Aproape 3.900 de firme figurează în industria produselor din beton, ciment și ipsos (grupa CAEN 236), dintre care 3.400 în funcțiune, restul reprezentând firme cu activitatea oprită temporar sau definitiv, ori aflate în proceduri de insolvență, faliment, inclusiv cele cu cereri de deschidere în curs.
Pentru anul 2025 au depus bilanțul 1.629 de firme până la finalul lunii septembrie 2026, la câteva luni după termenul limită. Producătorii de materiale din beton, ciment și ipsos au raportat o cifră de afaceri record de aproximativ 12,8 mld. lei în 2025, un sold al profitului net de 711,8 mil. lei și 17.987 de angajați.
Pentru context, analiza urmărește piața producătorilor de prefabricate și elemente din beton, ciment și ipsos, adică grupa CAEN 236. În mod separat, clasificarea grupează sub CAEN 235 fabricile care produc cimentul, varul și ipsosul ca materie primă.
Acolo avem o piață de 7,6 mld. lei în 2025, în care profiturile cumulate se apropie de 1,2 mld. lei, iar pierderile la nivel de sector sunt sub 3 mil. lei. Asta și pentru că doar 30 de companii au depus bilanț pe anul trecut, iar Holcim (RO12253732), Romcim (RO328750) și Heidelberg (RO10640589) reprezintă peste 90% din CAEN 235.
Este interesant de urmărit de-a lungul analizei că acționarii marilor producători de materii prime controlează unii dintre cei mai mari producători de prefabricate și elemente, mai ales în cazul grupului elvețian Holcim sau al grupului irlandez CRH, care deține Romcim. În cazul Heidelberg Materials, grupul german și-a reunit activitățile din România sub firma principală.
Industria produselor din beton, ciment și ipsos (2008-2025)
Sectorul producătorilor de materiale și elemente din beton, ciment și ipsos a evoluat de la o cifră de afaceri de 5,2 mld. lei în 2008 la un nivel record de aproape 12,8 mld. lei în 2025, ceea ce înseamnă o creștere de 146%, în contextul în care inflația a fost de peste 120% în perioada analizată, adică piața a crescut în termeni reali.
Desigur, creșterea nu a fost una liniară, în contextul în care industria de 5,2 mld. lei din 2008 a suferit un declin brusc în anul următor, pe fondul crizei financiare care a zguduit piața materialelor de construcții. Abia în 2015, industria producătorilor de materiale din beton, ciment și ipsos a depășit nivelul din 2008, iar de atunci a crescut în fiecare an.
Marja netă calculată la soldul profitului net, adică diferența dintre profiturile nete cumulate și pierderile nete agregate la nivel de sector, a evoluat de la 6,2% în 2008 la 5,57% în 2025. Cei mai buni ani au fost 2020-2022, când marja a depășit 10% în fiecare an, dar din 2023 a intrat pe o pantă descendentă.
De cealaltă parte, în perioada 2009-2014 marja calculată pe sold a fost într-o zonă negativă, atunci când pierderile cumulate au depășit profiturile agregate la nivel de sector. În același timp, dacă ne uităm strict la profiturile sectorului, marja calculată la profitul net se situează la 7,34% în 2025, comparativ cu 8,37% în 2008.
Profitul net cumulat al producătorilor de materiale și elemente din beton, ciment și ipsos a scăzut în 2025 pentru al treilea an consecutiv, până la 938,9 mil. lei. În 2008, profiturile erau de 434,2 mil. lei, iar sectorul a depășit pentru prima oară după criză acest nivel abia în 2018. Atunci, profiturile au intrat pe o creștere accelerată până la vârful de 1,3 mld. lei din 2022.
Pe de altă parte, profitul brut cumulat al sectorului a evoluat de la 512,7 mil. lei în 2008 la 1,09 mld. lei în 2025. În 2022, cel mai bun an, profitul brut a fost de aproape 1,5 mld. lei.
Diferența dintre profitul brut și cel net reflectă în principal impozitele datorate, dar poate include și alte ajustări contabile, în funcție de regimul fiscal al fiecărei firme.
Putem estima că sumele plătite ca impozit pe profit de către companiile active în industria produselor din beton, ciment și ipsos au evoluat de la 78,5 mil. lei în 2008 la aproape 148 mil. lei în 2025, ceea ce înseamnă un plus de 88%.
