Reacții la măsurile Bolojan. Sphera Franchise Group: Impact semnificativ în nivelul de trai, va scădea consumul. Guvernul este optimist în estimările legate de încasări

Scris de
Alex Ciutacu
July 4, 2025
Guvernul va adopta trei pachete de măsuri în următoarele luni pentru reducerea deficitului bugetar. Echipa editorială Termene.ro a solicitat reacții din mediul de business la măsurile Bolojan pentru a reda vocea antreprenorilor și a companiilor.

Măsurile anunțate de guvern vor avea un impact semnificativ asupra nivelului de trai și asupra consumului, în contextul în care majorările de TVA și creșterea accizelor se suprapun cu reliberalizarea pieței de energie, după cum au explicat reprezentanții Sphera Franchise Group, operatorul brandurilor KFC, Pizza Hut și Taco Bell în România.

Vor avea un impact semnificativ în nivelul de trai. Măsurile nu par dure, însă efectul lor cumulat este. Creșterea de TVA, cuplată cu majorarea accizelor la carburanți, la care se adaugă situația preexistentă de liberalizare a prețului energiei vor duce la o scădere a consumului, principalul motor al economiei. De aceea credem că Guvernul este optimist în estimările sale privind încasările – taxăm mai mult, dar o bază semnificativ mai mică”, au declarat reprezentanții Sphera Franchise Group pentru Termene.ro.

Grupul care operează un total de 177 de restaurante în România, Republica Moldova și Italia privește măsurile cu scepticism: măsurile tratează simptomele, dar nu și cauzele din spate.

Tratăm simptomele, fără să adresăm cauzele și anume: un stat biroratic și ineficient, un istoric lung de guvernări care nu și-au calibrat cheltuilelie în funcție de încasări, lipsa mecanismelor prin care să fie trași la răspundere cei vinovați de derapajele actuale. Fără o reformă a statului în profunzimea lui prin reforme structurale, o reașezare pe baze sănătoase și legislație prin care să fie responsabilizați cei care ne conduc, doar amânăm deznodământul – o recesiune profundă.

Statul trebuie să stimuleze investițiile și să se asigure că fiecare leu cheltuit se multiplică în economia reală, astfel încât sistemul economic să finanțeze firesc cheltuielile statului, după cum au subliniat reprezentanții grupului. În ceea ce privește HoReCa, activitatea a încetinit puternic în acest sector.

Logica economică nu ne face deloc optimiști – creșterea taxelor va afecta puterea de cumpărare. Încercăm deja de câțiva ani să gestionăm creșterile de prețuri și am reușit, prin eficientizări operaționale și oferte cu un raport foarte bun preț calitate, să ne păstrăm clienții. Dar marja noastră de manevră s-a îngustat foarte mult și devine tot mai greu să găsim soluții la șocuri externe. Simțim că înotăm împotriva unui curent foarte puternic.

Ce înseamnă Sphera Franchise Group

Sphera Franchise Group (SFG) operează restaurante sub branduri internaționale de mai bine de 30 de ani, de când a deschis în România prima unitate Pizza Hut în 1994. În iunie 2025, grupul opera 177 de restaurante, dintre care 110 restaurante KFC în România, trei în Republica Moldova și 18 în Italia.

La acestea se adaugă 27 de restaurante Pizza Hut în România, 16 restaurante Taco Bell în România, un restaurant Cioccolatitaliani în Italia și o subfranciză PHD în România. Sphera Franchise Group a înregistrat în 2024 vânzări de peste 1,5 mld. lei și un profit net de 97,2 mil. lei, conform rapoartelor companiei.

În ceea ce privește structurile de firme, grupul este format din US Food Network SA (KFC România), American Restaurant System SA (Pizza Hut România), California Fresh Flavours SRL (Taco Bell România), US Food Network SRL Italia (KFC în anumite părți din Italia), US Food Network SRL Moldova (KFC Moldova) și Choco Franchise SRL Italia (Cioccolatitaliani în anumite părți din Italia).

Acționarul principal la Sphera Franchise Group este Radu Dimofte, prin intermediul offshore-ului Shaletia Ventures Limited din Cipru. El a lansat afacerea restaurantelor în franciză la începutul anilor ’90, împreună cu partenerii Nicolae Badea și Lucian Vlad, conform Forbes.

