6 grafice pentru 6 luni: unde se află România astăzi

La jumătatea lui 2026, dintr-un singur document - analiza trimestrială Erste Group „Global Strategy” - se desprind șase comparații regionale, iar România apare la coada clasamentului în toate dintre acestea: creștere economică, șomaj, producție industrială, etc.

Privite separat, câteva dintre cifre se vor mai îndrepta - recesiunea ar urma să facă loc unei reveniri în 2027, iar inflația ar putea coborî pe măsură ce șocurile administrate ies din baza de comparație (liberalizarea pieței de energie în iulie 2025, creșterea TVA în august 2025). Puse însă cap la cap, cele șase grafice descriu o economie prinsă în același timp într-o situație de recesiune, inflație ridicată și cu deficite gemene.

Recesiunea pe care n-o mai contestă nimeni

În peisajul creșterii economice, România este singura țară care coboară sub linia neutră: o contracție de 0,3%, în timp ce Cehia urcă 2,2%, Ungaria 1,7%, iar Polonia 3,6%. Mai sus, India și China - cu 6,5%, respectiv 4,4% - se află într-o totul cu altă ligă, însă esențial este că până și vecinii direcți rămân, fără excepție, pe teritoriu pozitiv.

Raportul Erste arată că, dintre toate țările din regiune, economia României a fost singura care s-a contractat în primul trimestru, pe fondul consolidării fiscale, și este așteptată să rămână în recesiune pe tot parcursul anului. Tot aici apare și nuanța care leagă între ele toate graficele de mai jos - consumul privat a scăzut doar în România, ca ecou al unei încrederi a consumatorilor care se erodează încă din vara lui 2025. La nivelul regiunii (grupul CEE8), creșterea medie așteptată pentru 2026 abia trece de 2%, redusă de la 2,7% cât se estima la începutul anului, ceea ce înseamnă că România trage media în jos, nu o ridică.

Graficul promite și o revenire de 1,5% în 2026 și 2,0% în 2027, dar acest tip de optimism merită privit cu reținere, fiindcă, atunci când o serie de prognoze este corectată succesiv în jos, primul lucru care cade la următoarea revizuire este tocmai promisiunea pentru anul viitor. Prognoza de creștere economică pentru 2025 era de 2,5% în urmă cu 16 luni, iar astăzi a ajuns la -0,3%.

Campioana inflației regionale

La inflația medie anuală, România trece de la coada clasamentului direct în fruntea lui. Inflația de 8,3% reprezintă de departe cel mai mare nivel din grup, mai mult decât dublu față de Statele Unite (3,5%) sau zona euro (2,9%) și mult peste media CEE8, estimată la 3,9%, astfel că prețurile cresc aici de peste două ori mai repede decât la vecini.

Tocmai combinația este cea care doare: o economie care se contractă și, simultan, prețuri care urcă în ritm dublu față de regiune, ceea ce reprezintă un indicator clar al stagflației. Motivele din spatele inflației nu sunt un mister, ci sunt aceleași șocuri administrate care apar și în spatele recesiunii - ridicarea plafonării la energia electrică (OUG 6/2025) și majorarea de TVA aplicată din vara lui 2025. Nu vorbim, prin urmare, doar despre o supraîncălzire a cererii care a trebuit temperată, ci despre prețuri împinse în sus prin decizie de politică fiscală.

Prognoza arată o temperare a inflației către 4,7% și apoi 3,5%, pe măsură ce aceste șocuri ies din baza de comparație. Mecanic, în momentul în care „se aniversează” un an de la fiecare scumpire administrată, contribuția ei la rata anuală se stinge. Până atunci însă, dezinflația rămâne o promisiune, nu o certitudine. Mai îngrijorător este că prognoza actuală pe inflație nu are în vedere și Războiul din Iran și blocarea Strâmtorii Hormuz. Încă nu știm cu exactitate cu cât vor continua să se scumpească produsele ca rezultat al blocajului de aproape 4 luni.

Economia reală: industrie, șomaj, consum

La producția industrială reală (aprilie 2026 față de aprilie 2025), România se așază pe ultimul loc, cu un minus de 3,5%, urmată îndeaproape de Slovacia (-3,2%) și Croația (-2,1%), în vreme ce restul peisajului este verde, de la Serbia (+3,2%) și Polonia (+2,0%) până la Statele Unite (+1,7%), Cehia (+1,6%) și Ungaria (+0,9%). În timp ce cea mai mare parte a regiunii produce mai mult decât acum un an, fabrica românească produce vizibil mai puțin. Costurile ridicate cu energia, cererea mai mică, dar și problemele geopolitice au lovit puternic în capacitatea industrială a României.

