Proiectul prin care părintele singur dintr-o familie nu mai face ture de noapte a ajuns la votul final din Parlament

Proiectul prin care părintele singur dintr-o familie nu mai face ture de noapte a ajuns la votul final din Parlament
Deputații au amânat marți, 26 martie, votul pentru aprobarea sau nu a proiectului de lege prin care părinții singuri pot evita să lucreze în ture de noapte pe perioada în care își cresc copilul. Inițiativa legislativă a fost deja adoptată anul trecut în Senat. Experții în legislația muncii cred că proiectul ar putea aduce beneficii, dar și noi piedici pe piața muncii pentru monopărinți.

Camera Deputaților a amânat în ședința de marți, 26 martie, votul final asupra proiectului de lege prin care un părintele singur (divorțat, văduv etc) are aceleași drepturi ca o femeie gravidă în sensul că nu poate lucra noaptea. Măsură este menită pentru a asigura dreptul monopărintelui să își poată crește mai bine copilul sau copiii.

Proiectul a fost depus anul trecut în Senat, când senatoarea Silvia Dincă a formulat o inițiativă legislativă de modificare a Codului Muncii prin care părintele unei familii monoparentale să nu poată fi obligat să facă ture de noapte. Senatul a aprobat această inițiativă în mai 2023, iar apoi a fost trimis în Camera Deputaților, conform procesului legislativ.

Proiectul prevede modificarea art. 128 pct. 2 din Codul Muncii, astfel încât „reprezentantul familiei monoparentale” să fie adăugat, alături de „femeile gravide, lăuzele și cele care alăptează” persoanelor care nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte, se arată într-un comunicat de presă al USR.

Reamintim că pentru mare din proiectele legislative, inițiativele trebuie să plece inițial din Senat. După ce sunt aprobate aici, ele trec în Camera Deputaților care are rol de a transpune în propuneri de lege proiectele.

Avantaje, dezavantaje

Experții de pe piața muncii și a resurselor umane cred că acest proiect poate aduce avantaje, dar și câteva dezavantaje pentru părinții care își cresc singuri copii, dar și pentru antreprenori.

„Pentru un antreprenor care are activitate pe timp de noapte, acest proiect îi poate aduce unele bătăi de cap. Mă gândesc la firmele de pază, spre exemplu. Poate și la reprezentanții forțelor de ordine, din Poliție, din Jandarmerie. Sau, de ce nu, la unitățile medicale din domeniul de stat, dar și privat. Părinții singuri din aceste domenii nu vor mai putea face ture de pază noaptea, în cazul agenților de securitate și a polițiștilor, a jandarmilor. Vor fi medici și asistenți care nu vor mai dori să facă gărzi sau ture de noapte pentru că sunt monopărinți. Acest lucru va duce la creșterea costului forței de muncă. Va fi nevoie de încă un angajat pentru a nu pune presiune pe personalul rămas”, ne explică George Haranga, manager resurse umane.

Desigur, vor fi avantajați părinții singuri pentru că aceștia își vor putea crește copilul sau copiii. „Cu siguranță monopărinții nu ar trebui să lucreze pe timp de noapte, pentru că este dificil apoi să mai ai energie să ai grijă de copil pe perioada zilei”, ne mai spune George Haranga.

Pe de altă parte, proiectul de lege odată adoptat ar putea naște și abuzuri atât din partea antreprenorilor, cât și a angajaților. „Mă gândesc că un antreprenor care are activități economice și pe perioada nopții va evita să mai angajeze monopărinți. Pe de altă parte, pot exista și cazuri ca doi soți să divorțeze doar pentru a obliga angajatorul să nu le mai aloce apoi ture de noapte”, ne mai spune expertul.

Ca o concluzie, specialistul este de părere că regula este foarte bună, dar oricum aceasta se poate regla direct pe piața muncii, fără o lege specială.

Potrivit datelor furnizate de Inspecția Muncii, România avea anul trecut 5,7 milioane de salariați, dintre care 4,5 milioane lucrau în domeniul privat. Din cei 1,2 milioane de bugetari, peste 800.000 lucrează în administrația centrală iar restul în administrația locală. Nu există nicio statistică din care să reiasă care este numărul salariaților monopărinți cu copii minori.

Argumentele inițiatorilor

Silvia Dinică, inițiatoarea proiectului, argumentează că familiile monoparentale sunt compuse dintr-un singur adult care își asumă responsabilitatea de a crește și a îngriji copiii, în condițiile în care, adesea, părintele se confruntă cu provocări financiare și logistice majore, în încercarea de a-și îndeplini rolul de părinte și de a-și asigura traiul zilnic. Dar, mai presus de toate, sunt siguranța și binele emoțional al copilului.

„Există o serie de motive pentru care părintele dintr-o familie monoparentală nu ar trebui să fie obligat să lucreze în ture de noapte. Mă refer la siguranța copilului pe timp de noapte, care rămâne fie în grija unei persoane, fie singur în casă. Amintesc și de posibilitatea ca părintele să nu poată acorda copiilor suficientă atenție și îngrijire în timpul zilei, din cauza oboselii acumulate în urma turelor de noapte. Este dificil de îmbinat programul de lucru cu obligațiile familiale”, ne-a explicat Dinică.

Există mai multe motive pentru care părintele singur nu trebui să meargă la muncă noaptea, conform inițiatorilor legii, printre acestea se regăsesc:

  • impactul asupra relației părinte-copil, care poate fi afectată de faptul că părintele nu este disponibil sau nu poate participa la activitățile copilului în mod regulat.
  • siguranța copilului pe timp de noapte, care rămâne fie în grija unei persoane, fie singur în casă;
  • posibilitatea ca părintele să nu poată acorda copiilor suficientă atenție și îngrijire în timpul zilei, din cauza oboselii generate de lucrul în ture de noapte;
  • dificultatea de a îmbina programul de lucru cu obligațiile familiale, cum ar fi îngrijirea copiilor sau participarea la activități școlare și sociale.

Codul Muncii va fi modificat

În acest sens, Codul muncii va fi modificat, conform proiectului legislativ de la Senat, astfel încât lista celor ce nu pot fi obligați să lucreze noaptea să se modifice cu noua categorie. În prezent, Codul muncii stipulează aceeași interdicție și în cazul femeilor gravide, a lăuzelor, precum și a mămicilor care alăptează.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Top 50 companii din Ilfov. De la Porsche și Philip Morris la Dr. Max, Rewe și Altex. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business