Cifrele săptămânii
1,3% a fost scăderea activelor nete totale ale fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul 2) și facultative (Pilonul 3) în februarie 2022 față de luna precedentă. Reducerea a fost cauzată de declanșarea războiului în Ucraina, care a afectat cotațiile titlurilor de stat și acțiunilor din portofoliul fondurilor de pensii private. (Sursa: Profit.ro)
420.000 de români s-au autorecenzat în primele 4 zile pe platforma Institutului Național de Statistică. Astfel, în 57 de zile ar putea fi atins pragul dorit de reprezentanții instituției, de a avea 30% din populație autorecenzată online. (Sursa: Hotnews.ro)
36 miliarde de euro este deficitul balanţei comerciale înregistrate de Uniunea Europeană în ianuarie, un plus de 8,5 miliarde de euro în perioada similară din 2021, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Această creștere vine în principal în urma majorării importurilor de energie. (Sursa: Economedia.ro)
21,8% a fost creșterea cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate întreprinderilor în ianuarie 2022 faţă de ianuarie 2021, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. (Sursa: News.ro)
4%-4,25% sunt estimările economiştilor ai ING Bank, respectiv Raiffeisen Bank, cu privire la valoarea pe care o va atinge dobânda de politică monetară până la sfârșitul anului, pe fondul războiului din Ucraina. Pe termen scurt, ROBOR va continua să crească din cauza deficitului de lichiditate de pe piaţa interbancară. (Sursa: Economica.net)
Cum gestionăm schimbarea?
Managementul schimbării este călcâiul lui Ahile pentru foarte mulți antreprenori. Atunci când vor să introducă în companie proceduri noi, sisteme noi, metode noi de lucru se lovesc de un zid creat de rezistența oamenilor la schimbare. Iar majoritatea antreprenorilor, după ce se luptă o perioadă cu acel zid, renunță și revin la modul în care oamenii erau obișnuiți și confortabili.
Scopul nostru principal în managementul schimbării este să transformăm necunoscutul în cunoscut. Pentru că atunci 90% din rezistență dispare. Iar modalitatea cea mai simplă să facem asta este prin metoda testului. Transmite oamenilor că faceți un test de 30 de zile. Atunci când dăm predictibilitate stresului adus de noutate, oamenii nu se mai pun împotriva lui.
! Răzvan te invită marți, 22 martie, de la ora 19:00 până la ora 23:00, în primul webinar live din anul acesta, în care va explica pe îndelete „Sistemul TBF de management”. Rezervă-ți locul.
Urmărește și TBF Show, în care Răzvan Căzănescu și fondatorul Termene, Adrian Dragomir, răspund la întrebările antreprenorilor despre managementul și creșterea afacerilor. Episodul #50 răspunde la întrebarea: Cum calculezi dacă îți permiți să recrutezi un manager de top?
Tech Box
- Apple nu va vinde în Rusia noul iPhone SE și alte dispozitive lansate în această primăvară. Magazinul de aplicații AppStore continuă să funcționeze însă, iar actualizările iOS vin pe dispozitivele utilizatorilor ruși. (Sursa: Profit.ro)
- Guvernul se pregătește să operaționalizeze Cloud-ul guvernamental, un proiect care înlocuiește sistemele IT ale ministerelor și autorităților publice. Acesta va fi finanțat cu 500 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României au lansat în dezbatere un proiect de ordonanță de urgență în acest sens. (Sursa: Economedia.ro)
- Ai șters din greșeală un mesaj important pe Whatsapp? Acum există o soluție pentru a le recupera, iar articolul alăturat îți spune cum trebuie să procedezi. (Sursa: Libertatea.ro)
Din ce domenii vin aplicațiile pentru IMM Invest 2022?
Cum a arătat prima lună după lansarea programelor guvernamentale IMM Invest și Agro IMM Invest, ediția 2022? Antreprenorii români au primit 2.016 garanții de stat în valoare totală de 1,01 miliarde de lei și au obținut astfel împrumuturi bancare în valoare totală de 1,2 miliarde de lei, potrivit datelor prezentate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).
Pentru IMM Invest, cele mai multe garanții au fost accesate de către antreprenorii din următoarele domenii: transporturi rutiere de mărfuri, construcții și comerț cu ridicata al materialului lemnos, a materialelor de construcție și a echipamentelor sanitare.
Prin subprogramul Agro IMM Invest, cele mai multe solicitări au venit din sectorul primar al cultivării cerealelor, urmat de procesarea-fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, de activități în ferme mixte, creșterea păsărilor și fabricarea produselor din carne.
Pentru 2022, plafonul total este în valoare de 7,5 miliarde lei, din care 2,5 miliarde lei este alocat programului Agro IMM Invest. Termenul pentru înscrieri este 30 Iunie 2022. (Surse: Startupcafe.ro, Economedia.ro)
De văzut
Cum crești fără să îți pierzi sufletul
Într-un dialog mai vechi cu Andreea Roșca, co-fondatorul Fan Courier Felix Pătrășcanu vorbește despre cum a construit compania împreună cu partenerii lui, despre momentele de cumpănă și curajul de a vorbi despre valorile unui business.
De citit
Toate filmele au rămas acasă (Scena9.ro)
Au lucrat o viață întreagă în film și televiziune, au documentat povești despre foamete și război, au călătorit și filmat în tot spațiul ex-sovietic, din Cernobîl până-n Bașchiria. El ca regizor de film, ea ca jurnalistă și scenaristă. Pe 24 ianuarie 2022, au aniversat 30 de ani de căsătorie. O lună mai târziu, pe 24 februarie, războiul a venit peste ei. Doar că de data asta nu mai era un subiect de film, o temă de festival sau o privire înapoi. Era ceva cât se poate de real și care nu se lăsa descris decât în termenii prezentului.
5 moduri în care să-ți limpezești mintea
Studiile arată că izolarea, stresul și incertitudinea pot provoca uitare și dezordine în viețile noastre. Articolul alăturat (disponibil în limba engleză) îți arată ce poți să faci în privința asta.
Încă nu ai cont pe Termene.ro?
Abonează-te la newsletterele Termene specializate
24/7 Finanțe | 24/7 Transporturi | 24/7 Construcții | 24/7 Consultanță | 24/7 Retail





