A pune bazele unei noi afaceri reprezintă o rezoluție puternică pentru noul an. Indiferent de pașii pe care i-ai urmat până acum în carieră, punerea în aplicare a unor idei bune îți poate schimba radical cursul vieții profesionale. Domeniul construcțiilor este unul în continuă dezvoltare, în toate zonele țării, motiv pentru care o afacere în acest segment îți poate aduce satisfacția pe care o cauți. Iată câteva idei:
Management de proiect
O afacere de management de proiect poate însemna oferirea de servicii de consultanță sau de execuție pentru proiectul de construcții la care ești cooptat alături de compania ta. Un manager de proiect de construcții poate să implementeze încă din faza incipientă un plan de construcție și să se ocupe de aceasta până la finalizare.
Clienții pot fi alte companii care vor să pună bazele unui proiect de construcții și colaborează cu o firmă care se va ocupa de:
- Alegerea locației;
- Deciderea tipurilor de structuri necesare;
- Analiza și stabilirea bugetului;
- Se ocupă de proiectele tehnice pe baza proiectării;
- Negociază și analizează ofertele de execuție;
- Coordonează și supraveghează lucrările.
Un manager de proiect de construcții, dar și echipa pe care o coordonează au multiple responsabilități în ceea ce privește bunul mers al activității. Trebuie să angajezi oameni talentați și să ai posibilitatea de a-ți asuma fiecare proiect.
Lucrări exterioare
Varietatea domeniului construcțiilor include și lucrările exterioare. Acestea pot implica:
- Renovare;
- Construcție de noi ansambluri auxiliare;
- Zidărie;
- Izolație;
- Recondiționare;
Lucrările exterioare sunt la mare cerere, în special în cazul oamenilor care își construiesc sau renovează zidăria casei. Poți înființa o firmă care se ocupă cu termoizolarea exterioară și interioară a locuințelor sau a imobilelor nelocuite. Serviciile unor astfel de firme sunt necesare, deoarece nu oricine dispune de expertiza în domeniu, dar nici de uneltele necesare pentru executarea acestor proiecte.
Pentru a-ți face o idee despre bugetul de care vei avea nevoie pentru a-ți aproviziona echipa cu toate cele necesare, verifică oferta de scule electrice disponibile în magazinul online Masif. În acest fel poți începe schițarea unui plan de afaceri pentru viitorul apropiat.
Închiriere de utilaje
Șantierele de construcții de dimensiuni medii nu achiziționează utilaje și unelte pentru fiecare proiect, ci pot opta pentru închirierea principalelor mașinării de care au nevoie. Printr-o firmă care închiriază utilaje de construcții, chiar și unelte, îți poți crea o relație cu firmele de construcții importante din zona în care activezi.
Poți începe modest, cu ajutorul unor utilaje de dimensiuni mai mici, iar mai apoi să îți dezvolți afacerea în direcția pe care ți-o dorești. Odată ce stabilești o bază de clienți care aleg în mod repetat serviciile tale, vei putea investi sume considerabile în achiziționarea unor utilaje și scule mai scumpe.
Amenajare interioară
În continuă creștere în domeniul construcțiilor, afacerile cu amenajări interioare aduc și oportunități diverse pentru angajații tăi. Pentru ca echipa să fie completă, vei avea nevoie de oameni talentați în randări 3D, arhitectură, tâmplărie, meșteri, manageri de proiect, designeri de interior și mulți alții.
Amenajarea interioară poate implica un pachet bogat de servicii, nu doar planificarea decorului și achiziționarea produselor pentru locuința clienților. Poți include și serviciile de finisare, pe care le execuți în colaborare cu o echipă de muncitori cu experiență.
Nu uita că serviciile de amenajări interioare nu se rezumă la spațiile rezidențiale, ci și la locații precum barurile, restaurantele, clădirile de birouri și alte instituții. Având în vedere posibilitatea variată de proiecte, o astfel de afacere poate deveni profitabilă la scurt timp după lansare.
Atât piața imobiliară, cât și cea a construcțiilor se află în continuă creștere, iar acest lucru îți dă un motiv puternic pentru a regândi pașii importanți din cariera ta. Începe planul de afaceri într-un domeniu pe care îl stăpânești și care te satisface profesional.



.webp)