Pierderile nete cumulate din producția de materiale și elemente din beton, ciment și ipsos au ajuns la 227,1 mil. lei în 2025, comparativ cu 112,2 mil. lei în 2008. Trebuie să remarcăm că pierderile au făcut un salt anul trecut, de la 131,2 mil. lei în 2024. Este pentru prima dată după 2014 când pierderile cumulate din acest sector depășesc pragul de 200 mil. lei.
Soldul profitului net, adică diferența dintre profitul net cumulat și pierderea netă agregată, a evoluat de la 321,9 mil. lei în 2008 la 711,8 mil. lei în 2025. Soldul a fost negativ în perioada 2009-2014, când pierderile au depășit profiturile. Cel mai bun an a fost 2022, cu un sold de 1,24 mld. lei.
Numărul de angajați din industria materialelor din beton, ciment și ipsos a evoluat de la 18.181 de oameni în 2008 la 17.987 de oameni în 2025, dar evoluția nu a fost una liniară. Odată cu criza financiară, numărul de angajați din industrie a scăzut brusc până la aproape 14.000 de oameni în 2010.
Creșterea a fost reluată cu adevărat abia în 2018-2019, iar în 2020 a fost depășit prima dată nivelul din 2008. Vârful a fost anul 2022, când industria avea 19.667 de oameni, iar de acolo a început un declin până la nivelul din 2025.
Productivitatea angajaților calculată ca raport între cifra de afaceri și numărul de angajați a trecut de la 285.402 lei per angajat în 2008 la un nivel record de 710.764 de lei per angajat în 2025, ceea ce înseamnă o evoluție de 149%.
În același timp, productivitatea angajaților calculată ca raport între soldul profitului net și numărul de angajați a evoluat de la un profit net de 17.706 lei per angajat în 2008 la un profit net de 39.574 de lei per angajat în 2025.
Dacă ne uităm doar la profit, productivitatea angajaților din industria materialelor din beton, ciment și ipsos a evoluat de la un profit net de 23.880 de lei per angajat în 2008 la un profit net de 52.197 de lei per angajat în 2025.
Capitalurile proprii totale ale companiilor din industria materialelor din beton, ciment și ipsos au evoluat de la 2,75 mld. lei în 2008 la aproape 7,8 mld. lei în 2025.
În același timp, randamentul capitalurilor, calculat drept ROE, adică soldul profitului net sau rezultatul net al sectorului raportat la capitalurile proprii, a evoluat de la un randament de 11,69% în 2008 la un randament de 9,14% în 2025. Cel mai bun an a fost 2022, cu 21,16%, iar cel mai slab an a fost 2010, cu un randament negativ, de minus 6,14%.
Dacă luăm în calcul doar profitul net cumulat, randamentul a evoluat de la 15,76% în 2008 la 12,05% în 2025.
Cei mai mari angajatori
Cel mai mare angajator din industria produselor din beton, ciment și ipsos (grupa CAEN 236) este producătorul de pavele Elis Pavaje (RO1771593), controlat de familia Goța, cu 841 de angajați în 2025, în creștere cu 3% față de anul 2024.
Al doilea cel mai mare angajator este producătorul de materiale de construcții Saint-Gobain Construction Products România (RO6194577), controlat de grupul francez Saint-Gobain, cu 724 de angajați în România, în scădere cu 1% față de anul anterior. Saint-Gobain are mai multe firme în piața locală.
Podiumul angajatorilor este completat de producătorul de prefabricate Somaco Grup Prefabricate (RO22424341), controlat de grupul Holcim, cu 644 de angajați în 2025, în scădere cu 4% față de anul anterior.
Topul producătorilor de materiale din beton, ciment și ipsos
Topul producătorilor de materiale din beton, ciment și ipsos a fost realizat pe baza datelor din platforma Termene și cuprinde companiile care au depus deja bilanțul pe anul 2025 până la finalul lunii septembrie 2026.
Firmele sunt ordonate în funcție de cifra de afaceri. Notă: procentele acționarilor au fost rotunjite la maximum două zecimale. Topul cuprinde firmele care figurează pe codurile cuprinse în diviziunea CAEN 236 (fabricarea articolelor din beton, ciment și ipsos), conform clasificărilor CAEN Rev. 2 și Rev. 3.
