Cargus își extinde rețeaua de puncte Ship & Go cu 245 de puncte în magazinele Agroland

Cargus anunță, printr-un comunicat de presă, că își continuă extinderea rețelei de puncte de livrare și ridicare a coletelor. De această dată este vorba de un nou parteneriat strategic cu lanțul de magazine Agroland, cel mai mare retailer pentru fermieri din România, în care vor fi amenajate astfel de puncte de colectare.
Această colaborare între Cargus și Agroland aduce 245 de noi puncte Ship & Go în toată țara, facilitând accesul clienților la servicii de curierat în proximitatea locuințelor sau birourilor, conform unui comunicat de presa al celor două companii.
Un parteneriat bazat pe proximitate și accesibilitate
Prin acest acord, Cargus aduce livrările acolo unde clienții se află deja, integrând punctele SHIP & GO în magazinele Agroland – rețea care cuprinde 110 locații proprii și peste 130 operate în franciză. Primele 22 de locații sunt deja funcționale, iar până la finalul anului vor fi operaționale cel puțin 100 de noi puncte.
„Parteneriatul cu Agroland ne permite să extindem rețeaua Cargus SHIP & GO și să fim aproape de tot mai mulți clienți, acolo unde merg deja în mod obișnuit. Vrem să le oferim opțiuni de ridicare și livrare convenabile, în locuri familiare și accesibile, care fac parte din viața lor de zi cu zi”, a declarat Anda Bucșan, Chief Customer Officer Cargus.
Cu cele 245 de noi locații SHIP & GO integrate în rețeaua Agroland, Cargus face un nou pas către o rețea de livrare inteligentă, aproape de oameni și adaptată nevoilor moderne de consum. Într-o piață a comerțului online în continuă creștere, parteneriatul dintre cele două companii demonstrează cum colaborările strategice pot aduce valoare reală atât businessurilor, cât și clienților finali.
Un model eficient de livrare out-of-home
Prin această extindere, Cargus consolidează rețeaua sa de puncte alternative de livrare, care ajută la reducerea timpilor de tranzit, optimizează costurile și oferă mai multă libertate clienților. Modelul SHIP & GO permite atât ridicarea coletelor, cât și expedierea acestora direct din magazin, în același loc din care consumatorii își fac deja cumpărăturile.
Această abordare este esențială pentru dezvoltarea serviciilor de curierat moderne, în care proximitatea, flexibilitatea și integrarea cu alte activități zilnice devin criterii decisive pentru alegerea furnizorului de servicii.
„Clienții câștigă timp și mai multă flexibilitate în modul în care își ridică sau trimit coletele, iar noi continuăm să construim un model de curierat modern, adaptat nevoilor lor reale”, a adăugat Anda Bucșan.
Agroland: magazin și punct de livrare într-un singur loc
Pentru Agroland, acest parteneriat vine ca o extindere firească a serviciilor oferite clienților. Cu o prezență solidă în comunități din întreaga țară, rețeaua Agroland devine un hub eficient și pentru livrările de colete.
„Parteneriatul cu Cargus ne ajută să fim și mai aproape de clienții noștri, oferindu-le posibilitatea de a trimite și primi colete direct din magazinele Agroland. Este o inițiativă prin care dorim să le facem viața mai ușoară, aducând împreună produsele și serviciile de care au nevoie într-un singur loc”, a declarat Horia Cardoș, CEO Agroland.
Punctele SHIP & GO din magazinele Agroland sunt integrate în fluxul de funcționare al acestora. Clienții pot ridica sau trimite colete direct de la casele de marcat, fără să fie nevoie de spații suplimentare sau personal dedicat. Acest sistem ușurează gestionarea comenzilor online pentru clienții din mediul urban, dar și din cel rural, acolo unde alternativele de livrare sunt adesea limitate.
Un pas important în strategia de expansiune Cargus
Extinderea rețelei SHIP & GO în cadrul Agroland face parte dintr-o strategie mai amplă a Cargus de a investi în soluții out-of-home premium. Acestea aduc serviciile de curierat mai aproape de utilizatorii finali și contribuie la digitalizarea și optimizarea livrărilor într-un ritm accelerat.
Prin parteneriate de acest tip, Cargus își consolidează prezența națională și răspunde unei cereri tot mai mari pentru livrări rapide, predictibile și comode. Astfel, compania oferă o alternativă viabilă atât pentru magazinele online, cât și pentru clienții persoane fizice care au nevoie de soluții simple și eficiente.
În iunie 2025, Sameday, parte a grupului eMAG, a semnat contractul pentru a prelua Cargus de la fondul MidEuropa Partners. Tranzacția așteaptă aprobarea de la Consiliul Concurenței.
Sameday urmărește astfel să își extindă capacitatea operațională, infrastructura logistică și să îmbunătăţească calitatea serviciilor, beneficiind de agilitatea și tehnologia proprie, dar și de tradiția Cargus. Lucian Baltaru, CEO Sameday Group, subliniază faptul că tranzacția “aduce agilitatea, tehnologia și eficiența Sameday cu tradiția și expertiza locală a Cargus”.




