Rămași fără multe dintre produsele care odinioară le asigurau rulaje importante, cu costuri în creștere cauzate de pandemie, de electrificare și de sumele cheltuite pentru a rămâne în pas cu vremurile, importatorii de mașini din România au avut de înfruntat în ultimii ani și o avalanșă de mărci chinezești sosite pe piață cu produse performante și prețuri greu de bătut, arată Economica.net într-o analiză.
Reprezentanța de vânzări a grupului francez Renault în România, Renault Commercial Roumanie (RCR), este un exemplu de companie care, prin natura poziției sale, a înfruntat toate crizele suprapuse sau consecutive cu aceleași mărci din urmă cu 10 sau chiar 16 ani.
Doar că încercarea de rezista în poziția de lider al pieței românești de autoturisme, garantată de prezența Dacia în portofoliu, a tăiat adânc din cota de piață a mărcilor reprezentate, cât și din cea a reprezentanței.
Astfel, dacă în 2010, RCR ocupa nu mai puțin de 42% din piața autoturismelor, cota de piață, cu mici sincope, rămânând la cam același nivel și în 2020, la finalul lui 2025 indicatorul se situa la doar 24,71%. Iar în acest an, la finalul lui septembrie, se afla la 25,15%. Unii ar putea spune că este un efect direct al renunțării la marca Nissan care, din 2025, a trecut în portofoliul parteneriatului dintre maghiarii de la AutoWallis și portughezii de la Salvador Caetano, dar cifrele nu susțin deloc această idee.
Pentru mai multe informații, accesați articolul din Economica.net.







.png)







.webp)




.jpg)




















.webp)














.png)











































