Ce standarde trebuie să respecte un spaţiu de birouri

Ce standarde trebuie să respecte un spaţiu de birouri
Uneori biroul poate deveni o a doua casă, iar din acest motiv este nevoie ca spațiul în care lucrezi alături de echipa ta să respecte câteva condiții care țin atât de siguranță cât și de confort. Dacă vrei să beneficiezi de un birou confortabil, dar și sigur în același timp, în care să îți desfășori activitățile, iată ce ar trebui să ai în vedere.

Un spațiu de birouri trebuie să ofere cadrul necesar desfășurării activităților

În birou este întotdeauna nevoie de dispozitive menite să ușureze munca dar și elemente care să faciliteze folosirea tehnologiei. De aceea, va trebui să te ocupi de achiziția a tot ceea ce este necesar într-un birou, începând cu mobilierul, imprimante, laptopuri sau programe speciale de lucru și licențe, dar și de prize, prelungitoare, sisteme de supraveghere sau orice alt tip de dispozitiv care creează de fapt un cadru potrivit pentru desfășurarea activităților.

Poți începe de fapt cu proiectarea instalației electrice sau chiar cu modificări la nivelul acesteia, dacă vorbim despre o instalație deja efectuată, pentru că există diferențe mari între sistemul electric aferent unei locuințe și rețeaua electric de care are nevoie un spațiu de birouri. Poți suplimenta numărul de prize și întrerupătoare, deoarece va fi nevoie să alimentezi mai multe produse, în funcție de numărul de utilizatori din birou.

Un spațiu de birouri trebuie să ofere confort termic

Confortul termic în interiorul biroului este necesara atât în timpul verii, cât și în timpul sezonului rece. De aceea poți opta pentru aparate de aer condiționat, pe care să le montezi strategi, astfel încât să acopere suprafețe cât mai mari. Aparatele de aer condiționat se aleg în funcție de puterea acestora, pentru că în funcție de ea vei ști care este suprafața pe care o pot acoperi.

Un birou se amenajează în funcție de spațiul disponibil

Nevoia de intimitate se manifestă și la birou, însă în anumite situații te poți confrunta cu lipsa de spațiu. Ce poți face este să organizezi biroul într-un stil minimalist și să alegi mobilier care să ofere spațiu individual, dar care să și facă parte dintr-o structură bine definită de birouri. Poți alege mobilier minimalist, de tipul meselor ample sau poți opta pentru birouri individuale despărțite cu paravane din meh. În acest fel fiecare individ va avea propriul spațiu și se va bucura de intimitate, în vreme ce în același timp vei asigura și comunicarea între persoane și departamente.

Un birou eficient oferă spații de depozitare și arhivare

Din lipsă de spațiu, destul de multe persoane recurg la instalarea arhivei în subsoluri sau în camere speciale, diferite de zona biroului. Acest lucru eficientizează spațiul însă nu și procesele de muncă. Un birou eficient este cel care îți permite să lucrezi în același spațiu în care găsești toate resursele necesare pentru desfășurarea activității, fără a fi nevoie să pierzi timpul deplasându-te între camere.

Iluminarea corectă contează foarte mult în birou

Felul în care este luminată o cameră poate pune în valoare anumite caracteristici ale acesteia. În cazul birourilor, nu discutăm numai despre considerente estetice, ci și funcționale, deoarece pentru a asigura o bună vizibilitate vei avea nevoie de sisteme de iluminat performante. Sporurile, lustrele și aplicele sunt unele dintre cele mai eficiente astfel de sisteme, iar pentru instalarea lor va trebui să vezi care sunt zonele de desfășurare a activităților, pentru a oferi în acele zone întreaga intensitate a luminii.

Un birou slab luminat va produce o senzație de oboseală, în vreme ce o iluminare corectă va stimula activitatea și va da un imbold la nivel realizării eficiente a activităților.

Amenajarea biroului conform standardelor de confort și utilitate trebuie să fie făcută dacă îți dorești o activitate eficientă și profitabilă. Trebuie doar să fii atent la nevoile tale și ale colegilor sau angajaților, astfel încât să poți amenaja corect această zonă în care petreci o destul de mare parte a timpului.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A
Distribuie acest articol