Big Read. Industria textilă și-a dublat afacerile și profiturile în perioada 2008-2024, în timp ce numărul de angajați s-a înjumătățit. GRAFICE

Scris de
Alex Ciutacu
October 22, 2025
Afacerile și profiturile cumulate ale firmelor care activează în industria textilă și de confecții s-au dublat în perioada 2008-2024, în timp ce numărul de angajați a scăzut la jumătate. Care au fost cele mai importante evoluții din piață și cum s-a schimbat clasamentul?

Peste 15.050 de firme figurează în prezent în industria textilă și de confecții (diviziunile CAEN 13 și 14), dintre care 12.808 în funcțiune, restul reprezentând firme cu activitatea oprită temporar sau definitiv, ori aflate în proceduri de insolvență, faliment, inclusiv cele cu cereri de deschidere în curs.

Pentru anul 2024 au depus bilanț 7.239 de companii, care au înregistrat o cifră de afaceri netă cumulată de 17,3 mld. lei, un sold al profitului net de 307,6 mil. lei și peste 81.400 de angajați.

Notă metodologică: au fost incluse în analiza industriei textile și de confecții firmele înregistrate pe grupele CAEN 131, 132, 133, 139, 141, 142 și 143 conform clasificărilor Rev. 2 și Rev. 3. Au fost luate în calcul datele raportate până în octombrie 2025.

Industria textilă și de confecții (2008-2024)

Industria textilă și de confecții din România aproape și-a dublat volumul cifrei de afaceri în ultimii 17 ani, trecând de la 8,6 mld. lei în 2008 la 17,3 mld. lei în 2024, ceea ce reprezintă o creștere de peste 101%.

Cel mai slab an din perioada analizată a fost 2009, cu doar 7,7 mld. lei, la debutul crizei economice, iar maximul a fost atins în 2023, cu 18,8 mld. lei. Cea mai mare creștere de la un an la altul a fost în 2022 față de 2021, cu un plus de 2,5 mld. lei.

Marja netă calculată la soldul profitului net a evoluat de la sub 2% în 2008 la 1,8% în 2024, acesta fiind minimul înregistrat în perioada analizată, în timp ce maximul a fost de 5%, înregistrat în 2022.

În același timp, marja netă calculată la profitul net se situează la 5,5% în 2024, în linie cu nivelul din 2008. Totuși, marja netă a înregistrat fluctuații, cu un maxim de aproape 7,1% în 2021.

Pe de altă parte, profitul brut al sectorului a evoluat de la 560,5 mil. lei în 2008 la 1,1 mld. lei în 2024, marcând un plus de 96%. Cel mai scăzut nivel a fost în 2009, cu 515,3 mil. lei, iar cel mai ridicat nivel a fost cel de aproape 1,5 mld. lei din 2022.

Totodată, profitul net a înregistrat un plus de aproape 102% în ultimii 17 ani, de la 468,7 mil. lei în 2008 la 944,9 mil. lei în 2024, cu un minim de 435,9 mil. lei în 2009, respectiv un maxim de 1,3 mld. lei în 2022.

Diferența dintre profitul brut și cel net reflectă în principal impozitele datorate, dar poate include și alte ajustări contabile, în funcție de regimul fiscal al fiecărei firme. Putem estima că sumele plătite ca impozit de către firmele din industria textilă au evoluat de la 91,8 mil. lei în 2008 la 151,7 mil. lei în 2024, acesta fiind și maximul perioadei analizate, în timp ce minimul a fost în 2009.

Pierderile nete din industria textilă și de confecții au crescut de la 300,3 mil. lei în 2008 la 637,2 mil. lei în 2024, adică un volum cu peste 112% mai mare. Cel mai redus nivel al pierderilor a fost cel de 161,1 mil. lei din 2013, iar cel mai ridicat a fost cel din 2024.

Soldul profitului net, adică diferența dintre profitul net cumulat și pierderea netă agregată, a evoluat de la un minim de 168,4 mil. lei în 2008 la 307,7 mil. lei în 2024, marcând o creștere de aproape 83%. Nivelul maxim atins în perioada analizată a fost cel de 932,2 mil. lei din anul 2022.

Numărul de angajați din industria textilă și de confecții s-a redus aproape la jumătate, de la un maxim de aproximativ 150.600 de persoane în 2008 la un minim de circa 81.400 de oameni în 2024, ceea ce înseamnă o scădere de aproape 46%.

În acest context, productivitatea a cunoscut creșteri importante. Raportată la cifra de afaceri, productivitatea a urcat de la aproximativ 56.900 de lei per angajat la un maxim de circa 212.490 lei, marcând un plus de 273%.

Raportată la soldul profitului net, productivitatea a crescut de la un minim de sub 1.120 de lei la aproape 3.780 de lei, în creștere cu 238%. Maximul a fost atins în 2022, cu 9.489 de lei per angajat.

Dacă raportăm la profitul net, productivitatea per angajat a evoluat de la un nivel minim de circa 3.110 lei în 2008 până la un nivel de peste 11.600 de oameni în 2024, ceea ce înseamnă o creștere de peste 270%. În 2022 a fost înregistrat un maxim de 13.330 de lei per angajat.

Capitalurile totale ale companiilor din sector au crescut de la 3,7 mld. lei în 2008 la 6,3 mld. lei în 2024, adică un plus de aproape 72%. Minimul a fost atins în 2009, iar maximul a fost cel de 6,6 mld. lei din 2023.

În același timp, randamentul capitalurilor, calculat drept ROE sectorial, adică soldul profitului net raportat la capitalurile totale, a pornit de la 4,58% în 2008 și a atins un nivel maxim de 14,63% în 2022 înainte de a scădea la 4,87% în 2024.

Dacă luăm în calcul profitul net, randamentul capitalurilor a pornit de la un nivel de 12,7% în 2008 și a ajuns la 15% în 2024, cu un minim de 12% în 2009 și un maxim de 20,6% în 2022.

Cum a evoluat top 10 companii (2008-2024)

Topul celor mai mari companii active în industria textilă și de confecții a suferit schimbări importante în perioada 2008-2024. Doar una dintre firmele care se aflau în top zece în urmă cu 17 ani se mai regăsește la vârful clasamentului, mai exact producătorul de materiale textile pentru industria modei Italtextil Sărata.

O parte dintre firmele care se aflau în top în 2008 și-au schimbat acționarii și identitatea, cum este cazul unor companii precum Rosko Textil, care a devenit Hanes Global Supply Chain, iar apoi DBI Global Supply Chain. În aceeași situație se regăsește și Eybl Automotive, transformată în Prevent Automotive și ulterior în Uneva Holding Rom.

Cea mai mare companie din piață este Sun Garden Management, care produce o gamă largă de articole textile, de la saltele și perne până la umbrele de grădină. Firma a avut afaceri de 1,27 mld. lei anul trecut, de aproape 2,8 ori mai mult decât avea producătorul de îmbrăcăminte Benrom în 2008, atunci când se afla pe primul loc în acest sector.

Afacerile cumulate ale primelor zece firme sunt de 4 mld. lei în 2024, mai mult decât dublu față de afacerile cumulate ale primelor zece firme în 2008. Relativ la valoarea totală a pieței, primii zece jucători controlează 23,3% în 2024, comparativ cu 19,4% în 2008.

Top 25 companii din industria textilă și de confecții

Topul companiilor din industria textilă și de confecții a fost realizat de echipa Termene pe baza companiilor care au depus deja bilanțul pe anul 2024. Firmele sunt ordonate în funcție de cifra de afaceri.

1. Sun Garden Management Societate In Comandita Simpla a avut afaceri de aproape 1,3 mld. lei în 2024, o pierdere netă de 21,9 mil. lei și 897 de angajați. Producătorul de articole textile este controlat de entitatea germană Sun Holding Gmbh (99,9000999%) și entitatea locală Sun Garden Management SRL (0,0999001%).

2. GST Safety Textiles Ro a înregistrat o cifră de afaceri de 475,7 mil. lei în 2024, o pierdere netă de 83,2 mil. lei și 983 de angajați. Producătorul de airbaguri este controlat de entitățile germane GST Global Gmbh (99,98%) și Global Safety Textiles Gmbh (0,02%).

3. Dual Borgstena Trim Romania a avut afaceri de 446,7 mil. lei în 2024, un profit net de 16 mil. lei și 705 angajați. Producătorul de textile tehnice este controlat de entitatea sud-coreeană Dual Co. Ltd (50%) și entitatea suedeză Dual Brogstena Sweden Ab (50%).

4. Italtextil Sărata a avut afaceri de 309,5 mil. lei, un profit net de 13,7 mil. lei și 341 de angajați. Producătorul de materiale textile pentru branduri de lux din industria modei este deținut de entitatea locală Citta Della Seta (50%), controlată de familia Ongetta, alături de entitățile străine Ongetta (49%) și Cocoon Collection Limited (1%).

5. Formens a înregistrat afaceri de 301,5 mil. lei în 2024, un profit net de 36,1 mil. lei și 816 angajați. Producătorul de costume este deținut de entitatea franceză Sc ICGL SRL Franta (99,99556%) și cetățeanul francez Gerard Justin Joseph Losson (0,00444%).

6. Bader Romania a avut o cifră de afaceri de 297,1 mil. lei în 2024, o pierdere netă de 8,2 mil. lei și 805 angajați. Producătorul de textile auto este deținut de entitatea germană Bader Holding Global Gmbh.

7. Silvania Worsted Spinning a înregistrat o cifră de afaceri de 240,1 mil. lei în 2024, un profit net de 3,16 mil. lei și 284 de angajați. Producătorul de fine din lână este deținut de entitatea elvețiană ISBE Holding Ag.

