Pasul prin care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a modificat licențele de exploatare ale acestor termocentrale este mai mult formal, în încercarea de a respecta o țintă din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în contextul în care acestea numai funcționează de câțiva ani la capacitatea maximă prevăzută în licență.
Mai mult, ambele societăți se află pe lista de 27 de companii de stat la care se uită guvernul Bolojan pentru a decide pe care le închide sau reorganizează și care pot fi salvate prin investiții.
Informații cheie
- Puterea electrică instalată a centralei pe lignit CET Craiova II de la Electrocentrale Craiova a fost redusă „formal și permanent” de la 300 MW la 130 MW.
- Puterea electrică instalată a centralei pe huilă Paroșeni de la Complexul Energetic Valea Jiului a fost redusă „formal și permanent” de la 150 MW la 120 MW.
- ANRE a început din 2019 să elimine din licențele producătorilor acele capacități care nu mai erau în funcțiune.
De ce contează
Electrocentrale Craiova și Complexul Energetic Valea Jiului sunt două dintre cele 27 de companii de stat cu pierderi pe care le analizează guvernul Bolojan în această perioadă.
Societatea Electrocentrale Craiova a avut afaceri de 531,8 mil. lei în 2024, în scădere cu 2% față de anul anterior, o pierdere netă de 433,1 mil. lei, cu 94% mai mare decât pierderea din 2023, respectiv 497 de angajați. Electrocentrale Craiova a luat naștere în 2022, prin divizarea Complexului Energetic Oltenia, potrivit Agerpres.
În perioada 2022-2024, firma a înregistrat un profit marginal doar în primul an, cu 2,9 mil. lei, dar în ultimii doi ani a acumulat pierderi de aproape 657,4 mil. lei, conform datelor Termene. Compania a raportat anul trecut capitaluri totale de minus 337,5 mil. lei.
Acționariatul Electrocentrale Craiova este format din statul român prin Ministerul Energiei (77,15%), Fondul Proprietatea (21,56%), Electrocentrale Grup SA (0,85%) și Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA (0,44%). Notă: procentele au fost rotunjite.
În cifre absolute, compania a avut pierderi agregate de 657.357.814 lei și un profit net cumulat de 2.870.980 lei, ceea ce înseamnă un sold al pierderii nete agregate de 654,5 mil. lei.
De cealaltă parte, Complexul Energetic Valea Jiului a avut afaceri de 112,1 mil. lei în 2024, în creștere cu 1.159% față de 2024 și o pierdere netă de 160,4 mil. lei, cu 84% mai mare decât pierderea din 2023, respectiv 2.075 de angajați, în creștere cu 323%. Firma este deținută de statul român prin Ministerul Energiei.
Firma s-a numit anterior Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului. În perioada 2012-2024, compania a înregistrat cinci ani de profit net și opt ani de pierderi. Pierderile cumulate au ajuns la 250,1 mil. lei în această perioadă. Compania a raportat anul trecut capitaluri totale de minus 169,5 mil. lei.
În cifre absolute, compania a avut pierderi agregate de 250.093.589 lei și un profit net cumulat de 1.032.984 lei, ceea ce înseamnă un sold al pierderii nete agregate de 249,1 mil. lei în perioada analizată.


































