De ce contează | One United cumpără un teren pe fosta platformă FLARO din Sibiu. Este primul oraș pe care îl atacă dezvoltatorul după Capitală

Scris de
Alex Ciutacu
August 4, 2025
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties se pregătește să se extindă în Sibiu după ce a semnat un contract preliminar pentru un teren situat pe fosta platformă industrială FLARO. De ce contează?

One United Properties a fost cel mai activ dezvoltator imobiliar în ultimul deceniu, dar și-a concentrat eforturile exclusiv pe zona Capitalei, dincolo de un proiect punctual dezvoltat în stațiunea Mamaia de pe litoral.

Informații cheie

  • One United a semnat un contract preliminar de vânzare-cumpărare pentru un teren situat în zona centrală din Sibiu, pe fosta platformă industrială FLARO.
  • Proiectul din Sibiu va avea componente rezidențiale, comerciale și de servicii.
  • În cadrul proiectului din Sibiu, One United va restaura și conserva patru clădiri istorice situate pe terenul achiziționat. Una dintre ele este fosta fabrică de stilouri Gratioza.
  • Tranzacția care privește terenul din Sibiu este supusă mai multor condiții, inclusiv eliberarea autorizației finale de construire, preconizată până la sfârșitul anului 2026.

De ce contează

One United Properties este unul dintre cei mai activi jucători din piața imobiliară din România, compania fiind dezvoltată de mai bine de 15 ani de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu.

Compania a livrat până acum în piață mii de apartamente și are un portofoliu de birouri și spații comerciale de sute de mii de metri pătrați, la care se adaugă peste 45.000 mp de clădiri istorice. Reprezentanții companiei estimau la începutul anului 2025 că One United va livra în piață aproximativ 2.300 de apartamente pe parcursul anului.

Tot ce a dezvoltat până acum compania a fost localizat în București-Ilfov, cu excepția unor proiecte punctuale în stațiunea Mamaia. Acum, anunțul legat de Sibiu marchează un moment clar de extindere.

„Sibiu reprezintă una dintre cele mai interesante oportunități de dezvoltare urbană din România la momentul actual. Orașul are fundamentele solide – o economie prosperă, un patrimoniu cultural bogat și o cerere tot mai mare pentru un stil de viață urban de calitate. Prin introducerea standardului ONE în Sibiu, ne extindem geografic dincolo de București și Constanța, consolidând în același timp modelul nostru de afaceri prin diversificare regională și răspunzând cererii neacoperite din centrele urbane cheie. În același timp, contribuim la transformarea durabilă a zonelor centrale subexploatate în comunități care răspund cu adevărat nevoilor moderne”, a explicat Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.

One United Properties este o companie listată la Bursa de Valori București (BVB). La momentul redactării acestui articol, capitalizarea bursieră a companiei One se situa la peste 2,55 mld. lei.

Acționarii One United Properties sunt Victor Căpitanu (25,52%), Andrei Diaconescu (25,52%) și alte persoane fizice (25,3308%) și persoane juridice (23,5292%), conform datelor BVB.

Te-ar putea interesa și:

Sibiu în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu peste 500% în ultimii 17 ani. Dezvoltarea software este una dintre cele mai populare activități din Sibiu

Superbet are profituri de 3 ori mai mari din jocuri de noroc online decât din agențiile de la parter de bloc. Fenomenul jocurilor online domină piața

ComedyBox, la primul an de funcționare: afaceri de 3,8 mil. lei și pierderi de aproape 490.000 lei pentru platforma lansată de artiștii de stand-up comedy

Firma cu cele mai mari pierderi din România: o companie British American Tobacco a avut pierderi de peste 1,8 mld. lei în 2024. Topul pierderilor

Bătălia titanilor | McDonald’s vs KFC, lupta care a modelat piața HoReCa și comportamentul de consum din România. O analiză pe 17 ani de business. GRAFICE

Big Read. Top 50 companii de stat: angajații de la stat produc tot mai puțin și datele publice sunt tot mai contradictorii

Suceava în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 1.100% din 2008 până în 2024. Aproape jumătate dintre firmele din Suceava sunt în mediul rural

Distribuie acest articol