Rivali și competitori în antreprenoriatul românesc

Rivali și competitori în antreprenoriatul românesc
Asemenea râmelor care hrănesc pământul pe care-l străbat și-l fac să rodească, poveștile antreprenoriale străbat și ele, laolaltă cu resentimentele și antipatiile lor, din cele mai vechi timpuri, istoria umanității și dau seama de evoluția lumii așa cum ne este ea înfățișată astăzi.

Asemenea râmelor care hrănesc pământul pe care-l străbat și-l fac să rodească, poveștile antreprenoriale străbat și ele, laolaltă cu resentimentele și antipatiile lor, din cele mai vechi timpuri, istoria umanității și dau seama de evoluția lumii așa cum ne este ea înfățișată astăzi. Celebra replică rostită de personajul unei piese de teatru scrisă de către Jean Paul Sartre “L'enfer c’est les autres” (Infernul sunt ceilalți) devenită o propoziție pop-cult, răscolitoare și adesea veridică (ne-o spune istoria), poate sta, oricând, la baza unui tratat despre dificila și anevoioasa relație a individului cu fratele său biped.

Românii au un termen specific și o baladă omonimă pe care numai ei o înțeleg cel mai bine: miorism și Miorița.

Dacă e să păstrăm tema generică a acestor serii de articole care vor debuta sub auspiciile portalului termene.ro, putem spune, fără să greșim prea tare, că - aidoma baladei - ciobanul moldovan era un antreprenor de succes (căci mărturia populară e cât se poate de explicită: “avea oi mai multe /mândre și cornute /și cai învățați /și câini mai bărbați”).

Și pentru că tot am pomenit de termeni/termene, e clar că fiecare noțiune, cuvânt, comportă o specificitate anume, chiar dacă toate sunt - oarecum - înrudite în înțelesuri. Una e rival, alta e competitor, alta e concurent, alta e inamic, alta e dușman. Există niște nuanțe subtile care fac diferența. Avocații (poate cei mai “periculoși” dintre antreprenori - cum o spune personajul Don Corleone din celebra peliculă a lui Coppola) ne învață că orice noțiune, literă de lege sau cuvânt, poate da seamă, în funcție de context și semnificație, de însăși libertatea noastră.

Este limpede că activitatea antreprenorială s-a manifestat încă de la începuturile speciei noastre, iar primii oameni ancestrali care și-au dezvoltat abilități de inventatori (recrearea focului, născocirea de unelte) au avut un ascendent în raport cu semenii lor, iar unii dintre ei au devenit ceea ce astăzi numim, cu un termen modern: antreprenori. Însă a fi antreprenor pe de-a întregul, după cum ne propunem să exemplificăm de-a lungul acestor articole, nu este totuna cu a fi un genial inventator, sau un bun meșteșugar, sau un excepțional om de cultură, un redutabil inginer, un revoluționar om de știință, etc., ci e nevoie de ceva în plus: o abilitate, o viziune aparte, un spirit anume, un anumit simț particular de a înțelege realitatea. Plus, evident, multe alte calități și competențe!

De ce: "Rivali și competitori în antreprenoriatul românesc?"

Ei bine, nu e nevoie de multă imaginație ca să ne închipuim - cu șanse de adevăr - că rivalitatea s-a născut concomitent cu spiritul antreprenorial. Dincolo de asta, chiar această serie de materiale publicistice pe care o propunem publicului, comportă, la rândul ei, o strategie (pre)antreprenorială: autorul textului de față trebuie să vă convingă că e avantajos să-i citiți produsul și că - la capătul lecturii - s-a meritat să-i alocați din cea mai importantă resursă din câte există: timpul dvs. propriu.

Taman din acest motiv (astăzi, în era internaută, când avalanșa de informație este copleșitoare, când fiecare text scris anunță , în avans, pe lângă titlu și temă, inclusiv timpul de citire lasându-vă libertatea de a îl parcurge sau nu) semnatarul acestor rânduri se simte dator să vă ofere, în preambul, câteva explicații și detalii despre consistența, temele și subiectele abordate.

Înainte de toate, materialele care vor fi publicate sub titlul “ Rivali și competitori în antreprenoriatul românesc ”, nu au pretenția unor analize științifice. Cu atât mai mult a unor verdicte sau a unor judecăți de valoare. Treaba asta rămâne în sarcina profesioniștilor și a literaturii de specialitate. Substanța lor reprezintă opinia (nepărtinitoare și asumată) a autorului care își propune să aducă sub cupola conceptuală a termenului de Infotainment, povești din istoria, foarte îndepărtată sau foarte recentă, a companiilor, afacerilor autohtone și a antreprenorilor neaoși. Accentul este pus pe ideea de poveste, mai degrabă decât pe cea de istorie, cea din urmă presupunând o abordare mult mai tehnic-judicioasă. Mai e și faptul - deloc neglijabil - că AI-ul (încă) nu poate nara povești (aka istorii romanțate, cu feeling, empatie și umor-uman). Însă miza fundamentală a acestui concept editorial este una singură: reevaluarea percepției comune asupra antreprenoriatului și a antreprenorilor români. Vom problematiza, prin povești și istorii romanțate, rolul antreprenorului în societate, aportul său la dezvoltarea comunitară, de la ce se revendică, ce apăsări are - cum zice românul, laolaltă cu mărturii și dialoguri specifice. În rest, când vorbim despre Rivali și competitori în antreprenoriatul românesc, avem deja un areal imens de explorat. În articolul de față, vom puncta, foarte succinct, câteva repere ale antreprenoriatului, urmând ca la capătul articolului de față (mai mult introductiv) să anunțăm și următoarea temă a serialului.

