Cris-Tim vine la bursă cu producția de mezeluri și ready-meal. Compania vrea să finanțeze un plan de investiții de 890 mil. lei și se uită la oportunități de M&A

Familia Timiș se pregătește să vină la Bursa de Valori București cu producătorul de mezeluri Cris-Tim, printr-o ofertă care va cuprinde atât vânzarea unui pachet de acțiuni existente, cât și o emisiune de acțiuni noi, conform declarațiilor lansate de familia Timiș într-o conferință de presă.
„Intenționăm și suntem aproape gata să ne listăm pe bursă. Considerăm că este cel mai bun lucru care se putea întâmpla pentru compania noastră și pentru România și acest pas ne va duce la următorul nivel. În cinci ani vrem să fim o companie de 500 de milioane de euro”, a declarat Radu Timiș, fondator al Cris-Tim.
Listarea Cris-Tim
Compania care va fi listată la Bursa de Valori București este Cris-Tim Family Holding, iar oferta cuprinde doar producția de mezeluri și ready-meal, nu și turismul, lactatele sau alte linii de business.
Detaliile legate de dimensiunea ofertei și calendarul propriu-zis vor fi anunțate în perioada următoare. Oferta este intermediată de BCR și BRD-SocGen. Radu Timiș a subliniat că producătorul Cris-Tim va rămâne întotdeauna o companie de familie.
„Noi vorbeam despre listare încă de acum șapte ani. Suntem o companie transparentă, cu un management profesionist și odată cu listarea ne vom alinia la cele mai bune practici de guvernanță la nivel internațional”, a declarat Radu Timiș Jr, CEO-ul Cris-Tim.
Cris-Tim are un plan de investiții de 890 mil. lei pentru perioada 2025-2030, care cuprinde atât investiții în producție și logistică, la care se adaugă posibile tranzacții de M&A prin care să crească accelerat.
Compania pe care o listează familia Timiș are trei fabrici, două în Prahova și una în București, cu o capacitate tehnologică cumulată de 215 tone/zi. Produsele companiei ajung în 13 rețele de retail modern, în aproximativ 15.000 magazine din comerțul tradițional, în 18 magazine proprii și 17 țări europene. Exporturile reprezintă 12-14% din vânzările anuale.
Cris-Tim Family Holding SA a avut o cifră de afaceri de 1,12 mld. lei în 2024, în creștere cu 11% față de anul anterior, un profit net de 88,04 mil. lei, în creștere cu 32%, respectiv 2.045 de angajați.
Acționariatul este format din entitate cipriotă Rangeglow Limited (99,9683%) și Radu Timiș (0,0317%), conform datelor Termene. În spatele Rangeglow Limited se află Radu și Cristina Timiș, potrivit informațiilor transmise de companie.
Alte informații despre Cris-Tim
Cris-Tim este o companie antreprenorială românească, fondată în 1992, care în cei 33 de ani de existență s-a dezvoltat atât organic, cât și prin achiziții, de la un start-up la liderul piețelor de mezeluri și ready-meals.
Compania și-a consolidat gradual atât cotele de piață în sectoarele sale țintă, cât și profitabilitatea prin investiții în tehnologie și logistică, inovație, focus pe calitatea produselor, competitivitate în politica de achiziții de materii prime, dezvoltare de branduri puternice, nivel ridicat de angajament și retenție al personalului, întărirea acestor capabilități facilitând în timp construcția unor avantaje competitive durabile ale modelului de afaceri Cris-Tim.
Cris-Tim este prezentă în piața de retail cu brandurile de mezeluri Cris-Tim, Matache Măcelaru’, Alpina, Obrăjori și Csárdás și respectiv cu brandul de ready meals Bunătăți.
Totodată, Cris-Tim este un producător în ascensiune și pe segmentul de producție de mărci private pentru marile lanțuri internaționale de comerț modern. Produsul fanion al companiei este Salam Săsesc lansat sub brandul Cris-Tim în anul 2002, produs care a devenit ulterior catalizatorul principal al creșterii accelerate a vânzărilor companiei, cu o pondere de 15,1% în cifra de afaceri aferentă segmentului mezeluri în anul 2024.




