Costurile competitive, conectivitatea bună și accesul la piața europeană ajută, dar nu diferențiază suficient. Diferența dintre o destinație convenabilă și un hub relevant se face prin claritate administrativă, competențe disponibile și o cultură de lucru care transformă mobilitatea în valoare.
Aici apare paradoxul României. Putem atrage profesioniști mobili în București, Cluj, Timișoara, Iași sau Brașov, dar nu avem încă o poveste competitivă clară. Avem infrastructură tehnică, dar nu întotdeauna cadrul instituțional, managerial și organizațional care transformă prezența lor în avantaj economic.
O analiză realizată de LEI Register în august 2026 a comparat 40 de țări europene pe indicatori relevanți pentru lucrătorii la distanță: costuri, chirii, internet, siguranță, sănătate, limba engleză, spații de coworking și regim de viză. Estonia apare pe primul loc, urmată de Islanda, Portugalia, Muntenegru și Croația, iar România este menționată în Top 10.
„România este în topuri, dar topurile nu țin loc de strategie”
Dacă tratăm nomazii digitali ca turism extins, ratăm miza. Ei nu sunt doar chiriași sau clienți pentru cafenele și spații de coworking. Mulți aduc competențe digitale, expunere internațională și practici de lucru care pot accelera transferul de know-how și pot influența modul în care organizațiile conduc performanța, afirmă Claudia Sofianu.
Studiul EY Emerging Technology Investment în România arată că 61% dintre respondenți văd lipsa specialiștilor calificați ca principala barieră în adoptarea tehnologiilor emergente. De aceea, discuția despre nomazi digitali nu ar trebui să rămână la nivel de viză, ci să intre în conversația despre competențe, AI, digitalizare și competitivitate.
Întrebarea nu este doar câți nomazi digitali pot veni în România, ci ce facem cu prezența lor: o folosim pentru învățare, conectare și transfer de competențe sau o lăsăm la nivel de statistică de mobilitate? Este o temă pentru politici publice, dar și pentru companii și orașele care vor să concureze pentru talent într-o economie tot mai mobilă.
Datele Eurostat pentru 2025 citate de EY România arată că doar 1,3% dintre angajații din România lucrau de acasă în mod obișnuit, față de 8,8% media UE. Finlanda și Irlanda depășeau 19%, respectiv 20%. Diferența ține nu doar de internet, ci și de joburi, cultură managerială, încredere, procese și măsurarea performanței.
De aici vine tensiunea. România poate atrage profesioniști mobili, dar munca flexibilă nu este încă o normă managerială. Pentru organizații, întrebarea nu este dacă acceptă munca flexibilă, ci dacă au construit încrederea, procesele și leadershipul necesare pentru a o face performantă. Nomadismul digital nu este o temă de travel policy, ci un test de maturitate organizațională.
Ce ar trebui să facă România diferit, în opinia Claudiei Sofianu?
România nu trebuie să copieze Estonia, Portugalia sau Croația. Întrebările pe care ar fi bine să le adresăm sunt următoarele:
Cum transformăm viza de nomad digital dintr-un instrument administrativ într-o strategie de atragere a talentului?
Astăzi, discuția rămâne prea aproape de condițiile de ședere. Miza este să folosim viza ca parte dintr-o ofertă pentru profesioniști din tehnologie, AI, cercetare, design sau servicii cu valoare adăugată, nu doar ca procedură administrativă.
Cum putem transforma prezența nomazilor digitali într-o oportunitate pentru dezvoltarea competențelor locale?
România are deja un deficit semnificativ de competențe digitale. În multe industrii, problema nu mai este accesul la tehnologie, ci lipsa oamenilor care o pot implementa eficient. Nomazii digitali pot aduce know-how, expunere internațională și conexiuni care accelerează învățarea locală.
Ce experiență oferim astăzi unui profesionist internațional care alege România?
Pentru un profesionist digital, administrația publică face parte din experiența de relocare. Procesul este simplu? Informațiile sunt clare? Procedurile sunt predictibile? Când oamenii pot alege între zeci de destinații, experiența administrativă devine parte din competitivitatea țării.
Suntem pregătiți să tratăm munca flexibilă ca pe un avantaj competitiv?
Contrastul este important: România apare în clasamentele pentru nomazi digitali, dar are una dintre cele mai reduse rate de lucru de acasă din Europa. Asta spune ceva despre cultura managerială, încredere, procese și modul în care măsurăm performanța.
Cum putem crea ecosisteme regionale care să atragă și să rețină talent internațional?
Bucureștiul, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov și Oradea au argumente reale. Dar argumentele separate nu construiesc o ofertă de țară. Avem nevoie de servicii publice moderne, spații de colaborare, comunități profesionale și legături clare cu economia locală. Competiția dintre orașe va fi tot mai mult o competiție pentru talent.
România poate fi o destinație bună pentru nomazii digitali. Dar adevăratul câștig va veni doar dacă mobilitatea devine o sursă de competențe, investiții și comunități profesionale. Altfel, ramânem într-un top, nu într-o strategie.
.webp)
.jpg)
.webp)
.png)
.png)
