Economica.net | Dallbogg, societate de asigurări care debutase în România, pe RCA, nu mai poate activa în România

June 14, 2025
Economica.net anunță că o firmă RCA, cu zeci de mii de clienți și păgubiți, a fost interzisă în România.

De la 1 iulie, Dallbogg, societate de asigurări care debutase în România, pe RCA, abia la începutul acestui an, nu își va mai putea desfășura activitatea în afara Bulgariei, țara sa de origine, așa cum Economica anunța în premieră și în exclusivitate. Economica a aflat detaliile deciziei în cazul Dallbogg, care au în centru comportamentul nu tocmai corect al bulgarilor în ceea ce privește gestionarea dosarelor de daună în Italia, Grecia, Polonia și chiar România (deși au activat doar puțin peste șase luni).

Într-o primă reacție la decizia autorității de supraveghere din Bulgaria, cei de la Dallbog au vrut să sublinieze că activitatea lor continuă în ritm normal până la 1 iulie, deci continuă să emită pe teritoriul statelor din afara Bulgariei, mai puțin Polonia, unde au fost deja interziși de autoritatea locală.

30.000 de clienți

Amintim că Dallbogg are în jur de 30.000 de clienți de RCA în România și că a înregistrat deja peste 1.000 de dosare de daună. Firma se plasează în top în ceea ce privește prețurile practicate, fapt care i-a și permis să evolueze rapid. De subliniat că suspendarea Dallbogg nu are nicio legătură cu un eventual faliment sau ridicare a licenței societății, care va continua să activeze, însă doar pe piața din Bulgaria.

O parte din mesajului transmis de Dallbogg către Economica.net este următorul:

– Până la data de 30 iunie 2025, DallBogg: Life and Health – unul dintre cei mai dinamici asigurători în expansiune la nivel european – își menține dreptul deplin de a încheia noi contracte de asigurare în România, de a prelungi polițele existente și de a extinde acoperirea acestora. Decizia autorității bulgare poate fi contestată.

Mai multe amănunte în articolul publicat de Economica.net.

Recomandări articole Business News by termene.ro

Bătălia titanilor | Coca-Cola vs. Pepsi: liderul consacrat și rivalul ambițios de la vârful pieței de îmbuteliere din România. O analiză pe 17 ani de business

Galațiul în date. Profitul companiilor gălățene s-a triplat în ultimul deceniu, dar pierderile au crescut de cinci ori în aceeași perioadă. Ce arată primele cifre pe 2024 despre afacerile din Galați

Analiză. Ce urmează în imobiliare? Autorizarea întârzie, livrările încetinesc și presiunea pe preț crește. Green Angels: „Vom înregistra creșteri de prețuri de două cifre anual în lipsa unor soluții”

Clasamentul intermediar al celor mai profitabile 25 de firme din 2024. Doar frații Pavăl au reușit să concureze cu afacerile din energie

România pierde și la capitolul economie în fața Austriei, cu scorul de 14-9, conform celei mai recente monitorizări Eurostat

Conform Termene.ro: Adevărul despre Business, bazat pe date

Marile companii au înregistrat, în 2024, o creștere a cifrei de afaceri cu 3 miliarde de euro față de anul precedent

Programul Construct Plus ar putea fi amânat pentru anul viitor. 600 de milioane de euro, sumele bugetate pentru 2025

Prețurile producției industriale urcă ușor în România, contrar tendinței europene

De ce contează | Partidele discută taxe, impozite și privatizări. Comisia Europeană ar putea oferi un răgaz României pentru reducerea deficitului

Rezultatele economice după 3 luni din 2025. Afacerile care au performat. Consumul privat susține creșterea economică

Cine suportă majorarea TVA: producătorul sau clientul? Ce sumă poate aduce la buget creșterea TVA cu un singur punct procentual

De ce contează | Un nou ajutor de stat pentru Complexul Energetic Oltenia. Cum au evoluat indicatorii financiari ai companiei în perioada 2012-2024

Distribuie acest articol