„Să privim criza și ca pe o perioadă de oportunitate” este sfatul unui analist economic. Domeniul în care românii pot să dea lovitura în 2025

„Să privim criza și ca pe o perioadă de oportunitate” este sfatul unui analist economic. Domeniul în care românii pot să dea lovitura în 2025
Anul 2025 a venit cu o serie de provocări pentru toată lumea, fie că vorbim de companii sau de persoane fizice. Dincolo de modificările de ordin fiscal și legislativ la care multe societăți se așteptau și și-au luat măsuri în acest sens, adevărul este că există și o serie de oportunități în piață în noul context.

În acest an, vom avea cel mai probabil un nivel al inflației ridicat, cu care ne-am și obișnuit până la urmă. De altfel, în 2024, România a fost țara din UE care a avut cea mai mare inflație luni la rând.

Analiștii se așteaptă la o reducere a consumului sau dacă nu, cel puțin, la achiziții cumpătate. Nu este exclus să apară oportunități în piață, mai ales pentru persoanele fizice. Este cazul sectorului imobiliar, de exemplu, unde este posibil ca mulți dezvoltatori imobiliari să scoată la vânzare imobile la prețuri mai mici față de nivelul de anul trecut pentru a face rost de lichidități și să poată să continue astfel proiectele în curs.

Inflație mare și în 2025

Analistul economic Adrian Negrescu spune că 2025 ar putea fi numit și „anul covrigului”, în condițiile în care românii nu prea mai au bani. Mai mult, este de așteptat ca prețurile să crească și în 2025, așa cum s-a întâmplat, anul trecut, inflația urmând să fie în prim-plan, cu un nivel estimat undeva la 5%.

La nivelul persoanelor fizice ar trebui să fie totuși ceva mai bine, comparativ cu 2024, pentru că oamenii sunt mai pregătiți, acum, să facă față situației. La fel și companiile se așteptau la creșteri de taxe și impozite, iar multe au luat măsuri în consecință.

„Pentru noi, persoane fizice, 2025 va fi anul în care probabil ne va fi mai bine decât anul trecut, pentru că anul trecut am avut o inflație majoră, o inflație foarte, foarte mare. Anul acesta, va fi undeva la nivel de 5%, nu se va vedea atât de mult cum s-au simțit, în 2024, și cred că suntem mai pregătiți pentru a face fată provocărilor, mai ales în zona cheltuierilor. Ține de fiecare în parte să se adapteze la astfel de vremuri și cred că cei care au minime cunoștințe economice înțeleg că nu e momentul să te supraexpui din perspectiva creditelor”, a declarat pentru Termene.ro Adrian Negrescu.

Oportunități de criză

În ciuda contextului dificil de piață, există și o serie de oportunități, de care românii ar putea să profite. Cei care au minime cunoștințe economice înțeleg că nu este momentul să te supraexpui din perspectiva creditelor, arată analistul.

„Nu este momentul de achiziții extravagante, este momentul oportunităților, din punctul meu de vedere, pentru majoritatea românilor. Să privim fiecare criză ca pe o perioadă de oportunitate pentru tot ceea ce ne dorim până la urmă, de la achiziția unei locuințe, la schimbarea locului de muncă, la modul în care ne cumpărăm lucruri, la facturi și la viața noastră de zi cu zi”, afirmă Negrescu.

Un astfel de exemplu este sectorul imobiliar, unde dezvoltatorii imobiliari fac față cu dificultate cheltuielilor. Iar pentru a-și continua activitatea au nevoie de capital de lucru.

„În zona imobiliară, probabil, vor fi din ce în ce mai mulți antreprenori dezvoltatori imobiliari care nu vor mai face fată cheltuielilor și vor începe să vândă la prețuri mai mici decât anul trecut în speranța de a-și găsi lichiditatea necesară pentru a merge mai departe. Așa că va ține foarte mult cont de oportunitate, de modul în care ne informăm în ceea ce privește, de exemplu, proiectele imobiliare și să căutăm cel mai bun raport preț-calitate. Atenție, atunci când vrem să cumpărăm o locuință, întotdeauna trebuie să vedem potențialul de revânzare, să vedem da este posibil să o vedem mai scump decât am cumpărat-o”, atrage atenția Adrian Negrescu.

Concurență mare

Dat fiind contextul actual – creșteri de taxe, eliminarea facilităților fiscale pentru construcții, forța de muncă mai scumpă - nu este deloc exagerat să ne așteptăm la un număr mare de oferte de apartamente scoase la vânzare, iar capul de afiș îl va ține marile orașe.

„Cred că în 2025 vom avea ofertă mai mare de locuințe la prețuri mai bune decât în 2024, când foarte mulți antreprenori au construit din credite, din tot felul de împrumuturi, inclusiv pe persoană fizică, în speranța că lucrurile vor arăta mai bine. Nu vor arăta mai bine din punct de vedere economic, taxele au crescut, costurile cu forța de muncă, inclusiv în sectorul constructorilor, sunt mai mari, așa că mă aștept ca toată lumea să încerce să vândă cât poate de repede și să facă rost de cât mai mult cash pentru a merge mai departe în orice fel de condiții”, declară Negrescu.

Probleme pentru dezvoltatorii imobiliari

Adrian Negrescu spune că inclusiv marii dezoltatori prezenți pe Bursa de Valori București întâmpină în acest moment probleme și probabil și pentru ei va sosi momentul în care vor recurge la reduceri semnificative de prețuri pentru a reuși să deblocheze oarecum situația financiară a companiilor pe care le prezintă.

În zona marilor orașe din România se anunță cele mai multe oferte de apartamente scoase la vânzare și nu vorbim de proiecte pe hârtie, ci finalizate.

„Mă aștept ca cel puțin în zona marilor orașe să vedem o concurență mai acerbă, decât în anul trecut, în ceea ce privește numărul de apartamente disponibile construite la cheie, nu neapărat în faza de proiect, pentru că și dezvoltatorii au înțeles că lumea nu mai cumpără promisiuni, lumea se îndreaptă mai mult către locuințele gata finalizate. Din această perspectivă s-ar putea să simțim o normalizare din punctul meu de vedere a ofertei și a dinamicii vieții imobiliare”, mai menționează Negrescu.

Ordonanța Trenuleț

Începând cu data de 1 ianuarie 2025, au intrat în vigoare măsurile prevăzute de Ordonanța Trenuleț, menită să reducă deficitul bugetar. Printre acestea se numără înghețarea pensiilor și a salariilor, precum și anularea beneficiilor din industria IT, construcții, agricultură și industria alimentară.

De asemenea, a fost instituită o „taxă pe stâlp” de 1% din valoarea construcțiilor speciale, în timp ce plafonul de impozitare pentru microîntreprinderi s-a redus de la 500.000 de euro la 250.000 de euro, în 2025, urmând ca în 2026 să fie micșorat din nou, la 100.000 de euro.

Pentru moment, nu se vorbește de majorări de taxe, TVA, în primul rând, și impozite, însă, o asemenea mișcare nu este exclusă în următoarele luni.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business