Pornind de la o analiză de risc, verificările au arătat că cele cinci firme au înregistrat în contabilitate facturi emise de alte trei societăți, în valoare totală de peste 32 de milioane de lei, reprezentând avansuri și pretinse prestări de servicii. Operațiunile din aceste documente nu au fost susținute de dovezi privind servicii efectiv prestate, facturile fiind folosite pentru a crea artificial cheltuieli și deduceri de TVA.
Inspectorii antifraudă au constatat că facturile nu au vizat operațiuni concrete, iar contravaloarea lor a rămas neachitată. Serviciile înscrise în documente nu au putut fi demonstrate prin acte justificative, iar verificările nu au identificat elemente care să confirme existența și executarea efectivă a prestațiilor facturate.
Înregistrarea acestor documente a generat TVA deductibilă și a influențat cuantumul obligațiilor fiscale datorate statului. În urma acestor operațiuni, societățile beneficiare au ajuns să înregistreze în mod repetat solduri negative de TVA în deconturile depuse. Valoarea obligațiilor fiscale suplimentare stabilite de inspectori depășește 6,2 milioane de lei și cuprinde TVA, impozit pe profit și impozit pe dividende.
Firme emitente cu probleme juridice și fiscale
Analiza DGAF a scos la iveală elemente de risc fiscal și în cazul celor trei societăți care au emis facturile. Acestea prezentau situații juridice și fiscale neconforme cu desfășurarea unor activități economice de amploarea celor din documente, fiind identificate, între altele, situații de inactivitate, insolvabilitate sau radiere.
Verificările au relevat și legături între societățile implicate, precum și coordonarea lor de către un grup comun de persoane. Unele dintre persoanele desemnate formal drept administratori nu au putut oferi informații concrete despre activitatea firmelor pe care le conduceau și nici explicații privind operațiunile economice derulate.
Potrivit inspectorilor, facturile emise prin sistemul RO e-Factura au fost folosite pentru a crea o aparență de legalitate și pentru a transfera succesiv sarcina fiscală, fără fundament economic. Contribuabilii care colectau TVA de la beneficiarul forței de muncă anulau această obligație prin deducerea TVA din facturi cu operațiuni fictive, înregistrate de la alți contribuabili plasați pe diferite paliere ale unui lanț tranzacțional artificial.
Factura singură nu justifică un avantaj fiscal
Dreptul de deducere a TVA și diminuarea bazei impozabile trebuie să aibă la bază operațiuni economice reale, efectiv realizate și susținute de documente justificative. Înregistrarea în contabilitate a unor facturi care nu reflectă operațiuni reale poate conduce la stabilirea de obligații fiscale suplimentare și, după caz, la sesizarea organelor competente, în funcție de natura și gravitatea faptelor.
DGAF a transmis că analiza de risc și verificările antifraudă permit identificarea unor mecanisme prin care sunt create artificial operațiuni economice pentru diminuarea obligațiilor fiscale și că direcția va continua să acționeze în domenii cu risc fiscal ridicat, pentru protejarea veniturilor bugetare și pentru un tratament fiscal echitabil al contribuabililor.







.png)







.webp)




.jpg)




















.webp)













.png)








