1. Saint-Gobain Construction Products România a avut afaceri de 878,4 mil. lei în 2025, un profit net de 108,4 mil. lei și 724 de angajați. Producătorul de materiale de construcții pe bază de gips și ipsos este controlat de grupul francez Saint-Gobain prin entitățile franceze Saint-Gobain Produits Pour La Construction și Saint-Gobain Europe Du Nord.
2. Cemagro Beton (RO40818190) a înregistrat o cifră de afaceri de 687,8 mil. lei în 2025, un profit net de 11,1 mil. lei și 102 angajați. Producătorul de beton este deținut de Viorel Camburi.
3. Baumit România Com (RO7568475) a avut afaceri de 594,3 mil. lei în 2025, un profit net de 25,9 mil. lei și 304 angajați. Producătorul de mortare, vopsele şi tencuieli este controlat de grupul austriac Baumit.
4. Adeplast (RO5119976) a înregistrat afaceri de 560,5 mil. lei în 2025, un profit net de 59,8 mil. lei și 398 de angajați. Producătorul de mortare, vopsele şi tencuieli dezvoltat de omul de afaceri Marcel Bărbuț este deținut din 2020 de grupul elvețian Sika.
5. Elis Pavaje a înregistrat o cifră de afaceri de 477,3 mil. lei în 2025, un profit net de 5,2 mil. lei și 841 de angajați. Producătorul de pavele este deținut de frații Vasile Goța și Emil Elisiu Goța.
6. Etex Building Performance (RO11935340) a avut afaceri de 386,2 mil. lei în 2025, un profit net de 62,3 mil. lei și 223 de angajați. Producătorul de sisteme de gips-carton, tencuieli și gleturi este controlat de grupul belgian Etex prin entitățile franceze Etex Building Performance International și Etex France Building Performance.
7. Symmetrica (RO6552535) a înregistrat afaceri de 306,1 mil. lei în 2025, un profit net de 39,3 mil. lei și 596 de angajați. Producătorul de pavele și dale este deținut de Florin-Cristinel Stanciu (60%) și Florentina Mihaela Stanciu (40%).
8. Xella Ro (RO17954562) a avut afaceri de 299,4 mil. lei în 2025, un profit net de 79,7 mil. lei și 282 de angajați. Producătorul de BCA și var face parte din grupul german Xella, care a fost cumpărat în 2025 de grupul elvețian Holcim.
9. Soceram (RO346757) a înregistrat o cifră de afaceri de 299,3 mil. lei în 2025, o pierdere netă de 9,3 mil. lei și 418 angajați. Producătorul de BCA este deținut de omul de afaceri Mihai Anastasescu prin intermediul entității Metaleuroest (RO9126917).
10. SW Umwelttechnik România (RO14019933) a avut afaceri de 272,3 mil. lei în 2025, un profit net de 19,8 mil. lei și 455 de angajați. Producătorul de prefabricate din beton este deținut de grupul austriac SW Umwelttechnik Stoiser & Wolschner.
11. Florea Grup (RO8273278) a înregistrat o cifră de afaceri de 267,6 mil. lei în 2025, un profit net de 14,3 mil. lei și 562 de angajați. Producătorul de pavele este deținut de David Florea și Ioan Marcel Florea.
12. Bauelemente (RO19582996) a avut afaceri de 261,9 mil. lei în 2025, o pierdere netă de 2,4 mil. lei și 383 de angajați. Producătorul de prefabricate din beton este controlat de grupul irlandez CRH prin intermediul producătorului de ciment Romcim.
13. Elpreco (RO2321635) a înregistrat afaceri de 258 mil. lei în 2025, un profit net de 14,9 mil. lei și 342 de angajați. Producătorul de materiale de construcții și prefabricate din beton și BCA este controlat de grupul irlandez CRH.
14. Celco (RO1891328) a avut afaceri de 220,7 mil. lei în 2025, un profit net de 53,2 mil. lei și 265 de angajați. Producătorul de BCA este controlat de Ion Dușu și Niculae Dușu, atât în mod direct, cât și prin entitatea Complex Condor (RO7583890).
15. Ferrobeton România (RO18700740) a înregistrat o cifră de afaceri de 217,3 mil. lei în 2025, un profit net de 1,2 mil. lei și 320 de angajați. Producătorul de prefabricate din beton este controlat de grupul irlandez CRH prin intermediul producătorului de ciment Romcim.
16. Somaco Grup Prefabricate a avut afaceri de 209,5 mil. lei în 2025, o pierdere netă de 23,9 mil. lei și 644 de angajați. Producătorul de prefabricate din beton este controlat de grupul elvețian Holcim.
