România câștigă economic, cu scorul de 12 la 10, în fața Italiei. Analiza comparativă se bazează pe evoluția indicilor economici

România câștigă economic, cu scorul de 12 la 10, în fața Italiei. Analiza comparativă se bazează pe evoluția indicilor economici
România se remarcă printr-o economie dinamică, cu o piață a muncii solidă, investiții în energie verde și o creștere puternică a noilor afaceri. Cu o datorie publică scăzută și tineri numeroși, țara are un potențial ridicat de dezvoltare economică sustenabilă.

O analiză comparativă a celor mai recente date economice publicate, în luna martie de Monitorul Statistic European al Eurostat, relevă punctele forte ale fiecărui stat.

Trebuie să menționăm că analiza comparativă dintre România și Italia nu ține cont de datele generale ale economiei (puterea de cumpărare, PIB, venituri), ci doar de tendințe măsurate de Eurostat.

În concluzie, Italia își menține avantajele în materie de stabilitate macroeconomică, calitate a mediului și competitivitate industrială, în timp ce România se remarcă prin creștere economică, dinamism în afaceri, digitalizare și energie verde. Cele două modele pot fi privite ca complementare: unul bazat pe consolidare și echilibru, celălalt pe viteză de adaptare și inovație.

Puncte forte pentru Italia

Italia se remarcă în special prin stabilitate macroeconomică. Cu o inflație de doar 1,7% în februarie 2025, Italia depășește România, care a înregistrat un nivel de 5,2%, semn că Italia gestionează mai eficient prețurile și costurile de trai.

De asemenea, deficitul bugetar al Italiei este semnificativ mai mic (-2,3%) față de cel al României (-7,1%), iar această prudență fiscală contribuie la stabilitatea financiară pe termen lung. Italia înregistrează și o performanță bună în domenii precum exporturile (+3,1%), producția industrială (+3,22%) și turismul, evidențiat de creșterea numărului de nopți de cazare și a zborurilor comerciale.

În plus, Italia păstrează un aer mai curat, iar calitatea mediului rămâne un avantaj major în contextul actual al tranziției verzi.

Puncte forte pentru România

Pe de altă parte, România impresionează prin dinamism economic și vitalitate antreprenorială. Rata șomajului mai scăzută (3,9% față de 6,8% în Italia), creșterea solidă a angajărilor (+11,3%) și nivelul scăzut al locurilor de muncă neocupate (0,7%) indică o piață a muncii activă și eficientă. România stă excelent și în privința înființării de noi afaceri, cu o creștere de 51,9% față de anul anterior, în timp ce Italia înregistrează o scădere.

La fel, insolvențele au scăzut cu 12,1% în România, ceea ce sugerează o reziliență crescută a firmelor românești. În plus, țara noastră are un nivel semnificativ mai mic al datoriei publice (53,1% din PIB comparativ cu 136,3% în Italia), oferind spațiu de manevră pentru investiții viitoare.

În sectorul serviciilor, al comerțului cu amănuntul și al producției din construcții, România înregistrează creșteri semnificative, în timp ce Italia se confruntă cu stagnări sau scăderi. De asemenea, România devine lider regional în producția de energie regenerabilă (42,5% din total), un semn clar al orientării către sustenabilitate. Tineretul este un alt avantaj: 19,9% din populație are între 15 și 29 de ani, față de doar 15,2% în Italia, ceea ce promite un potențial demografic și economic mai mare pe termen lung.

Inflația

  • Câștigătoare: Italia

Italia a înregistrat o creștere a inflației de 1,7% în luna februarie 2025 raportat la luna februarie din 2025. În România, inflația a înregistrat o creștere de 5,2%.

Bulgaria a înregistrat o creștere de 3,22%.

Produsul Intern Brut (creștere)

  • Câștigătoare: Italia

Țara noastră a avut o creștere a PIB-ului propriu de 0,8%%. În Italia, creșterea PIB-ului a fost de doar 0,1% în trimestrul al patrulea din 2024.

Romania versu Italia, comparație economică

Rata de angajare pe piața muncii

  • Câștigătoare: România

Țara noastră a avut o rata de angajare în trimestrul al patrulea din 2024 de 11,3% față de începutul anului. Italia a înregistrat doar o rată de angajare de 11%.

Romania versu Italia, comparație economică

Rata șomajului

  • Câștigătoare: România

România are o rată a șomajului cu 0,8% procente mai mică față de cea din Italia în luna ianuarie din 2025 în rândul populației între 15 și 74 de ani. Este vorba de 3,9% față de 5,5%, rata șomajului din România, față de 6,8% în Italia.

Romania vs Italia, comparație evoluție economică

Prețul caselor (creștere raportată la 2015)

  • Câștigătoare: Italia

Italia a înregistrat o creștere a prețului locuințelor (raportat la 2015) mai mare față de cea din România. În România, în trimestrul al treilea din 2024, prețul caselor era mai mare cu 155,9% față de 2015. În Italia, creșterea era de doar 112,9%.

Romania vs Italia, comparație evoluție economică

Comerțul cu amănuntul

  • Câștigătoare: România

România a înregistrat, în luna ianuarie 2025, o creștere a comerțului cu amănuntul de 0,1% față de ianuarie 2024. Italia a înregistrat însă o scădere de 0,4%.

