciale recunoscute de legislație, cum sunt mărcile notorii.” (E.G.)
Al doilea risc este viteza de reacție împotriva concurenților.
„În lipsa unui certificat de marcă, antreprenorul trebuie să dovedească mai întâi natura și întinderea drepturilor sale, data începerii utilizării, reputația semnului și riscul de confuzie”, punctează Grecu.
Al treilea risc apare în etapele de dezvoltare a afacerii, atunci când brandul devine parte din valoarea companiei în sine.
„Într-o procedură de due diligence, investitorul va verifica dacă societatea deține efectiv drepturile asupra brandului. Dacă marca este înregistrată pe numele fondatorului, al unei agenții sau nu este înregistrată deloc, valoarea companiei poate fi afectată”, avertizează avocata, adăugând că aceeași problemă apare la francizare, licențiere, distribuție sau vânzarea afacerii.
Înregistrarea unei mărci a Uniunii Europene poate asigura protecție în toate statele membre pentru zece ani, cu posibilitatea reînnoirii. Grecu recomandă ca, înainte de depunere, să fie efectuată o cercetare de disponibilitate, inclusiv în baze precum TMview, pentru identificarea mărcilor anterioare care ar putea genera opoziții. Nici după înregistrare munca nu se încheie.
„Instituțiile de proprietate intelectuală nu urmăresc în locul titularului toate încălcările de pe piață”, spune ea, subliniind că titularul trebuie să monitorizeze cererile ulterioare, să formuleze opoziții atunci când este necesar și să reacționeze la utilizările neautorizate.
GDPR, opt ani de aplicare și diferența dintre cunoașterea termenilor și conformarea reală
Regulamentul general privind protecția datelor se aplică din 25 mai 2018, iar companiile cunosc astăzi mai bine terminologia GDPR.
„Majoritatea au auzit despre consimțământ, informarea persoanelor, responsabilul cu protecția datelor și notificarea incidentelor. Diferența dintre cunoașterea termenilor și conformarea efectivă rămâne însă semnificativă”, explică Grecu pentru Termene.
Cea mai frecventă problemă, în opinia sa, este abordarea formală a subiectului.
„Compania are o politică de confidențialitate pe site, dar nu știe exact ce date colectează în interior, cine are acces la ele, cât timp sunt păstrate și către ce furnizori sunt transmise,” spune Grecu.
Conformarea reală ar trebui să înceapă cu inventarierea operațiunilor de prelucrare. Pentru fiecare categorie de date trebuie stabilite scopul, temeiul juridic, persoanele vizate, destinatarii, termenul de păstrare și măsurile de securitate.
„Operatorul trebuie să poată demonstra respectarea Regulamentului, nu doar să afirme că îl respectă”, subliniază avocata, care punctează că evidența activităților de prelucrare, evaluările de impact și documentarea deciziilor fac parte din principiul responsabilității.
Setul de documente necesar diferă în funcție de activitatea și riscurile fiecărei organizații, dar Grecu enumeră un set uzual, care poate include evidența activităților de prelucrare, note de informare pentru salariați, candidați, clienți, furnizori și utilizatorii site-ului, politica privind modulele cookie și mecanismul de gestionare a consimțământului, contracte privind prelucrarea datelor încheiate cu furnizorii, politica de securitate și control al accesului, politica privind păstrarea și ștergerea datelor, procedura de soluționare a cererilor persoanelor vizate, procedura de gestionare a incidentelor de securitate, registrul încălcărilor de securitate, evaluări ale interesului legitim, evaluări de impact pentru prelucrările cu risc ridicat, documentele privind transferurile de date în afara Spațiului Economic European, decizia de desemnare și fișa de responsabilități a responsabilului cu protecția datelor, precum și dovezi privind instruirea personalului.
Un aspect asupra căruia Elena Grecu insistă în mod special privește contractele cu furnizorii care prelucrează date în numele companiei.
„Nu este suficientă includerea unei fraze generale potrivit căreia furnizorul «va respecta GDPR»”, avertizează ea, precizând că respectivul contract trebuie să respecte cerințele articolului 28 din GDPR și să stabilească obiectul și durata prelucrării, natura datelor, măsurile de securitate, utilizarea subcontractanților, asistența oferită operatorului și ștergerea sau returnarea datelor la finalul serviciilor.
În cazul unui incident de securitate, compania trebuie să îl documenteze și să analizeze imediat riscul, iar atunci când sunt îndeplinite condițiile legale, notificarea autorității de supraveghere trebuie făcută, pe cât posibil, în cel mult 72 de ore de la luarea la cunoștință.
„Sancțiunile publicate în continuare de ANSPDCP arată că obligațiile GDPR nu au devenit pur formale”, conchide Elena Grecu, adăugând că verificările vizează inclusiv măsurile tehnice, accesul neautorizat, informarea persoanelor și respectarea drepturilor acestora.
.webp)
.jpg)
.webp)
.png)