La rata șomajului, România revine în vârf, cu 6,3%, la egalitate cu zona euro, dar peste toți vecinii direcți (Polonia 3,0%, Cehia 3,1%, Croația 4,2%, Ungaria 4,6%, Austria 5,7%, Slovacia 5,8%), ceea ce înseamnă o distanță de peste trei puncte procentuale față de campioanele regiunii.

Nu în cele din urmă, la vânzările din comerț (aprilie 2026) apare cea mai brutală cifră din tot raportul: un minus de 5,7%, la o distanță uriașă față de următoarea țară aflată pe teritoriu negativ, Austria, cu doar -0,6%, în timp ce la polul opus Serbia adaugă 5,2%, Ungaria 3,6%, iar Statele Unite 2,6%.

Cele trei grafice se citesc în lanț: avem o industrie prelucrătoare în scădere care nu creează locuri de muncă noi, șomajul mai mare apasă veniturile, iar consumul se prăbușește. Ajustarea fiscală nu este un pur lucru abstract care se regăsește într-un fișier Excel, ci ne afectează pe fiecare dintre noi, fie că este vorba de un industriaș sau de un consumator.

Scăderea consumului nu este întâmplătoare și nu reprezintă nici o greșeală a guvernului, pe care viitorul executiv o va repara. Motorul de creștere economică a României din ultimul deceniu a fost unul bazat pe consum: creșteri de salarii, scăderi de taxe, pentru a susține consumul populației. Din nefericire, acest tip de consum nu a venit la pachet și cu dezvoltarea facilităților de producție locale, astfel încât pentru a satisface cererea, România a trebuit să importe.

Din cauza acestor importuri, astăzi nu ne confruntăm doar cu acel tip de deficit bugetar (venituri – cheltuieli), ci și cu un deficit de cont curent (importăm mai mult decât exportăm).

Anatomia deficitelor gemene

Deficitul de cont curent pentru 2025 închide seria de comparații tot la capătul negativ: -7,9% din PIB, vizibil sub Serbia (-4,9%), Slovacia și Statele Unite (ambele -3,6%) sau Croația (-3,5%), în vreme ce Austria, Ungaria și zona euro stau deja pe excedent.

Aici se ascunde, de fapt, paradoxul de fundal al întregului raport, fiindcă deficitul extern de aproape 8% din PIB nu vine niciodată singur: el merge mână în mână cu un deficit bugetar estimat de Erste la 6,2% din PIB pentru 2026, în condițiile în care datoria publică, situată în jurul nivelului de 61% din PIB, rămâne deocamdată sub plafoanele europene.

Costul acestei poziții se citește limpede în randamentele suverane, fiindcă titlurile de stat românești la zece ani sunt cele mai scumpe din regiune, undeva în jur de 6,7 – 7,0%, cu o prognoză de 7,0% pentru finalul trimestrului trei, față de 4,5% în Cehia sau 5,3% în Polonia. Erste menționează că turbulențele politice au atras atenția agențiilor de rating, că incertitudinea privind traiectoria fiscală de după 2027 a crescut substanțial și că România se află „pe muchia” categoriei de investiții, cu perspectivă negativă din partea tuturor celor trei agenții.

Ce înseamnă mai precis cele 6 grafice?

Așezate una lângă alta, cele șase comparații nu lasă loc de interpretări optimiste, fiindcă România are în același timp cea mai mare inflație din regiune și singura economie în recesiune - exact combinația neplăcută în care prețurile urcă tocmai când producția scade. Peste toate acestea se adaugă cel mai ridicat șomaj din grup, cea mai adâncă scădere a comerțului, cea mai slabă evoluție a producției industriale și, ca fundație, deficitele gemene care țin costul finanțării la cel mai înalt nivel din regiune.

Deteriorarea nu vine dintr-o singură direcție, ci se vede deopotrivă la nivelul gospodăriei: consum prăbușit, putere de cumpărare erodată, șomaj în creștere, dar și la nivelul economiei reale, prin industria care produce mai puțin decât acum un an.

Există și scăpare din această capcană, dar totul depinde de cât de repede se va materializa revenirea din 2027 și cât din ea va supraviețui următoarei runde de prognoze. Peste toate acestea speranțe se așterne un risc care încă nu s-a consumat – Iran. Atât timp cât tensiunile din jurul Strâmtorii Hormuz și prețul energiei rămân incerte, atât perspectiva inflației, cât și cea a creșterii economice se pot înrăutăți din nou.