Declinul plasează România în urma altor state din regiune precum Polonia, care ocupă locul 41, Ungaria locul 51, iar Bulgaria locul 56. Sunt devansate, în schimb, economii precum Mexic (62) și Slovacia (63).
Privind cele patru categorii ale clasamentului, România se situează pe locul 40 la performanțe economice, pe locul 66 la eficiența guvernului, pe locul 63 la eficiența afacerilor și pe locul 55 la infrastructură. Cel mai problematic domeniu rămâne astfel administrația publică, unde țara se află în penultimul sfert al clasamentului global.
În ceea ce privește peisajul macroeconomic, PIB-ul României a atins 428,7 miliarde de dolari în 2025, cu o creștere reală de doar 0,7%, în timp ce inflația s-a menținut la 7,33%.
Deficitul de cont curent a ajuns la 7,94% din PIB, cel mai ridicat nivel față de economiile comparabile din clasament, plasând România pe locul 67 din 70 la acest indicator. Rata șomajului a fost de 5,40%, iar forța de muncă numără 8,19 milioane de persoane.
Raportul identifică cinci direcții prioritare pentru redresarea competitivității: eficientizarea cheltuielilor publice pentru reducerea deficitului bugetar, accelerarea investițiilor în cercetare, dezvoltare și inovare, sprijinirea companiilor în procesul de transformare digitală și modernizarea competențelor aferente, îmbunătățirea sistemelor de sănătate și educație și modernizarea industriei naționale de apărare.
La nivel global, Singapore a revenit pe primul loc în clasament, poziție pe care o mai ocupase în 2024, detronând Elveția, care a coborât pe locul trei. Potrivit raportului, eficiența afacerilor a fost factorul determinant al acestei schimbări. Elveția a fost depășită și de Hong Kong, rămânând totuși cel mai bine cotat stat european din clasament. IMD atribuie scăderea Elveției impactului tarifelor comerciale americane și aprecierii francului elvețian asupra fluxurilor de investiții.
Studiul World Competitiveness Yearbook este realizat anual din 1989 și evaluează economiile pe baza a aproape 350 de criterii, grupate în patru categorii: performanțe economice, eficiența guvernului, eficiența afacerilor și infrastructură. Ediția din 2026 acoperă 70 de țări.



.jpg)




















.webp)














.png)


































.webp)
.png)