Istorii etimologice și percepții aproape logice

Semantic vorbind, termenul de antreprenor a intrat în dicţionarul limbii române ca neologism, provenind din limba franceză („entrepreneur” – adică, întreprinzător, cel care întreprinde, organizează, rânduiește sau conduce o antrepriză).

Filiera lingvistică englezească (competitoare, se-nțelege, cu cea franțuzească) ne-a adus și ea în limbajul comun, mai cu seamă după 1989, termenul de business. În Dicţionarul explicativ al limbii române DEX, cuvântul business este definit drept “afacere”, fiind o „tranzacţie financiară comercială sau industrială bazată de obicei pe speculă sau pe speculaţii” sau „întreprindere cu rezultat favorabil” sau treabă importantă îndeletnicire, ocupaţie”.

Afacerea, la capătul unei explicații de manual, poate fi definită ca fiind un ansamblu de activităţi de combinare a resurselor avute la dispoziţie desfăşurate în urma identificării şi valorificării unor oportunităţi economice ţinând cont de riscurile mediului ambiant în scopul obţinerii de profit. Dacă ar fi să găsim o formulă împăciuitoare între cele două definiții, fără a avea pretenții academice, am putea spune că antreprenorul este persoana care îşi asumă riscul de antreprenoriat şi caută mijloace pentru organizarea unui business.

Cine sunt antreprenorii și de unde vin ei

Cale de câteva mii de ani, până la Revoluția Industrială, avangarda “antreprenorilor” a fost reprezentată de către meșteșugari, negustori, fermieri, arhitecți sau ingineri, mărețele edificii construite în acest interval (temple, cetăți, orașe, poduri, etc.) fiind rodul unor întreprinzători care au fost recompensați, la capătul eforturilor și cunoașterii lor specifice. Sigur, în ecuația vremurilor, retribuția putea fi pur și simplu una existențială și nu materială: de pildă, faptul de a fi lăsat în viață (dacă noul cuceritor considera că ai calitatea unui prizonier care știe meserie) acest fapt reprezenta, în sine, o super-recompensă.

În Dacia preromană, depășirea organizării de tip tribal laolaltă cu restructurarea economico-religioasă și impunerea (prin forța armelor) a unei autorități unice, a condus la o dezvoltare a meșteșugurilor și meșteșugarilor, în special a celor care fabricau instrumente de luptă (metalurgia fierului a început pe teritoriul României în jurul anului 800 î.e.n). A fi un bun armurier a reprezentat, cale de milenii, ceea ce, astăzi, constituie a fi un bun IT-ist (un avantaj de a capitaliza realitatea imediată), totul în contextul în care, pe atunci, armele (calitatea lor) puteau aduce beneficii semnificative comunității și căpeteniilor care le patronau.

Pe scurt, preoții și vracii, armurierii, ceramiștii, arhitecții, inginerii, etc. au fost strămoșii antreprenorilor din spațiul geto-dac. Și nu numai ! Exemplele unor astfel de antreprenori avant la lettre traversează istoria și timpurile, din Grecia Antică (Arhimede, Fidias, Pitagora, Heron, etc.) în anii de glorie ai imperiului Roman (Rabirius, Apolodor din Damasc), iar de acolo, mai departe, din Evul Mediu (Mondino de Luzzi, Jean Buridan) până în zorii Renașterii (Michelangelo, Leonardo da Vinci)

Era modernă a antreprenoriatului și Revoluțiile Industriale

Adevărata eră modernă a antreprenoriatului începe cu secolul XVIII, odată cu revoluția industrială din Anglia, mai exact cu anul de grație 1775, dată în care James Watt (matematician, inventator și inginer scoțian) pune bazele parteneriatului cu Matthew Boulton (argintar, inginer și inventator englez) pentru exploatarea patentului motorului cu aburi și dezvoltarea industriei textile.

Anul 1775 coincide cu debutul Războiului de Independență al SUA, iar pe plan comercial este anul în care, tot acolo, apare prima companie joint-stock (societate pe acțiuni ) 100% americană. Comparativ, la noi, abia în 1840, în Muntenia, apare primul cod comercial tradus după cel francez în care reglementarea unei societăți pe acțiuni este redactată exact așa:

„Tovărăşia anonimă (fără nume) nu este sub nume tovărăşesc, adică nu se arată prin numele nici unuia din tovarăşi” (Marian Bratiș: Constituirea Societății Comerciale pe Acțiuni, editura Hamangiu) . Cert este că, la nivel global, valoarea socială semnificativă a antreprenoriatului modern se dezvoltă treptat în Marea Britanie (Anglia era considerată, pe atunci, “atelierul lumii”), ulterior SUA preluând ștafeta, mai ales după anul 1865, perioadă care prefigurează valul consistent de emigranți care a catapultat economia lumii noi.