17. Travertec (RO14149321) a înregistrat afaceri de 171,5 mil. lei în 2025, un profit net de 21,2 mil. lei și 173 de angajați. Producătorul de traverse din beton armat pretensionat este controlat de producătorul austriac de infrastructură de cale ferată Voestalpine (RO1151753).
18. Readymix România (RO11725985) a avut afaceri de 151,6 mil. lei în 2025, un profit net de 2,7 mil. lei și 158 de angajați. Producătorul de betoane este deținut de Liviu Luca, Mădălina Rauta-Luca și Ionuț-Bogdan Luca.
19. Duraziv (RO16012362) a înregistrat o cifră de afaceri de 141,4 mil. lei în 2025 și un profit net de 6,3 mil. lei. Producătorul de mortare, adezivi, vopsele și finisaje dezvoltat de omul de afaceri Daniel Guzu este deținut din 2021 de grupul francez Saint-Gobain.
20. Waldi Logistic (RO244854) a avut afaceri de 124,4 mil. lei în 2025, un profit net de 664.600 de lei și 40 de angajați. Producătorul de beton este deținut de Victor Ținteșan.
21. Hasit România (RO13018697) a înregistrat o cifră de afaceri de 118,9 mil. lei în 2025, un profit net de 7,2 mil. lei și 105 angajați. Producătorul de mortare și tencuieli este controlat de grupul german Fixit.
22. Wopfinger Transportbeton (RO22396039) a avut afaceri de 113,6 mil. lei în 2025, o pierdere netă de 9,7 mil. lei și 85 de angajați. Producătorul de betoane a fost preluat în 2026 de grupul irlandez CRH, prin intermediul producătorului de ciment Romcim.
23. BMI România Sisteme de Învelitori (RO7626665) a înregistrat o cifră de afaceri de 111,9 mil. lei în 2025, un profit net de aproape 2 mil. lei și 83 de angajați. Producătorul de țigle din beton, cunoscut pentru brandul Bramac, este controlat de grupul american Standard Industries prin intermediul entității britanice BMI Group Holdings UK Limited.
24. Con-A Productions (RO15036258) a avut afaceri de 107,1 mil. lei în 2025, o pierdere netă de 7,4 mil. lei și 228 de angajați. Producătorul de prefabricate din beton și structuri metalice este parte din grupul de construcții Con-A, controlat de familia lui Mircea Bulboacă, alături de acționari minoritari precum Narcis Sorin Cristea, Adrian Oros, Maria Croitorescu, Vasile Horațiu Ghilea și Constantin Cristian Manitiu.
25. Firos (RO434492) a înregistrat afaceri de 104,2 mil. lei în 2025, un profit net de 5,9 mil. lei și 82 de angajați. Producătorul de adezivi, mortare și tencuieli este controlat de Longshield Investment Group (RO3168735), adică fosta SIF Muntenia, care este listată la Bursa de Valori București.
Notă metodologică 1: Analiza include firmele încadrate în grupa CAEN 236 (fabricarea articolelor din beton, ciment și ipsos), care cuprinde codurile CAEN 2361 (fabricarea produselor din beton pentru construcții), CAEN 2362 (fabricarea produselor din ipsos pentru construcții), CAEN 2363 (fabricarea betonului), CAEN 2364 (fabricarea mortarului) și CAEN 2365 (fabricarea produselor din azbociment).
La acestea se adaugă codurile CAEN 2369 și 2366 (fabricarea altor articole din beton, ciment și ipsos), conform clasificărilor Rev. 2 și Rev. 3. Au fost luate în calcul datele pentru perioada 2008-2025 raportate până la finalul lunii septembrie 2026, conform instrumentului Termene PASP.
Notă metodologică 2: Din rezultatele agregate ale sectorului a fost exclusă pierderea de 268,6 mil. lei raportată de Prefa Brașov în 2025. Având în vedere că firma a funcționat cu 2 angajați și o cifră de afaceri neglijabilă, pierderea are o natură strict contabilă și ar fi distorsionat imaginea de ansamblu a performanței operaționale din piață.





.png)







.webp)




.jpg)




















.webp)














.png)










































