Potrivit avocatei, instanța devine calea potrivită în anumite situații concrete, nu ca reacție automată la un conflict.
„Acțiunea în instanță este justificată în special atunci când cealaltă parte refuză orice dialog, există riscul împlinirii termenului de prescripție, trebuie obținute rapid măsuri provizorii, debitorul își înstrăinează activele, este necesară constituirea unui titlu executoriu, disputa privește o chestiune care nu poate fi soluționată prin arbitraj, este importantă o hotărâre opozabilă sau cu efecte față de terți sau costul procesului este proporțional cu miza”, enumeră Elena Grecu situațiile în care acțiunea în instanță se justifică.
Când negocierea rămâne soluția mai bună
Negocierea rămâne, în anumite cazuri, alegerea mai potrivită, mai ales atunci când miza depășește simpla recuperare a unei sume de bani.
„Negocierea este de preferat atunci când părțile doresc să continue relația, faptele sunt dificil de dovedit sau soluția juridică nu rezolvă complet problema comercială”, explică avocata.
Grecu subliniază și limitele instanței în situații care necesită mai mult decât o hotărâre de plată.
„Instanța poate obliga o parte la plată, dar nu poate reconstrui întotdeauna o relație de distribuție, nu poate modifica un proiect tehnic și nu poate crea o formulă comercială adaptată situației celor două companii”, precizează ea.
Medierea poate fi folosită chiar și după începerea procesului, presupunând intervenția unei persoane neutre, într-un cadru confidențial, fără ca mediatorul să impună soluția.
Arbitrajul, potrivit pentru litigii complexe și de valoare ridicată
Arbitrajul devine relevant mai ales pentru contractele comerciale cu valoare ridicată, proiectele tehnice complexe, tranzacțiile internaționale și situațiile în care părțile doresc un tribunal specializat sau un forum neutru.
„Pot fi soluționate prin arbitraj litigiile privind drepturi de care părțile pot dispune, cu excepțiile stabilite de lege. Hotărârea arbitrală este obligatorie pentru părți și are caracter definitiv, fiind supusă numai mijloacelor limitate de control prevăzute de lege”, arată Elena Grecu.
Avocata atrage însă atenția că arbitrajul nu este întotdeauna varianta mai ieftină.
„Arbitrajul nu este însă întotdeauna mai ieftin decât instanța. Pentru un litigiu de valoare redusă, taxele arbitrale și onorariile arbitrilor pot fi disproporționate. În plus, arbitrajul poate fi folosit numai dacă există o convenție arbitrală valabilă”, precizează ea.
Pentru a alege între cele trei variante, Grecu recomandă o analiză realistă, bazată pe o estimare concretă a rezultatului posibil.
„O analiză realistă trebuie să urmărească următoarea ecuație: valoarea probabilă care poate fi recuperată, înmulțită cu șansa de succes și cu șansa de executare, din care se scad costurile, timpul și efectele comerciale ale conflictului”, explică avocata pentru Termene, adăugând că, uneori, cea mai bună strategie combină mai multe direcții deodată.
„Uneori, cea mai bună strategie este combinată, notificare juridică, negociere pentru o perioadă limitată și pregătirea simultană a acțiunii, astfel încât compania să nu piardă termene sau probe”, conchide Elena Grecu.
.webp)
.jpg)
.webp)
.png)
