Big Read. Top 50 companii de stat: angajații de la stat produc tot mai puțin și datele publice sunt tot mai contradictorii

Big Read. Top 50 companii de stat: angajații de la stat produc tot mai puțin și datele publice sunt tot mai contradictorii
Mai întâi, să stabilim concluzia, pentru că în vremuri grăbite, răbdarea pentru analize detaliate e un lux: unele companii deținute de statul român sunt doar în tabloul de bord al AMEPIP, dar nu au datele publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe (și, bineînțeles, nici în baza de date termene.ro), alte companii au publicate datele pe site-ul Ministerului de Finanțe, dar nu sunt în tabloul de bord al AMEPIP, iar altele nu sunt nici în tabloul de bord și nici nu au publicat datele. E totul clar, da? Așadar, despre transparență vorbim doar în teorie.

Chiar și în acest peisaj fragmentat, am agregat datele disponibile și am analizat evoluția celor mai mari 50 de companii de stat din România (exclusiv sectorul bancar), pentru perioada 2022–2024. Rezultatele sunt îngrijorătoare.

Analiza datelor financiare ale celor mai mari 50 de companii de stat (cu excepția băncilor) dezvăluie deteriorarea accelerată a performanțelor: cifra de afaceri a scăzut cu 6,3%, pierderile s-au dublat, iar productivitatea pe angajat s-a prăbușit. Reforma anunțată de Guvernul Bolojan vine în cel mai dificil moment pentru sectorul public.

Indicatori cheie pentru top 50 companii de stat între 2022 și 2024

Cifra de afaceri totală top 50:

  • 2022: 87,62 miliarde lei
  • 2023: 88,70 miliarde lei (+1,2%)
  • 2024: 82,10 miliarde lei (-7,4%)

Profituri totale top 50:

  • 2022: 18,15 miliarde lei
  • 2023: 16,02 miliarde lei (-11,7%)
  • 2024: 14,00 miliarde lei (-12,6%)

În doar doi ani, companiile de stat analizate au pierdut peste 4 miliarde lei din profit, un regres care nu mai poate fi explicat prin corecții temporare.

Pierderi totale top 50:

  • 2022: 934 milioane lei
  • 2023: 1.414 milioane lei (+51,4%)
  • 2024: 1.810 milioane lei (+28,0%)

În doi ani, profitul total al Top 50 a scăzut cu peste 4 miliarde lei, în timp ce pierderile s-au aproape dublat, deși doar 7 companii dintre cele mai mari 50 au fost pe pierderi anul trecut. Regresul nu mai poate fi justificat prin crize temporare sau ajustări ciclice.

Discrepanțele din surse oficiale: realități paralele

Dacă încercăm să punem rezultatele celor mai mari 50 de companii de stat în contextul cifrelor totale la nivelul sectorului public încep discrepanțele majore între sursele oficiale de date.

Pe de o parte, vicepremierul Dragoș Anastasiu a anunțat afaceri totale de 127 de miliarde de lei pentru companiile de stat, deci ponderea celor mai mari 50 de companii ar fi de aproximativ 65%.

Datele din tabloul de bord al AMEPIP indică afaceri cumulate de 95 de miliarde de lei, deci ponderea celor mai mari companii crește la aproape 85%.

Comparația cu narativul oficial: optimism vs realitate

De asemenea, datele AMEPIP arată că 2024 a fost cel mai bun dintre ultimii 6 ani pentru cifra de afaceri (95 de miliarde de lei) și profituri (18 miliarde de lei). Această evaluare optimistă contrastează cu realitatea celor mai mari 50 de companii, având în vedere că profiturile lor au scăzut cu 12,6% în 2024 față de 2023, pierderile au crescut cu 28%, iar cifra de afaceri a scăzut cu 7,4% în 2024.

Într-un context de reforme anunțate și așteptări crescute privind performanța companiilor de stat, cifrele vorbesc răspicat: cele mai mari 50 de companii deținute de statul român creează mai puțină valoare economică per angajat decât în urmă cu doi ani. Și nu e vorba doar de o stagnare, ci de un declin clar, măsurabil, sistemic.

Salariile se plătesc, dar valoarea adăugată scade

Datele analizate arată că forța de muncă din top 50 a scăzut ușor în ultimii doi ani de la aproape 125.000 de angajați în 2022 la 121.500 în 2024. Însă eficiența reală spune altceva.

Productivitatea per angajat (cifra de afaceri/angajat):

  • 2022: 702.000 lei
  • 2024: 676.000 lei (–3,7%)

Profitul net generat de fiecare angajat din Top 50:

  • 2022: 145.500 lei
  • 2024: 115.200 lei (–20,8%)

În doi ani, pierderea de productivitate înseamnă că deși s-au făcut concedieri, în termeni economici, fiecare angajat produce mai puțin decât înainte.

În ceea ce privește profitabilitatea per angajat, pierderea este de peste 30.000 lei, ceea ce echivalează cu o scădere de 21%. Un regres atât de accentuat indică probleme structurale, nu doar conjuncturale.

Trei lecții clare din cifrele mari

  1. Reorganizarea fără criterii clare și investiții nu livrează rezultate. Reducerea numărului de angajați nu a crescut productivitatea, ci a înrăutățit-o.
  2. Performanța nu vine din birocrație. Lipsa digitalizării și a criteriilor reale de eficiență economică afectează direct rentabilitatea.
  3. Cei mari contează. Top 50 companii generează peste 75% din profitul public. Dacă ele deraiază, întregul sector se clatină.

Concluzie

Top 50 companii de stat reflectă cel mai bine starea de sănătate a economiei publice. Datele recente arată un sistem cu profitabilitate în scădere, eficiență compromisă și raportări contradictorii. În acest context, orice reformă făcută pe criterii corecte nu este doar binevenită – este urgentă.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Profi, în anul tranzacției. Pierderi istorice de 537 mil. lei în 2025. Începând de astăzi, Profi și Mega Image operează sub o
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A