Execuția bugetară pe 2025. Indicatorii cheie care au fost atinși de Ministerul de Finanțe

Execuția bugetară pe 2025. Indicatorii cheie care au fost atinși de Ministerul de Finanțe
Execuția bugetară pe 2025 se încheie cu un deficit în scădere și un volum fără precedent al investițiilor publice, finanțate în mare parte din fonduri europene nerambursabile. Datele Ministerului Finanțelor indică o consolidare fiscală realizată prin disciplină bugetară și creșterea colectării, mai ales în a doua jumătate a anului.

Ministerul Finanțelor a publicat execuția bugetului general consolidat pe anul 2025, care s-a încheiat cu un deficit cash de 146,03 miliarde de lei, echivalentul a 7,65% din PIB.

Scăderea deficitului

Nivelul este cu un punct procentual mai mic față de deficitul de 8,67% înregistrat în 2024, evoluție pusă de Guvern pe seama măsurilor de disciplină bugetară și a utilizării accelerate a fondurilor europene.

Veniturile bugetului general consolidat au ajuns la 662,70 miliarde de lei, în creștere cu 15,3% față de anul precedent, avans susținut atât de veniturile curente, cât și de un nivel istoric al fondurilor europene.

Veniturile

Ca pondere în PIB, veniturile au crescut cu peste două puncte procentuale. Ministerul precizează că, excluzând efectul amnistiei fiscale din 2024, contribuția reală a veniturilor curente rămâne semnificativă.

Cheltuielile totale s-au situat la 808,73 miliarde de lei și au fost gestionate mai strict în semestrul al doilea, perioadă în care Guvernul a plafonat cheltuielile neesențiale și a monitorizat atent execuția bugetară. În paralel, cheltuielile pentru investiții au atins un nivel record de 138,2 miliarde de lei, reprezentând 7,2% din PIB.

Investițiile

Potrivit ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, peste jumătate din investiții au fost finanțate din fonduri europene nerambursabile, inclusiv prin PNRR, după renegocierea acestuia și mutarea unor proiecte din componenta de împrumut în cea de grant. „Am redus deficitul, am asigurat investiții record și am respectat angajamentele salariale în domenii critice, fără a pune în pericol stabilitatea economică”, a declarat ministrul.

La capitolul venituri, încasările din impozitul pe salarii și venit au crescut cu aproape 20%, contribuțiile de asigurări cu aproape 10%, iar TVA-ul a avansat cu peste 10%, pe fondul digitalizării și al modificărilor de cote. În același timp, sumele primite de la Uniunea Europeană au atins 75,9 miliarde de lei, un maxim istoric.

Ministerul Finanțelor susține că reducerea deficitului a fost posibilă datorită monitorizării stricte a cheltuielilor și stimulării conformării fiscale, consolidarea bugetară fiind pilonul principal al stabilității macroeconomice în 2025.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A
Distribuie acest articol