8. Rifil a avut afaceri de 233,4 mil. lei în 2024, o pierdere netă de 11,5 mil. lei și 495 de angajați. Producătorul de fire textile este deținut de entitățile italiene Fraver Spa (44,823%), Bacrin SRL (19,959%) și KRP SRL (2,277%), alături de entitatea elvețiană General Investors SA (25,646%), respectiv cetățenii Luigi Bodo (3,938%), Marisa Bodo (1,752%), Șerban-Cezar Strătilă (0,535%), Ion Antohi (0,535%) și Valerica Leonte (0,535%).

9. Sefar a înregistrat afaceri de 231,6 mil. lei în 2024, un profit net de peste 910.000 lei și 385 de angajați. Producătorul de țesături este deținut de entitatea Sefar AG.

10. Industries Yield a avut o cifră de afaceri de 228,6 mil. lei în 2024, un profit net de 12,3 mil. lei și 1.911 angajați. Producătorul de îmbrăcăminte este controlat de brandul italian de lux Moncler și este deținut de entitatea italiană Industries Spa (99%) și entitatea germană Moncler Deutschland Gmbh (1%).

11. Coats Romania a înregistrat afaceri de aproape 227 mil. lei în 2024, o pierdere netă de 16,5 mil. lei și 476 de angajați. Producătorul de materiale textile este deținut de entitatea britanică Coats Industrial Europe Holdings BV.

12. Pandora Prod a avut afaceri de 218,5 mil. lei în 2024, un profit net de aproape 3 mil. lei și 782 de angajați. Producătorul de îmbrăcăminte este deținut de Pandora Holding (88,9%) și Pandora International (11,1%). Beneficiarul final este omul de afaceri Dorel Boris Simiz.

13. DBI Global Supply Chain Romania a înregistrat afaceri de 211,7 mil. lei în 2024, un profit net de 7,5 mil. lei și 476 de angajați. Producătorul de lenjerie de corp este deținut de entitățile DBI Global Supply Chain Europe SARL (99,9%) și DBI Commercial Europe SARL (0,1%), ambele înregistrate în Luxemburg.

14. Artifex a avut afaceri de 207,4 mil. lei în 2024, o pierdere netă de 10,5 mil. lei și 1.357 de angajați. Producătorul de textile este deținut de entitatea elvețiană Sc Akris SRL (99,99%) și cetățeanul elvețian Peter Kriemler (0,01%).

15. Yarnea a înregistrat afaceri de 188,2 mil. lei în 2024, un profit net de 2,7 mil. lei și 326 de angajați. Producătorul de fire sintetice este deținut de entitățile italiene Radici Yarn Spa (99,99998%) și Radici Partecipazioni Spa (0,00002%).

16. Simiz Fashion a avut afaceri de 183,5 mil. lei în 2024, un profit net de 9,4 mil. lei și 701 angajați. Producătorul de îmbrăcăminte este deținut de Silviu Simiz (92,6%) și Dragoș-Ionuț Simiz (7,4%).

17. Rolana Tex a înregistrat afaceri de 180,1 mil. lei în 2024, o pierdere de aproape 835.000 de lei și 251 de angajați. Producătorul de textile este deținut de entitatea Rifil SA.

18. Ertex International a avut afaceri de 178,8 mil. lei în 2024, un profit net de 8,2 mil. lei și 229 de angajați. Producătorul de țesături este deținut de entitatea germană Peppermint Holding Gmbh.

19. Carreman Romania a înregistrat afaceri de 169,7 mil. lei, un profit net de 5,4 mil. lei și 303 angajați. Producătorul de textile este deținut de entitatea franceză Carreman International Sas.

20. Motexco a avut afaceri de 165,5 mil. lei în 2024, un profit net de 17,6 mil. lei și 352 de angajați. Producătorul de îmbrăcăminte este deținut de entitatea belgiană Seyntex BV.

21. Cottontex a înregistrat afaceri de 157,1 mil. lei în 2024, o pierdere netă de 1,3 mil. lei și 947 de angajați. Producătorul de haine sportive este deținut de entitatea Texmarket Gmbh.

22. DesleeClama Eastern Europe a avut afaceri de 155,5 mil. lei în 2024, un profit net de 4,6 mil. lei și 183 de angajați. Producătorul de textile este deținut de entitatea belgiană BekaertDeslee Innovation Bvba.

23. Graftex Prodcom a înregistrat afaceri de 154,4 mil. lei în 2024, un profit net de 9,2 mil. lei și 325 de angajați. Producătorul de îmbrăcăminte este deinut de Ion Olteanu (47,54%), Emil Roșca (47,54%), George-Marius Olteanu (2,46%), Mariana Duță (1,23%) și Ciprian Jurjan (1,23%).

24. Bico Industries a avut afaceri de 149,7 mil. lei în 2024, un profit net de 6,3 mil. lei și 205 angajați. Producătorul de plasă pentru construcții este deținut de Roca Industry HoldingRock 1 (60%) și Mihai Bîrliba (40%).

25. Amann Romania a înregistrat afaceri de 144,5 mil. lei în 2024, o pierdere netă de peste 2 mil. lei și 353 de angajați. Producătorul de ațe de cusut este deținut de entitatea germană Amann International Gmbh.

Distribuie acest articol