GSP Offshore cere să i se rejudece insolvența, anunțând că negociază cu un investitor | Profit.ro

September 24, 2025
Profit.ro anunță că GSP Offshore cere să i se rejudece insolvența, anunțând că negociază cu un investitor.

GSP Offshore, principala companie din grupul omonim de servicii maritime integrate pentru industria de țiței și gaze, controlat de omul de afaceri constănțean Gabriel Comănescu, solicită în justiție, prin calea de atac extraordinară a revizuirii, rejudecarea procesului în urma căruia s-a decis definitiv intrarea sa în insolvență, la cererea mai multor angajați, care au reclamat salarii neplătite, conform Profit.ro.

În solicitarea sa, analizată de Profit.ro, GSP Offshore arată că nu se află de facto în insolvență. ″(...) situația financiară generală a societății se caracterizează prin superioritatea valorii activului față de pasiv. (…) Din situația financiară a societății noastre pe anul 2024 rezultă că înregistrăm: o cifră de afaceri de 179.923.920 lei; o capitalizare de 83.764.640 lei. (…) Societatea noastră are, în acest moment, în derulare o serie de contracte prin intermediul cărora, prin derularea acestora, se vor acoperi integral creanțele pretinse. (…)”, precizează reprezentanții GSP Offshore.

Procedură de negociere

În prezent, societatea se află într-o procedură de negociere cu un investitor în vederea preluării unui pachet de părți sociale, prin infuzie majoră de capital.

„Nu în ultimul rând, societatea noastră se află într-un proces de finanțare masivă, susținută de partenerul bancar EXIMBANK SA (actualmente Exim Banca Românească – n.r.), sens în care vă atașăm ultima adresa transmisă de către aceasta (…)″, arată GSP Offshore.

De altfel, în procedura de insolvență, banca de stat Exim Banca Românească, fosta EximBank, controlată de Ministerul Finanțelor, a depus note de ședință prin care a solicitat admiterea cererii de suspendare provizorie a insolvenței GSP Offshore, însă instanța nu le-a luat anterior în considerare, statuând că banca nu are calitate procesuală, dat fiind că nu a făcut declarație de creanță împotriva GSP Offshore, care spune că ″se află într-un proces de refinanțare derulat cu Exim Banca Românească SA, în vederea obținerii unei finanțări de peste 400 milioane lei″.

În cererea de revizuire, compania mai spune că a plătit toate restanțele salariale către angajații cu creanțe peste valoarea-prag prevăzută de Legea insolvenței, de 45.402 lei/salariat, care dă dreptul la solicitarea intrării în insolvență. În total, peste 600 de salariați au cerut acest lucru.

Mai multe amănunte în articolul publicat de Profit.ro.

Recomandări articole Business News by termene.ro

E oficial. Solicitările pentru granturile de 50.000 de euro de la Start-Up Nation se pot depune din 1 octombrie

Afacerile mici care au nevoie de investiții vor fi lovite cel mai tare de modificările fiscale

Măsurile Ministerului Finanțelor nu permit antreprenorilor români să concureze cu multinaționalele

Economiștii sunt sceptici față de prognoza lui Mugur Isărescu privind scăderea inflației din octombrie

Companiile sunt destul de reticente să angajeze tineri fără experiență. Salariul pentru joburile entry-level

Majorarea TVA la 21% pentru HoReCa ar putea fi aplicată din 2026. Patronatele din turism cred că sectorul va avea de suferit

Ediția titlurilor Tezaur din luna septembrie oferă dobânzi de până la 7,85%

Oferta Fidelis din luna septembrie. Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%

Administrația publică trece pe automatizare, 18 instituții publice vor folosit sisteme RPA