Prețul untului, barometrul pieței alimentare, coboară sistematic aproape de 600 de euro/100 de kg | Economica.net

August 20, 2025
Economica.net anunță că prețul untului coboară sistematic aproape de 600 de euro suta de kg, prag pe care nu l-a mai atins din mai 2024.

Cotația untului scade pe piața europeană pe fondul unei creșteri ușoare a producției. Prețul untului din Europa, cel aflat în mare parte și pe rafturile magazinelor românești sau care dictează referința pentru acest produs, a început să scadă în ultimele luni, după un început de an în care s-a distanțat mult de nivelul din 2024. În ianuarie se ajunsese la maxime de 744 de euro suta de kilograme, în timp ce acum prețul mediu se îndreaptă spre pragul de 600 de euro suta de kilograme, nivel care nu s-a mai atins din mai 2024 încoace. Numai în ultima săptămâna, prețul untului s-a depreciat cu 1,6%, până la 712 euro, fiind cu 2,4 % mai ieftin decât luna anterioară, dar cu 6% mai scump decât în perioada similară a anului trecut, anunță Economica.net.

Comparația prețurilor

Până pe 13 iulie, când prețul mediu în UE ajunsese la 733 de euro, existau piețe precum Cehia unde untul se tranzacționa la o medie de 868 de euro, cel mai ieftin fiind atunci în Polonia, de 721 euro suta de kilograme.

Trendul se poate explica printr-o ușoară creștere a producției europene (+1,1%), dar și a faptului că Europa a exportat cu 9% mai puțin. Mai exact, din datele Comisiei Europene, exporturile de unt din UE au crescut către următoarele destinații: Regatul Unit (+10 %), Coreea de Sud (+8 %), Indonezia (+137 %), Emiratele Arabe Unite(+12 %), Taiwan (+9 %), Singapore (+7 %) și Liban(+58 %), dar au scăzut către SUA (-12%), China (-13%) și Arabia Saudită (-21%).

Mai multe amănunte în articolul publicat de Economica.net.

Recomandări articole Business News by termene.ro

Firmele cu datorii la ANAF nu își vor mai putea schimba acționariatul, conform unui proiect al Ministerului Finanțelor

Concediile medicale se plătesc mai puțin. Plata se face în funcție de tipul bolii și de numărul de zile de repaos. Exemplu de calcul

Proiectele imobiliare din centrul Bucureștiului nu mai pot fi vândute de brokerii imobiliari

Afacerile cunoscute cu shaorma din București ar putea depăși pragul de un miliard de lei în 2025

Cât vând stațiile Petrom în comparație cu Rompetrol în contextul stării de urgență energetică. Afacerile benzinăriilor din România

Lockerele au redus diferența dintre afacerile FAN Courier și Sameday la doar 200 de milioane de lei

Clasamentul la fotbal pe cifre de afaceri și venituri. Liga I a ajuns un business de 106 milioane de euro

Steaua, cu Gigi Becali finanțator, a lăsat datorii de 87 de milioane de lei imposibil de recuperat de ANAF

Un miliard de euro este aportul de capital social pe care SRL-urile trebuie să îl aducă pentru a atinge pragul propus de 8.000 de lei

Mediul de afaceri privește cu pesimism proiectul de creștere a pragului capitalului social pentru un SRL la 8.000 de lei

Ministerul Finanțelor a publicat regulile privind majorarea capitalului social la 8.000 de lei pentru SRL-uri

Codul de Procedură Fiscală va fi schimbat de Ministerul Finanțelor. Modificări la plata dividendelor și la impozitarea veniturilor independente

CCR: Comercianții răspund pentru practici incorecte, chiar dacă nu sunt producători

Firmele din România recrutează electricieni asiatici. La mare căutare sunt și ospătarii

Cererea firmelor românești pentru migranți a atins cifre record în 2025. Reciclarea este noul sector care caută muncitori străini

Prețurile cerute de Poșta Română pentru ca firmele să-și mute sediile în oficii poștale

Festivalul Untold a ajuns la afaceri de peste 100 de milioane de lei pe an, pornind de la un eveniment organizat de un ONG

Formularul 112 va fi revizuit. ANAF propune un nou model de declarație pentru conformarea la modificările Codului Fiscal

Distribuie acest articol