Cris-Tim anunță primele rezultate financiare după listarea la bursă: profit în creștere cu 30% la venituri cu 3% mai mari în primele nouă luni

Scris de
Tibi Oprea
Cris-Tim anunță primele rezultate financiare după listarea la bursă: profit în creștere cu 30% la venituri cu 3% mai mari în primele nouă luni
Cris-Tim Family Holding (simbol bursier CFH), liderul pieței de mezeluri și mâncăruri gata preparate din România, a raportat venituri de 853,1 mil. lei pentru primele nouă luni din 2025, în creștere cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Avansul veniturilor a fost susținut de o creștere de 5% în segmentul Mezeluri și un avans puternic de 21% la nivelul segmentului Ready Meals.

Profitabilitatea a avansat într-un ritm superior veniturilor, EBITDA crescând cu 15%, la 143,7 mil. lei, iar profitul net cu 30%, la 82,6 mil. lei.

„Primele noastre rezultate ca entitate listată evidențiază o direcție foarte clară: afacerea crește, fundamentele sunt solide, iar măsurile adoptate în 2025 generează rezultate vizibile.

Deciziile luate încă de la începutul anului, de la achiziții și politici de preț, până la planificarea producției și strategia de portofoliu, se reflectă atât în marje, cât și în reziliența brandurilor noastre principale.

Segmentul Mezeluri continuă să reprezinte fundația pentru scalare, în timp ce segmentul Ready Meals se dezvoltă mai rapid decât anticipam, susținut de o adoptare puternică din partea consumatorilor.

Aceasta este direcția pe care am prezentat-o în IPO: creștere profitabilă, execuție disciplinată și investiții care consolidează afacerea pe termen lung.

Prioritatea noastră este să continuăm implementarea strategiei de creștere prin consolidarea capacității de producție, aprofundarea integrării logistice și construirea următorului capitol al rolului de lider al Cris-Tim pe piața alimentară din România”, a spus Radu Timiș Jr., CEO Cris-Tim Family Holding.

Segmentele de business

Segmentul Mezeluri a continuat să aibă principala contribuție la veniturile Companiei în primele nouă luni din 2025, ajungând la 752,5 mil. lei. Creșterea a fost susținută de volume stabile, ajustări selective de preț și o cerere constantă pentru brandurile consacrate.

În cadrul portofoliului, brandul Cris-Tim s-a menținut stabil, marcând o creștere de 1% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce brandul Matache Măcelaru a înregistrat un avans puternic de 20% față de nouă luni din 2024, reflectând cererea în creștere pentru produse premium și artizanale.

Vânzările sub Marcă Proprie (private label) au înregistrat o creștere cu 8%, reflectând parteneriate stabile cu retailerii-cheie.

Segmentul Mezeluri a continuat să genereze cea mai mare parte a EBITDA datorită dimensiunii operațiunilor și implementării continue a măsurilor de eficientizare, contribuind la rezultatul pentru primele nouă luni cu EBITDA de 121,7 mil. lei, o creștere de 18% comparativ cu nouă luni din 2024.

Segmentul Ready Meals a continuat să se extindă rapid, generând vânzări de 89,1 mil. lei, în creștere cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut, la care brandul Bunătăți a contribuit cu 56,6 mil. lei, o creștere de 23% față de nouă luni din 2024.

Performanța a fost determinată aproape integral de volume mai mari, susținute de extinderea distribuției brandului Bunătăți atât în comerțul modern, cât și în cel tradițional.

Cererea consumatorilor pentru mâncăruri convenabile, cu etichetă curată (clean-label), a rămas solidă, iar Cris-Tim a beneficiat de o vizibilitate și disponibilitate îmbunătățite în cadrul categoriei.

Din perspectiva EBITDA, segmentul Ready Meals a contribuit cu 22,2 mil. lei, un avans de 9% comparativ cu nouă luni din 2024, înregistrând o contribuție tot mai mare, susținută de îmbunătățirea ofertei de produse și de avansul vânzărilor produselor branduite, cu marje mai mari.

Compania a menținut o structură echilibrată a veniturilor pe canale de distribuție, comerțul modern având principala contribuție la venituri, iar comerțul tradițional a continuat să-și consolideze rolul.

Lansarea brandului Grătărescu în timpul verii a completat portofoliul de produse al companiei, brandul atingând o cotă de piață în volum de 2,8% în segmentul cârnaților în septembrie 2025, demonstrând o adopție rapidă din partea consumatorilor la scurt timp după lansare. Vânzările pentru export au reprezentat aproximativ 10% din cifra de afaceri totală, în creștere cu 1% comparativ cu nouă luni din 2024.

„Rezultatele generate în primele nouă luni din 2025 sunt în linie cu așteptările noastre pentru acest an, atât la nivel de venituri, cât și de profitabilitate. Îmbunătățirea marjei brute reflectă o gestionare riguroasă a costurilor, ajustări selective de preț și o structură operațională mai eficientă la nivelul întregului business. Acești factori au contribuit la compensarea creșterii cheltuielilor cu personalul și utilitățile.

