Administrația publică din România, ținta UiPath pentru următorii ani. „Pantofarul fără pantofi” cu contracte în toată lumea, dar mai puțin acasă

October 8, 2025
După ce a semnat un contract în valoare de circa 16 milioane de euro cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, acum, UiPath - primul unicorn românesc, companie fondată de Daniel Dines, anunță că vrea să se implice mai mult în automatizarea administrației publice de la noi.

Cu peste 4.000 de angajați la nivel global, din care undeva la 30% în România și cu o prezență în 40 de țări, UiPath și-a propus să continue acest proces și să urmeze și alte contracte la nivelul administrației publice centrale, dar și locale din România, care se anunță o miză importantă în următorii ani pentru companie.

Printre exemplele cu care UiPath se poate lăuda deja în țara noastră, pe lângă colaborările cu firme private cunoscute, se numără și cea cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), de altfel și unul dintre primele contracte încheiate cu o instituție de stat.

Un prim pas

Tudor Cosăceanu, vicepreşedinte UiPath România și Moldova, spune că în România foarte puține instituții de stat au făcut pași importanți pe calea automatizării, numărul contractelor încheiate de companie putând fi numărate pe degete, în timp ce în străinătate există colaborări cu multe firme de renume, dar și cu guverne din state mari precum Franța, Germania, Israel sau SUA.

Recent, UiPath a semnat un contract prin care implementează soluții de tip RPA (automatizare software a proceselor) în mai multe instituții ale statului, investiția fiind finanțată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Compania crește cu procente între 5 și 10%, acum suntem la 1.130 angajați în România (peste 1.000 în București), unde există doar 30% din angajați, mai sunt peste 1.000 în SUA și restul de vreo 2.000 în alte 40 de țări de pe glob. ... (...) Avem exemple frumoase, cum este cel de la AFIR, dar la nivel de instituții publice pot fi numărate pe degetele de la mână contractele încheiate. Noi suntem aici, o companie românească cu cei mai buni specialiști la nivel mondial... Vrem să oferim tot sprijinul, sper ca acest prim proiect semnat cu Autoritatea de Digitalizare a Românei să fie un prim pas, se poate face mult mai mult. Momentan, suntem ca pantofarul fără pantofi și noi avem aici o grămadă de talent care poate fi pus la dispoziție în sectorul public”, afirmă Tudor Cosăceanu.

Bani europeni

Reprezentantul UiPath declară că luna trecută, după eforturi de câțiva ani, compania a semnat un proiect important, sursa de finanțare reprezentând banii europeni din PNRR.

„Este un proiect de circa 16 milioane de euro care implică automatizarea de procese, peste 240 de procese la instituții publice centrale, minim 28 dintr-o listă de aproape 100. Sperăm că în următorul an pe măsură ce se derulează implementarea să vedem primele astfel de procese automatizate care sunt și trebuie să fie în relație cu cetățeanul și pentru cetățean, iar poate că unele lucruri le vom simți pe pielea noastră”, declară Cosăceanu.

Așa de exemplu, dacă anumite sisteme ale organizațiilor publice și private nu comunică bine între ele, roboții pot să efectueze acest lucru constant, rapid și fără greșeli, ceea ce înseamnă că o fac mult mai bine.

„În felul acesta cred că lucrurile vor decurge mult mai bine, pentru că roboții lasă o trasabilitate, tot ce fac, toate sarcinile rămân acolo și astfel pot fi trași la răspundere. Sunt soluții în platforma UiPath care pot urmări întregul flux al unei sarcini sau proces organizațional al unei companii”, declară Cosăceanu.

Exemplul AFIR

Printre instituțiile publice din România care utilizează tehnologiile UiPath se numără și AFIR, cu care compania colaborează de câțiva ani.

„Există un parteneriat cu AFIR, care se numără printre cei mai avansați utilizatori din sectorul public din România al tehnologiilor UiPath. La fondurile europene documentațiile sunt stufoase, unele documente au valabilitate scăzută și echipa de la AFIR este ajutată de roboții Uipath care îi sprijină să clasifice documentele, să vadă dacă unele sunt expirate sau lipsesc. Roboții îi ajută să poată să construiască răspunsuri mai rapide, să citească documentele respective, să găsească un certificat de înregistrare, să ia documentele de acolo, pot să facă niște interogări la Registrul Comerțului și să ia singuri un certificat constatator, apoi să se ducă la ANAF să verifice dacă sunt toate taxele plătite”, arată Cosăceanu.

Managerul spune că roboții UiPath au și capabilități de corecție și atunci când se lovesc de o problemă și nu știu să o rezolve, pot să treacă peste obstacol, apelând la diferite opțiuni. Aceasta se poate realiza independent, roboții fiind asistați de inteligența artificială sau pot să ceară ajutorul unui angajat care să-i îndrume.

Cine este UiPath

UiPath este o companie de tehnologie fondată în urmă cu 20 de ani, fiind singura companie înființată în România care s-a listat pe Wall Street și primul unicorn românesc.

Compania a fost evaluată la 35 miliarde de dolari, spune Cosăceanu, și este lider mondial în roboți software, care efectuează automatizare de procese de business, practic asistenți software virtuali care pot să execute sarcini pe care un angajat le poate face la calculator.

Distribuie acest articol