Romania versu Italia, comparație economică

Deficitul guvernamental

  • Câștigătoare: Italia

Italia are un deficit mai mic față de cel din țara noastră. Acesta a fost în Italia de minus 2,3% în trimestrul al treilea din 2024. În România, deficitul a fost de 7,1%.

Romania versu Italia, comparație economică

Datoria guvernamentală

  • Câștigătoare: România

România are o datorie guvernamentală de doar e 53,1% din propriul PIB în trimestrul al treilea din 2024. În schimb, Italia avea datorii de 136,3% din PIB. Media UE este de 81,6%.

Romania versu Italia, comparație economică

Producția serviciilor

  • Câștigătoare: România

România a înregistrat o creștere a producției serviciilor cu 0,9% în decembrie 2024 față de luna noiembrie 2024. Italia a avut o scădere de 0,4%.

romania versus Italia, competiție economica

Numărul zborurilor

  • Câștigătoare: Italia

Italia a înregistrat, în luna februarie 2025, o creștere numărului zborurilor comerciale cu 4,2% față de luna februarie din 2019. România a înregistrat o scădere cu 0,8%.

Romania versu Italia, comparație economică

Producția de energie regenerabilă

  • Câștigătoare: România

România a avut, în decembrie 2024, 42,5% din energia produsă din surse verzi. În Italia procentul a fost de 37,8% puncte procentuale.

Romania versu Italia, comparație economică

Consumul de energie

  • Câștigătoare: Italia

La capitolul consum de energie este mai dificil de analizat câștigătorul pentru că un consum energetic mai mare înseamnă, de obicei, o producție energetică mai mare, nu neapărat o risipă. Însă, ținând cont că datele sunt pentru luna decembrie din 2024, alegem să vedem evoluția consumului de energie dintr-o țară ca Italia ca pe o creștere a economiei, mai ales a turismului de Crăciun.

Astfel, România a înregistrat o scădere a consumului de energie cu 5,1% în decembrie 2024 față de perioada 2016-2019. Italia a înregistrat o creștere a consumului de energie cu 0,3%.

Romania versu Italia, comparație economică

Producția industrială

  • Câștigătoare: Italia

Italia a înregistrat o creștere de 3,22%. România a înregistrat o creștere a producției industriale de 2,1% în luna ianuarie 2025 raportat la luna decembrie din 2024. Media UE a fost de plus 0,3%.

România versus Italia, comparație economică

Importuri

  • Câștigătoare: România

România a important mai puțin bunuri (2,4%) față de Italia (5,6%) în luna ianuarie 2025 raportată la luna decembrie din 2024. România a stat chiar mai bine decât media UE.

Romania versu Italia, comparație economică

Exporturi

  • Câștigătoare: Italia

Italia a exportat ai mult în ianuarie 2025, ca și creștere procentuală față de decembrie 2024. Statul pitala a avut o creștere a exporturilor de 3,1%. România a avut un plus de doar 0,1%.

Romania versu Italia, comparație economică

Startul unor noi afaceri

  • Câștigătoare: România

România a avut, în trimestrul al patrulea din 2024, o creștere a numărului firmelor înregistrate cu 51,9% față de trimestrul al patrulea din 2023. În schimb, Italia a avut chiar o scădere la acest capitol, de 2%.

Romania versu Italia, comparație economică

Faliment/insolvențe

  • Câștigătoare: România

Italia a înregistrat, în ultimul trimestru din 2024 față de ultimul trimestru din 2024, o creștere a falimentelor cu 5,7%. România a înregistrat chiar o scădere de 12,1%.

România versus Italia, comparație economică

Calitatea aerului

  • Câștigătoare: Italia

Italia a avut un aer mai curat în februarie. Calitatea aerului din România este de două ori mai proastă decât media UE.

romania versus Italia, competiție economica

Locuri de muncă neocupate/necesarul de forță de muncă

  • Câștigătoare: România

Doar 0,7% din locurile de muncă oferite de angajatori nu își găsesc solicitanți în România. Procentul în Italia este mai mare, de 1,7%.

Romania versu Italia, comparație economică

Rata tinerilor între 15 și 29 de ani

  • Câștigătoare: România

România are o rata a populației (19,9%) cu vârsta între 15 și 29 de ani mai mare decât cea din Italia (15,2%).

romania versus Italia, competiție economica

Nopțile de cazare

  • Câștigătoare: Italia

Italia a înregistrat o creștere a nopților de cazare de 10,3% în luna decembrie din 2024 raportată cu luna decembrie din 2019. România a avut o creștere de 7,6%.

romania versus Italia, competiție economica

Producția construcțiilor

  • Câștigătoare: România

România a înregistrat, în luna decembrie 2024, o creștere de 3,4% față de luna noiembrie 2024. Italia a suferit chiar o scădere de 1,7%

Romania versu Italia, comparație economică
Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Pierderile crescătorilor de ovine și caprine au depășit profiturile în ultimii doi ani la nivel de sector. Cel mai bun an a fost 2017. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Ilfov. De la Porsche și Philip Morris la Dr. Max, Rewe și Altex. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Profituri în Arad: Smart Diesel, Coficab și Astra Vagoane Călători sunt companiile cu cele mai mari profituri din județ
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business