Industria de media și divertisment din România va ajunge la 5,22 mld. euro în acest an. Muzică, radio și podcast, cea mai rapidă creștere

Scris de
Tibi Oprea
Industria de media și divertisment din România va ajunge la 5,22 mld. euro în acest an. Muzică, radio și podcast, cea mai rapidă creștere
Publicitatea pe internet și serviciile digitale de streaming de filme și muzică sunt segmentele care vor avea cea mai mare creștere din industria de media și divertisment din România, estimată la 5,22 mld. euro în acest an, în creștere cu aproximativ 2% față de 2025.

Pe termen mediu, piața își va menține ritmul, cu un avans mediu de circa 2% pe an, urmând să atingă 5,66 mld. euro până în 2030, potrivit celei mai recente ediții a raportului PwC Global Telecommunications, Entertainment & Media Outlook 2026-2030.

„Piața de media și divertisment din România urmează aceleași direcții ca la nivel global, respectriv un consum tot mai digital, publicitate online în creștere și inteligența artificială care redefinește crearea, distribuția și monetizarea conținutului. Publicitatea rămâne un motor esențial de venituri, susținut de hiper-personalizare, iar consumul digital este alimentat de extinderea rețelelor 5G și de fibră optică.
Într-un mediu tot mai competitiv, avantajul îl vor avea companiile care își regândesc ofertele, prin pachete accesibile pentru consumatorii atenți la preț și experiențe premium, personalizate”, a declarat Doina Bîrsan, Partener și Liderul echipei de servicii dedicate sectorului de Tehnologie, Media și Telecomunicații, PwC România.

În ediția din acest an a raportului au fost analizate zece segmente ale industriei media și de divertisment din România, cele mai mari creșteri procentuale în perioada 2025-2030 fiind estimate pentru muzică, radio și podcast, serviciile de streaming (Over-the-top - OTT) precum Netflix sau Disney+, și publicitatea pe internet.

Segmentul muzică, radio și podcast va înregistra cea mai rapidă creștere, de aproape 12% pe an, veniturile urcând de la 154 mil. euro în 2025 la 269 mil. euro în 2030. Principalul motor este streamingul muzical, care crește cu peste 15% pe an, susținut în special de cheltuielile consumatorilor, în timp ce radioul își menține o creștere modestă, bazată pe publicitate.

Piața serviciilor de streaming (OTT) va continua să se extindă cu o medie de circa 7% pe an, crescând de la 276 mil. euro în 2025 la 389 mil. euro în 2030. Platformele bazate pe abonament (SVOD), precum Netflix, Disney+ și Prime Video, rămân dominante, în timp ce segmentul de video la cerere susținut de publicitate (AVOD) crește constant, dar are o pondere redusă. Numărul abonamentelor OTT a depășit 3,3 milioane în 2025.

Publicitatea pe internet va avea una dintre cele mai rapide evoluții, cu venituri care urcă de la 287 mil. euro în 2025 la 393 mil. euro în 2030, o creștere medie anuală de circa 6,5%.

Cea mai dinamică este publicitatea video online, cu o creștere de aproximativ 10% pe an, susținută de consumul de conținut pe televizoarele conectate (connected TV), urmată de căutările plătite.

Google, prin AdSense și Google Ads, domină piața, care este influențată tot mai mult de reglementări, precum restricțiile privind promovarea jocurilor de noroc de către persoane publice și cadrele legislative europene.

Jocurile video și esports vor avea o creștere susținută, de circa 3% pe an, veniturile urmând să crească de la 459 mil. euro în 2025 la 532 mil. euro în 2030. Cea mai mare parte a veniturilor este generată de jocurile sociale și ocazionale și de publicitatea din aplicații, jocurile pe PC rămânând în centrul pieței, în timp ce segmentul de console este în scădere.

Industria cinematografică va avea o evoluție pozitivă, cu o creștere medie de circa 3% pe an și venituri estimate să crească de la 64 mil. euro în 2025 la 74 mil. euro în 2030. Piața beneficiază de producții autohtone puternice – printre cele mai vizionate filme din 2025 numărându-se The Yellow Tie și Vecina – și de schema de sprijin pentru producția de film (cash rebate), reintrodusă din 2024, cu un plafon de 10 mil. euro pe ciclu.

Publicitatea outdoor va continua să crească, cu o medie de circa 4% pe an, atingând 63 mil. euro în 2030, de la 51 mil. euro în 2025, cu un accent tot mai mare pe formatele digitale (DOOH), care cresc cu peste 10% pe an și câștigă o pondere importantă în totalul pieței.

Segmentul media Business-to-Business (B2B) va înregistra o creștere moderată, de circa 2,6% pe an, ajungând la 216 mil. euro în 2030, de la 190 mil. euro în 2025, susținut de cererea pentru informații economice și de târgurile comerciale specializate.

Industria tradițională de televiziune se va menține relativ stabilă, cu o creștere de circa 2% pe an, ajungând la 1,09 mld. euro în 2030, de la 0,99 mld. euro în 2025, datorită stabilității veniturilor din abonamente TV și din publicitatea multicanal. Televiziunea prin cablu rămâne dominantă, în timp ce IPTV și televiziunea prin satelit sunt în declin.

Segmentul serviciilor de telefonie mobilă și fixă va rămâne aproape la același nivel, cu o creștere de circa 0,2% pe an, veniturile atingând 2,59 mld. euro în 2030, de la 2,57 mld. euro în 2025. Penetrarea serviciilor 5G va crește semnificativ, cu peste 20% pe an, ajungând să reprezinte majoritatea conexiunilor mobile, iar rețelele de fibră optică continuă să se extindă. Piața este dominată de Orange, Vodafone și Digi.

Piața publicațiilor tipărite și digitale va rămâne relativ stabilă, cu o ușoară scădere de circa 0,3% pe an, menținându-se în jurul valorii de 95-96 mil. euro anual până în 2030, creșterea din zona digitală compensând parțial scăderile din presa tipărită.

Potrivit PwC Global Entertainment & Media Outlook 2026-2030, piața globală va crește cu o medie anuală de 3,4% în următorii cinci ani, ajungând la 4.200 mld. dolari în 2030, cu 600 mld. dolari venituri noi, generate în principal de segmentele digitale.

Publicitatea, susținută de inteligența artificială, va crește rapid și va depăși 1.400 mld. dolari până în 2030, după ce a trecut pentru prima dată de pragul de 1 trilion de dolari în 2025, pe măsură ce advertiserii urmăresc consumatorii acolo unde accesează conținut și iau decizii de cumpărare.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 5 aprilie
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024.
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria s
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful c
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat pr
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele ma
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful cla
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în bu
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul d
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-202
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat |
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A
Distribuie acest articol