Până la sfârșitul anului 2024, figura offshore-ul Tatika Investments Limited din Cipru ca acționar principal, dar acțiunile au fost transferate la Shaletia Ventures Limited. Astăzi, acțonarii SFG sunt Shaletia Ventures Limited (29,5%), Computerland România (20,5%), Wellkept Group (17%), persoane juridice (29,1%) și persoane fizice (3,8%), conform BVB.

Firma Computerland Romania SRL este controlată de Nicolae Badea, potrivit datelor Termene, în timp ce Wellket Group este deținută de Tatika Investments Limited (98%) și Radu Dimofte (2%).

Măsurile Bolojan

Guvernul Bolojan a anunțat că vor fi adoptate în următoarele luni trei pachete de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar excesiv, iar joi, 3 iulie, Ministerul Finanțelor a publicat documentul cu primele măsuri.

Printre acestea, regăsim reașezarea TVA pe două praguri: o cotă generală de 21% și o cotă redusă de 11% pentru medicamente, alimente, HoReCa, cărți, apă pentru irigații, lemne de foc și energie termică.

Cu mențiunea că în perioada august-octombrie 2024 vor fi monitorizate încasările din HoReCA și în funcție de rezultate se va decide ce cotă de TVA trebuie aplicată acestui sector.

TVA-ul se mărește și pentru locuințe, dar sunt câteva cazuri în care se mai poate aplica pentru încă un an de zile cota redusă de 9%.

Persoanele care au un antecontract semnat până la 1 august 2025 cu livrare până la 1 august 2026 pot să beneficieze de TVA de 9%. În cazul în care livrarea este după acel termen, TVA-ul va fi de 21%.

Pe lângă condițiile temporale există condiții care țin de imobil, pentru a beneficia de cota de 9%. Locuința nu trebuie să depășească o suprafață utilă de 120 mp și prețul de 600.000 de lei, fără TVA. Excepția de 9% se aplică și în cazul celor care vând către primării care vor transforma imobilele în locuințe sociale.

Totodată, măsurile includ creșterea accizelor la alcool, tutun, combustibil și produse cu conținut ridicat de zahăr, în mai multe etape, precum și suprataxarea câștigurilor din jocuri de noroc sau scumpirea rovinietei.

Printre măsuri, mai regăsim dublarea impozitului pe cifra de afaceri a băncilor, la 4%, înghețarea majorării pensiilor și salariilor din sistemul public în 2026 și aplicarea contribuției la sănătate pentru pensiile care depășesc 3.000 de lei pe lună.

Toate aceste măsuri vor intra în vigoare parțial sau integral la 1 august 2025. În același timp, guvernul a anunțat creșterea impozitului pe dividende de la 10% la 16%, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

În același timp, va fi modificată acordarea concediilor medicale prin stabilirea unor praguri. Spre exemplu, un angajat care este în concediu medical pentru o perioadă de până la șapte zile va primi doar 55% din salariu, comparativ cu 75%, cum este în prezent.

Măsurile ar trebui să vizeze și reforma companiilor de stat, reducerea subvențiilor, asigurarea transparenței și actualizarea unor redevențe. Momentan, documentul publicat plafonează câteva stimulente, limitează unele sporuri și reduce o serie de indemnizații.

O parte din măsurile anunțate vizează educația, mai exact reducerea drastică a bugetului pentru bursele școlare și creșterea normei didactice pentru profesori.

Te-ar putea interesa și:

Big Read. Retailul modern din România între 2008-2024 : cifre, giganți și declin local

Top 50 companii românești din Iași. Cum s-a schimbat vârful clasamentului din 2008 până în 2024

Bătălia titanilor | Orange vs Vodafone. Lupta strânsă continuă, Orange trece pe pierdere. O analiză de la Connex și Dialog la afaceri anuale de miliarde. Grafice comparative pe 17 ani de business

Top 20 companii care au trecut de pe profit pe pierdere în 2024: Metro, eMAG, Orange, Beko, Ford sau Mercedes-Benz

Afacerile lui Dragoș Anastasiu, omul propus vicepremier pentru reformă în Guvernul Bolojan. Acționar în 20 de firme și profit net de 2 milioane de euro pe an

Big Read. România nu mai citește, dar librăriile vând tot mai bine. Radiografia unei industrii în schimbare

Analiză. Cine face business acasă la Ilie Bolojan? Topul firmelor din Bihor: producție pentru multinaționale, combustibil, agricultură și transporturi