Procter & Gamble își mută cei 700 de angajați din sediul central din București | Profit.ro

Profit.ro anunță că Procter & Gamble își mută cei 700 de angajați din sediul central într-o altă clădire din București.
Compania cu capital american Procter & Gamble, unul dintre cei mai mari producători de bunuri de larg consum nealimentare la nivel mondial, urmează să își mute sediul central din București în clădirile Yunity Park ale dezvoltatorului imobiliar Liviu Tudor, în contextul în care sediul actual din Iride va fi demolat de noul proprietar, omul de afaceri Alin Niculae, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.
Aceasta este una dintre cele mai mari tranzacții de închiriere din acest an.
P&G și-a prelungit contractul de închiriere pentru actualul sediu central, care ocupă aproximativ 6.000 de metri pătrați în cadrul Iride Business Park, însă, în paralel, și-a asigurat închirierea a încă 6.500 de metri pătrați în clădirile de birouri învecinate,Yunity Park.
Tranzacțiile
Cele două parcuri de afaceri sunt localizate în proximitatea stației de metrou Pipera din București. Ambele tranzacții de închiriere au fost intermediate de compania de consultanță imobiliară IO Partners.
Tranzacțiile au fost motivate de nevoia P&G de a-și muta sediul în perspectiva în care planul noului proprietar al Iride Business Park este de a demola clădirile recent cumpărate. Procesul de mutare va începe peste câțiva ani și va exista o perioadă de tranziție de la un sediu la altul, mai spun sursele Profit.ro.
Mai multe amănunte în articolul publicat de Profit.ro.
Recomandări articole Business News by termene.ro
Românii sunt în topul investitorilor străini în alte țări. Statele cu cele mai bune randamente
Domeniile în care românii preferă să muncească 10 ore pe zi timp de patru zile pe săptămână
România, printre țările UE campioane la scumpirea vacanțelor în această vară
Motivele pentru care românii nu pot identifica produsele „Made in România”
Ce joburi se caută în 2025. Angajările sunt pentru posturi la birou. Retailul rămâne lider
România cade pe locul 48 în clasamentul global al startup-urilor
Afacerile din domeniul construcțiilor din România merg cel mai bine din toată Uniunea Europeană
Noul concept Dacia Hipster. Cum evoluează afacerile Dacia și cum se compară cu Ford. GRAFICE




