RUSIA – UCRAINA PE FRONTUL ECONOMIC ROMÂNESC: câte firme cu acționari ruși și ucrainieni sunt în România

RUSIA – UCRAINA PE FRONTUL ECONOMIC ROMÂNESC: câte firme cu acționari ruși și ucrainieni sunt în România
În prezent, în România activează 477 de companii care au în structura acționariatului cetățeni de origine rusă și 773 de companii care au în structura acționariatului cetățeni de origine ucraineană, potrivit unei analize Termene.ro.

În prezent, în România activează 477 de companii care au în structura acționariatului cetățeni de origine rusă și 773 de companii care au în structura acționariatului cetățeni de origine ucraineană, potrivit unei analize Termene.ro. În ambele cazuri, valorile sunt în creștere – pentru companiile cu acționari de origine rusă, de la 453 de companii cât activau în România în anul 2019 și 391 cât activau în anul 2018, pe când pentru cele cu acționari de origine ucraineană, de la 726 în anul 2019, respectiv 636 în anul 2018.

În ambele cazuri este vorba despre companii înființate în România (respectând legislația autohtonă) care au în structura acționariatului cetățeni de origine rusă, respectiv ucraineană, fără însă să fie obligatoriu ca aceștia să dețină pachetul majoritar (peste 50% din capitalul social al societății) sau să fie acționari unici (100% din capitalul social al societății).

Capitalul social este aportul (financiar sau de altă natură) al asociaților care au convenit înființarea unei societăți. În funcție de valoarea contribuției se stabilește procentul pe care fiecare asociat îl deține în cadrul respectivei societăți – procent care determină, printre altele, și modul în care se împarte profitul obținut la finalul fiecărui an.

Domeniile în care sunt prezente cele mai multe firme cu acționariat rusesc sunt IT-ul, lucrările de construcții si comerțul. Cele mai numeroase firme din Romania care au capital ucrainean sunt cele din construcții, comerț nespecializat și transporturi.

Companiile cu capital rusesc au venituri și profituri mai ridicate

Din punctul de vedere al profitului mediu și al cifrei de afaceri medii, în toți cei 3 ani de analiză, companiile cu capital rusesc s-au dovedit mai performante. În anul 2018, o companie cu capital rusesc obținea, în medie, o cifră de afaceri de 2,16 milioane lei, pe când una cu capital ucrainean înregistra venituri de doar 1,55 milioane lei (cu aproximativ 0,5 milioane lei mai puțin). Decalajul s-a dublat în anul 2019, când o companie cu capital rusesc obținea, în medie, o cifră de afaceri de 2,73 milioane lei, iar una cu capital ucrainean, cu aproximativ 1 milion lei mai puțin – mai exact 1,74 milioane lei. În anul 2020, decalajul a revenit la valoarea anului 2018, (aproximativ 0,55 milioane lei), o companie cu capital rusesc obținând, în medie, o cifră de afaceri de 2,14 milioane lei, pe când una cu capital ucrainean a obținut 1,69 milioane lei.

În cazul profitului, în anul 2018, o companie cu capital rusesc obținea un profit dublu în comparație cu una cu capital ucrainean – 0,16 milioane lei față de 0,08 milioane lei. Decalajul s-a redus la jumătate în anul 2019, când o companie rusească obținea un profit de 0,15 milioane lei, iar una cu capital ucrainean de 0,11 milioane lei (25% mai mult), acesta dispărând aproape complet în anul 2020 când ambele categorii de societăți au obținut un profit mediu de aproximativ 0,13 milioane lei.

Din punctul de vedere al profitabilității, în intervalul 2018–2020 situația s-a schimbat, societățile cu capital rusesc având un indicator în scădere, de la 7,18% la 6,19%, în timp ce firmele cu capital ucrainean înregistrează o creștere de la 5,18% la 7,47%. Profitabilitatea reprezintă sumele cu care asociații (în cazul de față cetățenii ruși sau ucraineni care dețin companiile analizate) rămân la fiecare 100 lei încasați. Practic, în anul 2020, la 100 de lei facturați, asociații unei companii cu capital rusesc au rămas cu 6,19 lei, iar cei ai unei companii cu capital ucrainean, cu 7,47 lei.

Companiile cu capital ucrainean sunt mai stabile financiar

Firmele cu capital rusesc au o viteză de plată a datoriilor totale de aproximativ 2,5 ori mai mare comparativ cu cele cu capital ucrainean. În anul 2018, viteza medie era de 421 de zile pentru companiile cu capital rusesc și de 163 de zile pentru companiile cu capital ucrainean, pe când în anul 2020, companiile cu capital rusesc aveau o viteză de plată de 398 de zile, comparativ cu 161 zile în cazul companiilor cu capital ucrainean.

Acest comportament este vizibil și în cazul riscului de intrare în insolvență, unde firmele cu capital ucrainean stau mai bine decât cele cu capital rusesc. Astfel, în anul 2020, din 100 de firme cu capital ucrainean, 54 aveau risc scăzut de intrare în insolvență și 42 aveau risc ridicat. În cazul celor cu capital rusesc, din 100 de firme, 49% aveau risc ridicat de intrare în insolvență, identic cu cele cu risc scăzut. În ambele cazuri, diferența de până la 100% este reprezentată de companii cu risc mediu de intrare în insolvență.

Firmele cu capital ucrainean, mai predispuse să păstreze legătura cu Ucraina

Și din punct de vedere geografic se observă un comportament diferit între cele două categorii de companii analizate. Companiile cu capital rusesc sunt localizate în cea mai mare parte în zona București-Ilfov, pe când cele cu capital ucrainean, în nordul țării – aproape de Ucraina.

În zona București-Ilfov au sediul 266 de companii cu capital rusesc și 259 de companii cu capital ucrainean. În cazul companiilor cu capital rusesc, acestea reprezintă 55% din totalul celor care funcționează în România (477), iar în cel de-al doilea caz (companii cu capital ucrainean), acestea reprezintă 32% din totalul companiilor care funcționează în România (773). Cele mai multe companii cu capital ucrainean au sediul în județul Suceava - 119, Iași și Maramureș – 46, respectiv Cluj – 42 de companii. Restul de companii cu capital rusesc au sedii în județele Cluj - 24 și Iași – 22 de companii, în județele Suceava și Maramureș fiind în total doar 11 astfel de companii.

Dacă în cazul companiilor cu capital ucrainean se observă și legătura fizică pe care o au cu Ucraina, vizibilă prin numărul mare de astfel de companii amplasate în zona de graniță, companiile cu capital rusesc sunt centralizate în special în zona București–Ilfov, legătura acestora cu Rusia fiind mai puțin strânsă.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Top 50 companii din Ilfov. De la Porsche și Philip Morris la Dr. Max, Rewe și Altex. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business
Distribuie acest articol