Esența weekendului, 14-15 iunie. Rechemare pentru Dacia Duster 3. Compania germană de tehnologie cbs intră în România

Este din nou weekend, 14 - 15 iunie, iar „Esența weekendului” va rezuma știrile importante pentru mediul de afaceri și va oferi și explicații, puncte de vedere legate de evenimentele prezentate. Rubrica editorială va fi actualizată pe parcursul weekendului de mai multe ori.
Rechemare pentru Dacia Duster 3
Renault și Dacia au inițiat două campanii de rechemare pentru două SUV-uri care au o problemă asemănătoare, deși cauza posibilei defecțiuni nu este comună. Este vorba despre Duster și Austral, care pot înregistra o funcționare defectuoasă a sistemului de asistență la frânare ABS, conform datelor Profit.ro.
Dacia va rechema în service noul model lansat în urmă cu un an, Duster 3, care se confruntă cu o posibilă defecțiune a sistemului ABS, care asistă procesul de frânare pentru a împiedica blocarea roților. Cauza acestei defecțiuni este cablajul ABS pentru roțile spate, care a fost montat greșit și se poate freca de anvelopa de pe spate. În cazul în care cablajul este afectat, sistemul anti-blocare, ABS, poate înceta să mai funcționeze. De asemenea, acest lucru poate conduce la eșecul sistemului ESP de a acționa în caz de nevoie.
ANRE cere acum avans sau garanție de 10% în tranzacțiile cu energie cu livrare în viitor
ANRE a elaborat un proiect de ordin prin care îmblânzește semnificativ condițiile de tranzacționare forward a energiei comparativ cu ce anunțase anterior. Schimbare de poziție: ANRE cere acum avans sau garanție de 10% în tranzacțiile cu energie cu livrare în viitor. Anterior, se pronunțase pentru necesitatea unui avans de 30%. Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pusese în dezbatere publică în aprilie un proiect de ordin prin care tranzacțiile cu energie electrică de pe piețele forward se vor putea încheia doar cu plata în avans a 30% din valoarea contractului.
Președintele ANRE, George Niculescu, spunea atunci că măsura este una care va contribui la maturizarea pieței de energie. “Observăm că, din 2018, pe partea de gaze aceasta forma de garanție există, sub forma scrisorilor de garanție bancară sau a sumelor de bani depuse de cine traznacționează. Încercam sa îmbunătățim modalitatea de tranzacaționare, cred că piața de energie din România este în proces de maturizare iar introducerea acestor garanții va stabili reguli mai clare, mai ferme, anunță Economica.net.
Acțiunile europene au scăzut după atacurile aeriene ale Israelului asupra Iranului
Piețele de acțiuni din Europa au încheiat ziua de vineri în scădere, iar prețurile petrolului au avansat cu circa 6%, pe fondul tensiunilor geopolitice accentuate de atacurile aeriene lansate de Israel asupra Iranului, transmite CNBC. Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 a închis cu 1% în minus, în timp ce principalele burse naționale au suferit pierderi similare: indicele DAX al bursei din Frankfurt și CAC 40 de la Paris au scăzut cu peste 1,1%. În Regatul Unit, FTSE 100, care inițial deschisese în creștere, a închis sesiunea cu o pierdere de 0,5%, anunță Profit.ro.
Compania germană de tehnologie cbs intră în România, prin achiziția diviziei SAP a firmei locale SkyConsult
Grupul german de tehnologie cbs (Corporate Business Solutions Unternehmensberatung GmbH) a acumpărat divizia SAP a companiei românești SkyConsult, marcând astfel intrarea cbs pe piața locală, informează casa de avocatură bpv Gricorescu Ștefănică. Societatea de avocați bpv Gricorescu Ștefănică a oferit consiere juridică firmei germane în realizarea acestei tranzacții.
De 30 de ani, cbs este un partener al liderilor pieței globale, ajutându-i să genereze valoare durabilă în industriile lor folosind tehnologii precum SAP și Salesforce. Astăzi, cbs operează la nivel mondial, cu un accent puternic pe obținerea rapidă a rezultatelor în proiectele de optimizare a proceselor de afaceri end-to-end.
Lansarea filialei sale din România marchează un pas strategic în expansiunea internațională a companiei, care se alătură astfel unei rețele de peste 35 de locații din Europa, Statele Unite, Malaezia etc., se precizează în comunicatul transmis de firma de avocați, anunță Economica.net.