Deși acumularea de stocuri înaintea sezonului de consum ridicat a influențat temporar capitalul de lucru, gradul de îndatorare a rămas confortabil. În acest context, capitalul atras prin IPO – care nu era încă inclus în bilanț la 30 septembrie – ne poziționează favorabil pentru următorul ciclu de investiții, oferindu-ne flexibilitate operațională și financiară”, a spus Răzvan Furtună, CFO al Cris-Tim Family Holding.

Pe parcursul anului 2025, Cris-Tim a continuat implementarea planurilor sale de dezvoltare pe termen lung. Programul Investalim, unul dintre cele mai importante proiecte industriale din istoria companiei, a intrat în faza de implementare, iar construcția noilor spații de depozitare a început în noiembrie 2025. Programul vizează modernizarea și extinderea capacității de producție de la Filipeștii de Pădure, îmbunătățirea infrastructurii de depozitare frigorifică și va crea o platformă logistică mai integrată la nivelul tuturor categoriilor.

Cris-Tim a debutat la Bursa de Valori București pe 26 noiembrie la o evaluare de 1,4 mld. lei. Acțiunile CFH au crescut în prima ședință cu 11,4% față de prețul cu discount din oferta publică inițială (15,675 lei) și cu 5,8% față de prețul final de ofertă (16,5 lei). În a doua ședință, acțiunile au urcat cu 0,7%, iar în a treia zi cu 0,8%.

Compania a atras de la investitorii de retail și instituționali 454,35 mil. lei. Fondurile atrase prin derularea ofertei publice inițiale, atât cele obținute în urma subscrierii de acțiuni noi (parte a majorării de capital social), cât și cele obținute prin vânzarea de acțiuni existente, vor fi folosite în proporție semnificativă pentru susținerea planurilor de investiții ale Cris-Tim, dar și pentru rambursarea unor împrumuturi intra-grup.

Pentru perioada 2025-2030, Cris-Tim are în vedere un plan de investiții în cuantum de 890 mil. lei, din care 768 mil. lei alocate segmentului de afaceri Mezeluri, iar 121 mil. lei alocate segmentului de afaceri ready-meals și altor obiective de investiții.

Acționariatul

Oferta de listare a înregistrat cel mai mare grad de subscriere din istoria bursei locale pe tranșa de retail, de 42 de ori înainte de redistribuirea unui pachet de acțiuni dinspre tranșa investitorilor instituționali și de 32,2 ori ulterior redistribuirii. Tranșa investitorilor instituționali a cunoscut de asemenea un interes ridicat, fiind subscrisă de aproximativ două ori.

Termene Business Hub a calculat la începutul lunii noiembrie că cei mai mari investitori instituționali care au intrat în acționariatul Cris-Tim Familly Holding (simbol bursier CFH) în oferta de listare (IPO) a producătorului de mezeluri la Bursa de Valori București sunt NN Pensii (7,6%), BERD (5%), AZT Pensii (4,1%), Metropolitan Life (3,7%) și Carpathia Pensii sau BCR Pensii (1,2%).

Fondul de pensii private Pilon II NN Pensii (7,61%) și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (5,01%) au fost anunțați deja la BVB pentru că participațiile lor depășesc 5% din numărul de acțiuni.

Conform calculelor realizate de Termene Business Hub pe baza ordinelor de cumpărare ale investitorilor instituționali și luând în considerare că în mod tradițional fondurile de pensii locale investesc în IPO-urile de interes proporțional cu dimensiunea activului net al fiecăruia, corelat următoarele cele mai mari dețineri le-ar avea fondurile AZT Viitorul Tău (Allianz Țiriac Pensii Private – 4,06%), Metropolitan Life (3,72%) și Vital (Carpathia Pensii) sau BCR Pensii (1,24%).

Acționarul majoritar, Rangeglow Limited, controlat de soții Radu și Cristina Timiș, mai deține după IPO pachetul de control de 65,49%, adică o investiție de puțin aproximativ 871 mil. lei, arată calculele Termene Business Hub pe baza numărului de acțiuni și a prețului final de ofertă de 16,5 lei pe unitate.

Investiția NN Pensii se ridică la 101 mil. lei, iar cea a BERD este evaluată la puțin peste 66 mil. lei. Ar urma AZT Viitorul Tău cu 54 mil. lei, Metropolitan Life cu 49,5 mil. lei și Vital (sau BCR Pensii) cu 16,5 mil. lei. Vital și BCR Pensii au dimensiuni similare, fiind probabil ca oricare dintre cele două să fi investit.

Împreună, cele patru fonduri Pilon II menționate au un pachet de 16,63% din numărul de acțiuni. Dacă adăugăm și BERD, participația cumulată a instituționalilor crește la 21,64%, iar împreună cu familia Timiș suma ajunge la puțin peste 87,1%. Restul acțiunilor sunt deținute de alți investitori juridici mai mici și de investitori de retail.

