Procedura se adresează firmelor care nu se află încă în insolvență, dar care întâmpină dificultăți ce le-ar putea pune în pericol continuitatea activității, iar compania negociază, sub supravegherea unui practician în insolvență, un plan realist de restructurare, cu acordul creditorilor și cu confirmarea instanței.
Diferența față de insolvență ține de momentul și de filosofia aplicării, concordatul fiind adecvat atunci când societatea se află în dificultate, dar nu sunt întrunite condițiile care fac obligatorie declararea insolvenței, respectiv neplata unei datorii certe, lichide și exigibile la 60 de zile de la scadență, urmată de trecerea unui termen de 45 de zile.
„În principiu, ambele proceduri au drept obiectiv însănătoșirea companiei și reintrarea sa în circuitul economic normal, caracterul lor fiind temporar”, arată Cristian Duțescu, care adaugă că „insolvența trebuie declarată în mod obligatoriu de societate atunci când sunt îndeplinite condițiile de mai sus”.
Mai departe, controlul asupra firmei poate trece la administratorul judiciar total, atunci când este ridicat dreptul de administrare sau parțial, în ipoteza în care acest drept este menținut.
„Prima procedură reprezintă o măsură de prevenție a insolvenței prin care conducerea/administratorii păstrează controlul asupra activității, elementul central fiind reprezentat de negocierea amiabilă a creanțelor, a doua constituie cu precădere o procedură judiciară concentrată pe recuperarea creanțelor în temeiul planului de reorganizare, în care riscul de faliment crește semnificativ”, punctează avocatul.
Procedura este utilizată frecvent de IMM-uri, dar și de companii mai mari care vor să evite insolvența, fiind eligibile firmele cu probleme de lichiditate temporare sau datorii acumulate, cu dificultăți reversibile, care dețin încă active suficiente pentru a-și susține planul de redresare și care nu se află în insolvență la momentul depunerii cererii. Este necesar un inventar clar al datoriilor și o evaluare a capacității de plată, astfel încât planul să fie realist și acceptabil pentru creditori.
„Pentru ca procedura să fie posibilă este nevoie în primul rând de aprobarea sa de către creditorii din fiecare categorie de creanţe cu majoritate absolută. Dacă această condiție nu este îndeplinită, atunci trebuie să fie îndeplinite o serie de alte condiții, precum votul favorabil al creditorilor care dețin cel puțin 30% din valoarea creanțelor afectate; planul să fie votat de o majoritate a categoriilor de creanţe, din care una trebuie să fie o categorie de creanţe care beneficiază de cauze de preferinţă sau orice altă categorie de creanţe decât categoria de creanţe chirografare; iar categoriile de creanţe care nu au votat planul de restructurare sunt tratate mai favorabil decât orice altă categorie de creanţe de rang inferior etc”, arată Cristian Duțescu.
Elementul decisiv este demonstrarea viabilității economice pe termen lung. Planul trebuie să includă proiecții financiare pe durata planului, care să nu poată depăși 48 de luni, care să arate capacitatea firmei de a genera fluxuri de numerar suficiente pentru plata datoriilor.
„În primul an, este obligatorie plata a minimum 10% din valoarea creanțelor afectate prin concordat,” punctează Cristian Duțescu.
După omologarea planului, creditorii pot ataca hotărârea în termen de 7 zile, iar ulterior, dacă se descoperă un fals, o eroare esențială sau titluri necunoscute până atunci, pot contesta înscrierea în listă a unei creanțe inexistente, cu un cuantum diferit ori încadrate greșit.
„Contestaţia se depune în termen de 7 zile de la data la care titularul ei a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situaţia ce determină formularea contestaţiei și se soluţionează de judecătorul-sindic în termen de maximum 15 zile de la data depunerii, urmând a fi citaţi debitorul, administratorul concordatar, creditorul contestator şi creditorul a cărui creanţă este contestată”, punctează avocatul de la Duțescu & Partners.
Acesta arată că o companie poate accesa procedura și de mai multe ori, însă cu limite clare.
„În principiu, da, cu excepția cazurilor în care în ultimii trei ani anteriori depunerii cererii de restructurare sau cererii de deschidere a procedurii concordatului a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra patrimoniului, de corupţie, de serviciu, de fals, pentru infracţiunile prevăzute de Legea societăţilor nr. 31/1990, Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Legea concurenţei nr. 21/1996, precum şi pentru infracţiunile prevăzute la art. 240 şi 241 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal; în cei trei ani anteriori debitorul a mai beneficiat de procedura concordatului preventiv a cărui îndeplinire a eşuat; se află în insolvență”, explică Cristian Duțescu pentru Termene.
În plus, concordatul protejează compania împotriva executărilor silite, astfel că, după admiterea procedurii de către instanță, acțiunile creditorilor asupra bunurilor companiei se suspendă pe durata negocierii și implementării planului.
.png)
.webp)
.jpg)
.webp)
.png)
.jpg)
