Conform Economica.net, el a răspuns astfel, întrebat dacă programul de guvernare pe care-l va propune Parlamentului va cuprinde, la capitolul politici sociale, măsuri care vizează, de exemplu, creşterea salariului minim, indexarea pensiilor, scrie Agerpres.
„Această întrebare este o întrebare foarte importantă şi întotdeauna am considerat că politicile sociale trebuie să fie un domeniu asupra căruia un partid pro-european de dreapta, ca PNL, se apleacă cu seriozitate. Ca atare, vom fi atenţi la politicile sociale şi ceea ce voi propune este următorul lucru. Salariile în sectorul public şi pensiile au stagnat în ultimii ani, este nevoie de o creştere. Vom avea în vedere o creştere a salariilor în sectorul public şi o creştere, o indexare a pensiilor.
Momentul alcătuirii bugetului de stat pe anul 2027 va fi momentul la care vom evalua exact ce ne permitem. Vreau să ştiţi foarte exact: eu evident că îmi doresc ca oamenii în România să aibă pensii şi salarii cât mai mari, vom avea creşteri cel mai probabil în bugetul de stat pe anul următor cât ne permitem de mult, în mod responsabil”, a afirmat Siegfried Mureşan, la Parlament.
Premierul desemnat a prezentat şi câteva dintre principalele direcţii care se vor regăsi în programul de guvernare, afirmând că obiectivul său este ca economia să crească într-un ritm mai mare decât datoria publică.
Mai multe detalii, în articolul din Economica.net.

.png)







.webp)




.jpg)




















.webp)














.png)












