În România, Prima Revoluție Tehnologică survine cu un decalaj semnificativ, cauzele întârzierii fiind multiple: inexistența unui stat centralizat, predominarea până târziu a iobagiei (1848 în Transilvania, 1864 în România) plus multe altele. Totuși, este de menționat dezvoltarea industriei extractive, (în 1857 se realizează primele puțuri de exploatare a petrolului, iar la Ploiești se construiește prima rafinărie din țară și cea de-a treia din lume, în timp ce Bucureștiul este primul oraș din lume iluminat cu petrol) A Doua Revoluție Industrială (secolul XIX) este legată de apariția unei noi surse de energie: electricitatea, descoperire care angrenează apariția primelor motoare cu ardere internă, dezvoltarea industriei oțelului, industriei chimice, nașterea industriei de telecomunicații (invenția telegrafului și a telefonului), primele automobile și avioane, laolaltă cu transformarea industriei petrolifere

A Treia Revoluție Industrială (secolul XX) este catalizată de energia nucleară, voga electronicii (tranzitorii, microcipurile), biotehnologia, invenția computerelor, era automatizării și a primilor roboți industriali.

În sfârșit, A Patra Revoluție Industrială debutează în zorii mileniului 3 (secolul XXI) odată cu apariția internetului, singura revoluție industrială care nu își are rădăcinile în noi forme de energie, ci în proximitatea tehnologiei într-un segment inovator denumit digitalizare. Cum nimic nu stă pe loc, iar totul evoluează din ce în ce mai rapid, se poate vorbi chiar despre iminența unei A Cincea Revoluții Industriale care stă sub zodia AI-ului, a realității augmentate, a nanotehnologiei, a computerelor cuantice și a simbiozei dintre om și mașină.

Dacă în spațiul românesc primele revoluții tehnologice au descins cu întârziere (după anul 1859, de pildă, cum am menționat mai sus, în spațiu valah abia se puneau, timid, bazele industriei capitaliste) cele mai recente valuri industriale au fost asimilate mai rapid grație vitezei de comunicare a informației și a globalizării.

De-a lungul tuturor revoluțiilor industriale care se întrepătrund (de fapt, fiecare revoluție industrială predă ștafeta celeilalte), dar mai cu seamă, primelor două (fondatoarele antreprenoriatului modern), tributul legitim trebuie adus inventatorilor, acești veritabili conchistadori ai progresului uman. De bună seamă, lumea în general (și lumea antreprenorială, în special) ar fi arătat altfel fără Henry Ford, Tesla, Fleming, Edison, Rudolf Diesel, dar și fără Traian Vuia, Henri Coandă, Emil Racoviță, Petrache Poenaru, Ana Aslan, Grigore Antipa, etc.

Antreprenoriatul în era modernă

Odată cu dezvoltarea și apariția marilor corporații, laolaltă cu implicarea guvernelor și a Statului, (cu aportul lui major în crearea de infrastructuri - dar și marele dușman latent al antreprenorului), rolul “omului de afaceri” a căpătat valori sociale semnificative.

Sârșitul secolului XIX și începutul secolului XX aduce apariția unei noi specii de antreprenor, și anume: antreprenorul social (ONG-urile alături de alte organizații lucrative care au drept scop binele comunitar), prilej cu care, conceptul generic de antreprenor capătă valențe noi. În acest context nu doar rapoartele financiare sunt în chip absolut relevante pentru o companie, ci acestea vin la pachet și cu un anumit tip de etică și responsabilitate socială (dintr-o dată, mediul format din partenerii de afaceri, clientela, calitatea afilierilor, valoarea angajaților, capătă valori la fel de importante precum cifra de afaceri) În sfârșit, n-am fi putut să ne apropiem de tema centrală a acestor serii de materiale jurnalistice fără să contextualizam puțin fascinanta lume a antreprenoriatului. Cert este că aceasta a progresat, s-a emancipat și a evoluat catalizată de o necontenită concurență. O face și astăzi într-o perpetuă căutare a formelor legale care s-o legitimeze. Conform portalului economic statista.com, în anul 2021 erau listate, în lume, aproape 334 de milioane de firme. În articolul viitor vom deschide cutia Pandorei narând poveștile epice a unor companii care au făcut istorie în spațiul valah și a căror temă comună poate fi narată sub forma următoarei vorbe de duh: "Fiecare trebuie să creadă în ceva. Eu cred că o să-mi iau încă o bere !"

Până atunci, încheiem cu un citat care-i aparține lui Peter Drucker, fondatorul managementului modern: “Cel mai bun mod de a prezice viitorul este să-l creezi!”

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business
Distribuie acest articol