Salariile bugetarilor au ajuns mai mari cu 1.500 de lei decât câștigul mediu pe economie | Profit.ro

Profit.ro a analizat salariile din administrația publică și a constatat că acestea s-au decuplat constant de economie. În 10 ani, de la 600 de lei, diferența a ajuns la 1.500 de lei.
O comparare a câștigurilor din sectorul public cu cele medii din economie din ultimii 10 ani arată o superioritate netă a celor bugetare. Mai mult, spre finalul intervalului, adică după 2020, salariile din sectorul public au început să de decupleze tot mai mult decât cele din toată economia.
Între 2015 și 2025, câștigul salarial mediu net pe economie a crescut constant, de la 1.857 de lei, la nivelul lunii aprilie, la 5.647 de lei, aproape triplându-se în 10 ani.
Ritmul este moderat până în 2018 (peste 2.700 de lei), apoi accelerează între 2018 și 2023, când sare peste pragul de 4.500 de lei. Spre 2025, creșterea continuă, dar într-un ritm ceva mai domol față de anii anteriori.
Însă, pentru administrația publică (inclusiv apărare și asistență socială de stat), salariile sunt clar mai mari în tot intervalul, pornind de la 2.465 de lei în 2015 și ajungând la 7.176 de lei în 2025.
Alte calcule
Diferența față de media pe economie se păstrează semnificativă.
În plus, se remarcă o accelerare după 2017–2018, cu salturi importante în perioada 2018–2020 și din nou în 2022–2024, arată datele INS analizate de Profit.ro.
Diferența dintre salariul mediu net în administrație publică și media pe economie a crescut de la circa 600–800 lei în 2015–2016 la peste 1.500 lei în 2020–2025. Au fost momente în care diferența a fost chiar mai mare decât azi. În 2020 a fost de 1.753 de lei.
Mai multe amănunte în articolul publicat de Profit.ro.
Recomandări articole Business News by termene.ro
Afacerile românești de 92 de miliarde de lei care îl sprijină pe David Popovici
Lockerele au redus diferența dintre afacerile FAN Courier și Sameday la doar 200 de milioane de lei
Dezastrul din imobiliare. Doar 54 de contracte semnate prin Noua Casă 2025
Risc de colaps pentru fermele de până la 100 hectare. Probleme și pentru exploatațiile mari




