Energia verde devine cea mai mare sursă de electricitate din lume | Profit.ro

Profit.ro anunță că energia verde devine cea mai mare sursă de electricitate din lume 7 octombrie 2025.
Energia din surse regenerabile a depășit-o pe cea produsă din arderea combustibililor fosili, la nivel mondial, în primele șase luni ale anului.
Este pentru prima dată când energia verde devine cea mai mare sursă de electricitate din lume, ceea ce reprezintă un punct de cotitură.
Cererea de energie electrică este în creștere în întreaga lume, dar avansul energiei solare și eoliene a fost atât de puternică încât a acoperit 100% din cererea suplimentară de energie electrică, ceea ce a dus chiar la o ușoară scădere a consumului de cărbune și gaze, arată BiziDay, citat de Profit.ro.
La nivel mondial, a fost generată cu aproape o treime mai multă energie solară în prima jumătate a anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2024, ceea ce a acoperit 83% din creșterea globală a cererii.
Creșterea
Energia eoliană a crescut, de asemenea, cu puțin peste 7%, ceea ce a permis surselor regenerabile să depășească combustibilii fosili pentru prima dată. China și India au fost în mare măsură responsabile pentru creșterea surselor regenerabile de energie, potrivit raportului Ember, spre deosebire de SUA și Europa, care s-au bazat mai mult pe combustibilii fosili.
China a adăugat mai multă capacitate solară și eoliană decât restul lumii la un loc. Acest lucru i-a permis să producă mai multă energie curată decât a crescut cererea internă, ceea ce a redus astfel utilizarea combustibililor fosili cu 2%. India a înregistrat o creștere mai lentă a cererii de energie electrică și a adăugat, de asemenea, o capacitate semnificativă de energie solară și eoliană, reducând consumul de cărbune și gaze.
Mai multe amănunte în articolul publicat de Profit.ro.
Recomandări articole Business News by termene.ro
Românii sunt în topul investitorilor străini în alte țări. Statele cu cele mai bune randamente
Domeniile în care românii preferă să muncească 10 ore pe zi timp de patru zile pe săptămână
România, printre țările UE campioane la scumpirea vacanțelor în această vară
Motivele pentru care românii nu pot identifica produsele „Made in România”
Ce joburi se caută în 2025. Angajările sunt pentru posturi la birou. Retailul rămâne lider
România cade pe locul 48 în clasamentul global al startup-urilor
Afacerile din domeniul construcțiilor din România merg cel mai bine din toată Uniunea Europeană
Prahova în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu peste 250% în ultimii 17 ani. Comerțul alimentar și transporturile de mărfuri sunt cele mai populare activitățiStart la noua ediție Tezaur. Titluri de stat cu dobânzi de până la 7,85%, în cea de-a zecea ediție din 2025Top 50 companii din Dolj. Doar trei firme au înregistrat pierderi anul trecut. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINENoul concept Dacia Hipster. Cum evoluează afacerile Dacia și cum se compară cu Ford. GRAFICEFonduri nerambursabile de circa 2 mld. euro pentru antreprenori în această toamnă, prin ajutor de stat și fonduri europeneStart la noua ediție Fidelis pe 10 octombrie. Titluri de stat cu dobânzi de până la 8,2% la lei și 6,5% la euro pentru populațieTop 50 constructori din România. Doar două firme au înregistrat pierderi anul trecut. Capitalul românesc prinde curaj. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINEStudiu. Companiile românești care nu au cunoscut criza în ultimii 17 ani: analiza celor mai performante 145 de afaceri | Termene Winning StreakDe ce unele companii performează în criză, iar altele nu? Care sunt cele mai performante 145 de afaceri din ultimii 17 ani | Termene Winning StreakFord Otosan, Civitas și Casa Noastră sunt cei mai mari angajatori din județul Dolj. Ford a angajat aproape 800 de oameni, ajungând la un maxim istoric. Topul angajatorilor din DoljAfaceri de aproape 4,7 mil. lei pentru firmele Povești din București și Multisenzorial, controlate de actorul Alexandru Ion și Evelyne VîlcuAfaceri de peste 14 miliarde de lei pentru firmele lui Umbrărescu. SA&PE Construct, Spedition UMB și Tehnostrade sunt cele mai mari firme de construcțiiTop 50 companii din Galați. Arabesque detronează Liberty și capitalul românesc prinde avânt. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE




