Lidl a avut cea mai mare creștere absolută a cifrei de afaceri dintre companiile din România în perioada 2008-2024, cu un plus de 23 de miliarde de lei

Retailerul Lidl se află pe prima poziție în clasamentul companiilor care au înregistrat cele mai mari creșteri absolute la nivelul cifrei de afaceri în perioada 2008-2024, conform unei analize din seria Big Read by Termene.
La nivel general, cele mai mari 100 de companii din România au trecut printr-o transformare radicală între 2008 și 2024, în care veniturile au ajuns de la 195 la 625 de miliarde de lei. Și profiturile au crescut, dar mai lent, ceea ce a dus la comprimarea marjelor de la 6,4% la 5,6%, pe fondul competiției tot mai dure și al maturizării pieței.
Cele mai mari creșteri
Analiza creșterilor absolute arată care au fost adevăratele povești de succes ale ultimilor 17 ani. Lidl Discount conduce detașat cu o creștere a afacerilor de 23 miliarde lei – de la un modest 1 miliard lei în 2008 la 24 miliarde lei în 2024.
Această performanță ilustrează perfect transformarea României într-o piață de consum matur și ascensiunea retailului modern. Pentru context, Lidl a ajuns la 365 de magazine până la finalul anului 2024, iar până în aprilie 2025 avea deja aproape 380 de magazine, conform unei analize din seria Bătălia titanilor by Termene.
OMV Petrom Marketing ocupă locul doi cu o creștere a afacerilor de 22,2 miliarde lei, urmată de Dacia cu 20,2 miliarde lei și Ford cu 17,9 miliarde lei. Din primele 10 creșteri absolute, 9 aparțin companiilor străine, singura excepție fiind Dedeman cu o creștere de 11,4 miliarde lei.
Aceste cifre confirmă că expansiunea economică a României a fost susținută în principal de multinaționalele care au investit masiv în capacități locale. Retail-ul modern (Lidl, Kaufland, Profi, Mega Image), automotive (Dacia, Ford) și petrolul (OMV, Rompetrol) au fost motoarele creșterii, toate fiind controlate de capital străin.
Capitalul românesc în top 100
Dedeman rămâne cea mai spectaculoasă poveste de succes 100% românească din acest top, demonstrând că antreprenoriatul local poate concura cu multinaționalele. Tendința recentă de creștere a numărului companiilor românești în top 100 sugerează că tot mai multe companii locale reușesc să dezvolte modele de afaceri competitive.
De fapt, una dintre cele mai interesante povești din evoluția top 100 este prăbușirea și revenirea companiilor antreprenoriale românești. În 2008, 16 companii antreprenoriale românești reușeau să se claseze în top 100.
Dar criza financiară a lovit puternic capitalul autohton: în 2009 au mai rămas doar 14 companii românești, în 2010 doar 12, iar în 2011 numărul s-a prăbușit la 9. Minimul a venit în 2015, când doar 7 companii românești au reușit să se mențină în top 100.
Aceasta rămâne cea mai slabă reprezentare a capitalului românesc privat în perioada post-aderare, ilustrând dramatic impactul presiunii concurențiale. Revenirea a început lent din 2016 (10 companii) și s-a accelerat constant: 12 companii în 2021, 15 în 2023, și 17 în 2024 – nu doar recuperând nivelul din 2008, ci depășindu-l.
Această creștere susținută de aproape 150% din minimul istoric reflectă atât consolidarea supraviețuitorilor, cât și emergența unor noi campioni naționali care au reușit să spargă barierele de intrare în elita businessului din România.




