Un fintech lansat de un sârb și consacrat în Ungaria vrea să introducă asigurări RCA și CASCO în România cu ajutorul AI | Economica.net

Economica.net anunță că o societate din Serbia vrea să aducă RCA și CASCO direct de la roboți, cu daune plătite de roboți, tot mai aproape de România.
Ominimo, un start-up din zona fintech lansat de un sârb și consacrat deja pe piața din Ungaria, unde vinde circa 7% din toate polițele RCA, a intrat și pe piața din Cipru și are ca viitoare țintă România.
Ei vor veni cu un sistem în premieră pentru piața locală, o combinație dintre un broker și o societate de asigurări, bazat pe parteneriate cu o companie consacrată, dar și cu un sistem în care tehnologia AI are prioritate. În Ungaria și Polonia lucrează cu Signal Iduna, în România caută să facă parteneriate cu alte nume, Grawe fiind printre favoriți.
Controlat de un tânăr antreprenor sârb, insurtech-ul funcționează exploatând sistemul de pașaportare europeană, care presupune că orice firmă din UE poate vinde asigurări în altă țară UE prin simpla notificare în țara gazdă. În același sistem lucrează deja la noi, pe RCA, Axeria Iard (Franța) și Hellas Direct (Cipru) și urmează să intre și Anytime (Grecia).
Model special
Ominimo va veni însă cu un model ceva mai special, pe care îl vom detalia mai jos, întrucât în țările în care activează deja nu funcționează ca o societate de asigurări ci mai degrabă ca un MGA (managing general agent) pentru un partener, într-o formulă asemănătoare deși nu similară cu ce fac în România brokeri ca Safety sau Millenium ori consultanții ca Intaro, pentru societăți ca Hellas sau Axeria. Practic, acest MGA se ocupă de vânzări și de gestionarea dosarelor de daună, în timp ce partenerul subscrie polițele de asigurare (adică își asumă riscul constituind rezerve) și plătește efectiv daunele.
Sunt situații în care și partenerul MGA poate plăti daune, decontându-se ulterior cu asigurătorul. Ce îi face mai speciali pe cei de la Ominimo, pe lângă faptul că folosesc tehnologia înaltă în toate funcțiile? Așa cum spuneam, ei constituie parteneriate cu un asigurător pe care apoi îl „exportă” și în alte țări. În Polonia, Ungaria și, curând Cipru, lucrează cu Signal Iduna, însă la noi se pare că parteneriatul nu e posibil, deci caută un alt asigurător. Din informațiile Economica, sunt în discuții avansate cu Grawe, societate care a luat o opțiune foarte serioasă pentru piața RCA din România.
Mai multe amănunte în articolul publicat de Economica.net.
Recomandări articole Business News by termene.ro
Taxarea inversă a TVA la legume și fructe ar putea reduce evaziunea. Cum se aplică, studiu de caz
După exodul migranților asiatici, constructorii rămân și fără muncitorii români calificați
Afacerile Starbucks România se fac la viteza unei caffe latte vândută în mai puțin de două secunde




