Studiu despre cheltuielile părinților din Statele Unite cu începerea anului școlar. Cât cheltuie o familie pentru activitățile extrașcolare

Studiu despre cheltuielile părinților din Statele Unite cu începerea anului școlar. Cât cheltuie o familie pentru activitățile extrașcolare
Cheltuielile cu începerea anului şcolar stagnează anul acesta, în condiţiile în care 73% dintre părinţi sunt îngrijoraţi cu privire la creşterea preţurilor pentru cumpărăturile zilnice, conform unui studiu Deloitte realizat în Statele Unite. Studiul este realizat pe baza unui sondaj derulat în rândul a circa 1.200 de părinţi din Statele Unite ale Americii cu copii de şcoală.

Părinții americani cu venituri reduse şi medii spun că vor cheltui mai puţin în acest scop în 2024, cu 4%, respectiv 9%, din cauza faptului că au mai puţini bani disponibili pentru cumpărături (47%) sau pe fondul temerilor cu privire la evoluţia economiei (44%), reiese din studiul Deloitte back-to-school 2024.

Doar cei cu venituri ridicate estimează că vor cheltui mai mult anul acesta (+5%), însă doar pentru că şi produsele destinate revenirii la şcoală s-au scumpit (67%), conform unui comunicat al Deloitte.

Bugetul din 2024 e cel din 2023

În aceste condiții, bugetul estimat pentru astfel de cumpărături rămâne apropiat de cel de anul trecut (echivalentul a 586 de dolari/copil, cu 11 dolari mai puţin decât în 2023), iar piaţa totală se menţine în jurul a 32 de miliarde de dolari. Vânzările de haine, accesorii şi rechizite şcolare rămân constante, dar cele de produse de tehnologie (computere, hardware, terminale electronice sau abonamente digitale) scad cu 11% faţă de 2023. În situaţia în care intervin presiuni pe buget şi trebuie reduse costurile, părinţii spun că vor reduce sumele alocate pentru rechizite şcolare (40%) şi pentru îmbrăcăminte (28%), potrivit comunicatului.

Activitățile extrașcolare costă aproape 600 de dolari

Pe de altă parte, însă, 86% dintre părinţi şi-au înscris copiii la activităţi extraşcolare, pentru care estimează că vor cheltui aproximativ 582 de dolari per lună pentru fiecare copil pe an.

Aceştia susţin că astfel de activităţi sunt importante pentru că reprezintă o investiţie în viitorul copiilor (73%), sunt benefice pentru sănătatea mintală a acestora (58%) şi le ocupă timpul când ei sunt la muncă (56%).

Cumpărăturile școlare

Pentru realizarea cumpărăturilor, 70% dintre părinții americani preferă comercianţii localizaţi în proximitatea lor, care oferă opţiuni de livrare şi de retur favorabile. Majoritatea aleg magazinele generaliste - mass merchants - (77%) şi pe cele online (65%), atractive din perspectiva preţurilor şi a confortului oferit.

Dintre cumpărătorii online, 33% plănuiesc să utilizeze metoda "cumpără online - ridică din magazin", în urcare de la 21% în 2023. În plus, 33% dintre participanţii la studiu intenţionează să utilizeze social media (faţă de 21% în 2023), iar 18% spun că vor folosi inteligenţa artificială generativă, pentru că le poate furniza recenzii pentru produse şi astfel economisesc timp şi bani.

Prețul contează și în Europa

Totodată, conform studiului, pentru cumpărătorii americani, preţul este mai important decât loialitatea - 67% vor schimba brandul dacă cel preferat devine scump, 62% vor face cumpărăturile la magazine accesibile în locul celor preferate, iar 50% vor alege mărcile proprii ale retailerilor în defavoarea celor cu notorietate.

„Rezultatele studiului evidenţiază faptul că părinţii sunt preocupaţi de reducerea cheltuielilor, în general, şi acordă o importanţă tor mai mare economisirii. Comportamentul se regăseşte şi în ţările europene, unde consumatorii încă nu sunt suficient de încrezători în procesul de reducere a inflaţiei şi rămân prudenţi în privinţa cheltuielilor. Conform Eurostat, în primul trimestru din acest an, consumul populaţiei a crescut cu 0,2% în zona euro, în timp ce rata de economisire a avansat cu 1,4% comparativ cu trimestrul anterior. În aceste condiţii, comercianţii trebuie să îşi adapteze gama de produse pentru a satisface cerinţele de preţ ale cumpărătorilor, să îşi diversifice canalele de vânzare şi modul în care interacţionează cu clienţii, atât fizic, cât şi în online", a declarat Raluca Bâldea, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România, şi Liderul industriei de retail şi bunuri de larg consum, se menţionează în comunicat.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A
Distribuie acest articol