Majorarea TVA la 21% pentru HoReCa ar putea fi aplicată din 2026. Patronatele din turism cred că sectorul va avea de suferit

Majorarea TVA în HoReCa de la 11% la 21% de la 1 ianuarie 2026, o măsură despre care guvernanții vorbesc tot mai des, va afecta profund sectorul, existând riscul ca multe afaceri să se închidă.Turismul românesc va fi sacrificat, practic, iar România se va întoarce cu mulți ani înapoi, avertizează reprezentanții ANAT.
Dincolo de întâlnirile sporadice cu oficialii guvernului, nu se concretizează mai nimic, susțin jucătorii din piață, care se plâng că nu există nicio viziune cu privire la turism în afară de tăieri și reduceri.
Despre majorarea TVA în sectorul HoReCa a vorbit recent președintele Nicușor Dan, care a precizat că este posibilă de la 1 ianuarie 2026 o creștere de la cota redusă actuală de 11% la 21%.
La rândul lui, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare spune că o eventuală decizie în acest sens ține de un angajament anterior luat în fața Comisiei Europene, iar cel mai probabil acest lucru va avea loc spre sfârșitul lunii septembrie sau în octombrie.
Efecte majore
Adrian Voican, vicepreședinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism - ANAT și proprietarul Bibi-Touring Tour trage un serios semnal de alarmă cu privire la efectele majorării TVA de la 11% la 21% în HoReCa, după ce creșterea a fost operată deja la agențiile de turism.
„Dacă se va lua o astfel de decizie, sectorul turism va fi sacrificat și va fi profund afectat. Ne vom întoarce cu mulți ani înainte. Multe businessuri se vor închide”, a declarat pentru Termene.ro Adrian Voican.
Reprezentantul ANAT spune că ar trebui să fie luat drept exemplu cazul Germaniei, care a mărit, în 2024, TVA de la 7% la 19%. Efectele au fost atât de negative, încât de la 1 ianuarie 2026 se revine la 7%, TVA-ul din perioada de pandemie, arată Voican.
Lipsa de concretizare
În același timp, reprezentatul ANAT arată cu degetul spre autorități, care nu fac mai nimic din ceea ce promit, adică nu se concretizează mare lucru din ce se vorbește.
„O oarecare consultare are loc sporadic în întâlniri la minister, în cadrul consiliului consultativ al turismului de exemplu, dar nu vedem nimic pus în aplicare, la modul concret. Nimic din ce am vorbit în ultimul an nu s-a concretizat. Nici prima de incoming, nici fonduri de garantare, nici OMD (Organizație de Management al Destinației) național. Doar tăiere de vouchere de vacanță și creștere de TVA”, declară Adrian Voican.
Nu în ultimul rând, Voican atrage atenția că nici măcar secretari de stat cu atribuții clar delegate pentru turism nu există la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Probleme multe
Reducerea puterii de cumpărare a românilor se vede clar în scăderile raportate de Institutul Național de Statistică la sosiri și înnoptări. De exemplu, în primele șapte luni ale anului, sosirile totale în structurile de cazare au scăzut cu -0,8% față de aceeași perioadă din 2024, ajungând la 7,6 milioane de persoane. Înnoptările au înregistrat o creștere modestă de +0,3%, totalizând 16 milioane.
„Voucherele de vacanță decontate în primele șapte luni au scăzut cu 66%, TVA a crescut, agențiile de turism au 21%! Nu avem nicio măsură pentru dezvoltarea turismului de la minister, nicio viziune în afară de tăieri și reduceri, nu avem târgurile internaționale din toamnă aprobate în afara de Londra”, afirmă Adrian Voican.
Pe lipsa problemelor cu care se confruntă sectorul se mai află și lipsa de transparență din partea guvernanților, dar și faptul că în ministerul de resort nu există secretari de stat cu atribuții clar delegate pentru turism.
„Deja avem două insolvente răsunătoare: agenția Cocktail Holidays și Hotelul de 5 stele Vega din Mamaia. Există riscul să apară și altele. Domeniul turism nu interesează pe nimeni, deși are un mare potențial de a susține economia și bugetul de stat. Aud tot mai des printre colegi: “scapă cine poate””, precizează vicepreședintele ANAT.
O decizie anunțată
În ultima perioadă, declarațiile privind majorarea TVA în sectorul HoReCa sunt tot mai numeroase, de la premierul Ilie Bolojan, președintele Nicușor Dan și până la ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Decizia ține de un angajament anterior luat în fața Comisiei Europene.
”Ca să lămurim un lucru foarte clar, pentru că au apărut știri pe surse și nu vreau să transmitem un mesaj greșit. Nu s-a discutat și nici nu avem în calcul o creștere a TVA-ului. Bun, discuția, așa cum a menționat-o și premierul, despre TVA-ul la HoReCa, este o cu totul altă discuție. A fost un angajament și o discuție (avută cu Comisia Europeană) în momentul când am adoptat pachetul 1. Monitorizăm încasările și vom lua o decizie la finalul lunii septembrie, în octombrie”, a declarat în urmă cu câteva zile Alexandru Nazare.
La rândul lui, președintele Nicușor Dan spune și el că majorarea TVA în HoReCa ar putea avea loc de la 1 ianuarie 2026, ceea ce foarte probabil se va și întâmpla.
Scădere la intern
În primele șapte luni din 2025, turismul intern continuă să scadă în România, în timp ce afluxul de vizitatori străini crește, potrivit datelor INS.
Sosirile totale în structurile de cazare s-au redus cu -0,8% față de perioada similară din 2024, ajungând la 7,6 milioane de persoane. Înnoptările au înregistrat o creștere modestă de +0,3%, totalizând 16 milioane. Practic este vorba de o redistribuire a cererii turistice care pune presiune pe strategiile operatorilor din sectorul ospitalității.
Scăderea este determinată în principal de reducerea turismului intern. Pe de altă parte, turiștii străini au generat creșteri semnificative de +4,5% la sosiri și +4,3% la înnoptări, reprezentând acum 18,1% din totalul sosirilor și 17,9% din înnoptări.
Reducerea cererii interne micșorează veniturile din segmentul tradițional, mai ales în destinațiile preferate de români (litoralul reprezintă 35,2% din sosirile românilor). Pe de altă parte, creșterea interesului turiștilor străini, în special din Europa (+3,3%) și UE (+2,6%), oferă oportunități de diversificare.




