Cu afaceri de aproape 190 de milioane de euro în 2024, lanțul românesc de magazine Diana vrea să închidă 2025 cu 100 de magazine
„Planul este ca, până la finalul anului 2025 să deschidem magazinul cu numărul 100, în pregătirea anului aniversar 2026, când se împlinesc 35 de ani de la deschiderea primului magazin Diana, care îl vom marca printr-un proces de rebranding”, au transmis reprezentanții companiei pentru Economica.net.
Recent, compania românească a deschis magazinul cu numărul 96, după ce a fost finalizată integrării celui de-al doilea magazin preluat de la rețeaua Nialvi, după relansarea unității din Băbeni.
Retailerul este prezent cu magazine în șase județe. Firmele din grupul Magazine Diana au realizat în 2024 afaceri cumulate de aproape 190 de milioane de euro. Diana S.R.L. a încheiat anul trecut cu afaceri de peste 95 de milioane de euro, Diana Com S.R.L. cu 94 de milioane de euro și Barreco S.R.L. cu 475.000 de euro.
Magazine Diana reprezintă o rețea românească de magazine, cu o tradiție de peste 34 de ani pe piața locală, ce oferă clienților o gamă variată pentru a acoperi toate necesitățile de zi cu zi, dar și o gamă extinsă de produse și preparate din carne Diana. Cu peste 950 de angajați, rețeaua cuprinde 96 de magazine în județele: Vâlcea, Gorj, Dolj, Argeș, Olt și Dâmbovița.
Mai multe amănunte în articolul publicat de Economica.net.
Recomandări articole Business News by termene.ro
Afacerile de un miliard de euro de pe Calea Victoriei. Care sunt cele mai profitabile activități
România riscă să piardă fonduri europene după data de 15 octombrie. Motivele
Taxe de drum mai mari din 2026. Transportatorii avertizează că România riscă o criză economică în lanț
Din iunie 2026, toate anunțurile de angajare vor trebui să afișeze salariile oferite
Firmele private de curierat au ajuns să facă zilnic afaceri cât valoarea a 750.000 de colete livrate. Câte livrări face un angajat
Biletele online au ajuns o afacere de 61 milioane de lei. Concertele la Berăria H bat teatrul și opera. Liderul pieței, vânzătorul biletelor la Metallica
Câți bani face editura care îl publică pe Mircea Cărtărescu. Afacerea este controlată de filosoful Gabriel Liiceanu
Memorandumul care ar putea scumpi apa minerală naturală cu 30%. Un litru, însă, s-ar scumpi doar cu câțiva bani
Competiția firmelor IT din București, Cluj-Napoca, Iași și restul țării. Unde lucrează cei mai performanți angajați din tech
Companiile private se tem că nu își vor încasa la timp banii din contractele cu statul
Afacerile private ale statului au adunat 95 de miliarde de lei cu 200.000 de angajați. Clasamentul profitabilității
Administrația publică din România, ținta UiPath pentru următorii ani. „Pantofarul fără pantofi” cu contracte în toată lumea, dar mai puțin acasă
Afacerile Tesla România au scăzut de aproape trei ori mai mult decât înmatriculările. Veniturile companiei sunt mai mici cu jumătate de miliard de lei
Maramureș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu peste 460% din 2008 până azi. Topul firmelor din Maramureș este dominat de producători, de la mobilă la componente industriale
Afaceri de peste 14 miliarde de lei pentru firmele lui Umbrărescu. SA&PE Construct, Spedition UMB și Tehnostrade sunt cele mai mari firme de construcții
Companiile antreprenoriale românești cu cele mai mari profituri din Dolj: Casa Noastră, Solarex Impex, Vitall, Diversinst și Top Gel
Top 50 constructori din România. Doar două firme au înregistrat pierderi anul trecut. Capitalul românesc prinde curaj. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Top 50 companii din Galați. Arabesque detronează Liberty și capitalul românesc prinde avânt. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
eJobs: 76% dintre angajații și candidații din România au fost afectați semnificativ de creșterile de prețuri din ultima perioadă. 4 din 10 caută un job nou
Constructorii cu cele mai mari profituri nete: Tehnostrade și SA&PE, controlate de Umbrărescu, Arcada, deținută de Mantu și Humă, Construcții Erbașu și constructorul austriac PORR
De ce contează | România trece de la o piață de desfacere la una de producție odată cu fabrica Stihl din Oradea. Cum au evoluat vânzările Stihl în România. GRAFIC 2008–2024
Decizii de impunere ANAF cu sume estimate: ce drepturi au contribuabilii și cum pot răspunde
IPO-ul Cris-Tim începe pe 17 octombrie. Compania vrea să atragă până la 473 mil. lei de la investitori. Cum au evoluat cifrele companiei. GRAFIC 2008-2024
Impactul AI: Executivii români așteaptă creșteri de productivitate de până la 20% în următorii trei ani, în departamentele de IT, operațiuni și vânzări
Olt în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu peste 250% în ultimii 17 ani. Industria domină topul celor mai mari jucători din Olt
De ce contează. Bitdefender continuă parteneriatul cu Ferrari în Formula 1 și rămâne partener global exclusiv pe securitate cibernetică
Big Read. Industria textilă și-a dublat afacerile și profiturile în perioada 2008-2024, în timp ce numărul de angajați s-a înjumătățit. GRAFICE