În cazul micilor investitori, cel mai mare ordin de subscriere a fost de 4 milioane de acțiuni, însă la un grad de subscriere de 3.220% a tranșei, acestuia i-au fost alocate aproximativ 124.224 de acțiuni. Cu alte cuvinte, valoarea ordinului a fost de circa 70 mil. lei, dar valoarea investiției finale s-a ridicat la 2,05 mil. lei. Astfel, cea mai mare participație a unui investitor de retail se ridică la 0,15% din totalul acțiunilor companiei.

Și alți investitori instituționali locali din rândul fondurilor de pensii obligatorii și facultative, precum și al fondurilor deschise de investiții, au subscris în cadrul ofertei. Free-float-ul Cris-Tim în urma IPO este de 34,48% din capitalul social.

Afacerile (2008-2024)

Fondată în 1992, Cris-Tim Family Holding S.A. este o companie românească specializată în procesarea cărnii, lider național atât pe segmentul de mezeluri, cât și pe cel de mâncăruri gata de consum.

Cris-Tim Family Holding se numea anterior Recunoștința Prodcom Impex. Compania reprezintă producția de mezeluri și de ready-meals, nu și celealte activități ale grupului. Firma a avut o cifră de afaceri de 1,12 mld. lei în 2024, în creștere cu 11% față de anul anterior, un profit net de 88,04 mil. lei, în creștere cu 32%, respectiv 2.045 de angajați.

Dacă ne uităm la evoluția cifrelor în perioada 2008-2024, putem observa că cifra de afaceri s-a menținut la un nivel cuprins între 200 și 300 mil. euro până în 2015, înainte de a intra pe o tendință de creștere.

Următorul salt important a fost înregistrat în 2022, când cifra de afaceri a crescut de la sub 500 mil. lei la peste 600 mil. lei iar în 2023, compania a trecut pragul de 1 mld. lei. Per total, cifra de afaceri a înregistrat un plus de aproape 320% în perioada 2008-2024.

Compania a înregistrat profit net în fiecare an din perioada analizată, însă nivelul acestuia a fost predispus la fluctuații. Dacă în 2008 profitul net se situa la 16,8 mil. lei, în anii următori a stat sub 10 mil. lei, cu un minim de 0,4 mil. lei în anul 2012. Abia în 2014 profitul net a revenit spre peste pragul de 10 mil. lei, ajungând aproape de 12,3 mil. lei, însă adevăratul salt a avut loc în ultimii doi ani, arată datele Termene.ro.

Mai exact, anul 2023 a adus un salt al profitului net, de la 5,1 la 66,6 mil. lei, continuându-și ulterior creșterea și în 2024, până la peste 88 mil. lei. Per total, profitul net al companiei a înregistrat un plus de peste 420% în intervalul 2008-2024.

Capacitatea

Cris-Tim este prezentă în piața de retail cu brandurile de mezeluri „Cris-Tim”, „Matache Măcelaru’”, „Alpinia”, „Obrăjori” și „Csárdás” și respectiv cu brandul de ready meals „Bunătăți”. Totodată, este un producător în ascensiune și pe segmentul de producție de mărci private pentru marile lanțuri internaționale de comerț modern.

Produsul fanion al Cris-Tim este Salam Săsesc lansat sub brandul Cris-Tim în anul 2002, acesta devenind ulterior catalizatorul principal al creșterii accelerate a vânzărilor companiei. Brandurile Cris-Tim sunt prezente pe rafturile tuturor celor 13 rețele de retail care operează în România, precum și în peste 15.000 de magazine tradiționale. De asemenea, Compania operează o rețea de 18 magazine proprii și exportă produsele sale în 17 țări europene.

Compania operează trei fabrici cu o capacitate cumulată de 215 tone/zi, principala fabrică operată de Cris-Tim fiind cea de la Filipeștii de Pădure, cu o arie de producție de 50.000 de mp și o capacitate tehnologică de 165 tone de produse pe zi. În această fabrică se produc exclusiv mezelurile sub brandurile principale ale Companiei, respectiv „Cris-Tim” și „Matache Măcelaru”, care sunt integral aliniate conceptului de „Eticheta curată“, precum și produsele ready-meals din carne.

Fabrica de la Măgureni are o arie de producție de 6.000 mp și o capacitate de producție zilnică de 25 de tone, aceasta fiind alocată producției de mezeluri sub brandul economic „Alpinia” și producției de mezeluri sub mărci private. Fabrica de la București este dedicată în exclusivitate producției categoriilor de produse ready-meals (supe, ciorbe, salate, meniuri), având o arie de producție de 2.200 mp și o capacitate tehnică de 25 tone pe zi.

Compania operează o infrastructură de logistică extensivă care include nouă depozite frigorifice de mari dimensiuni la nivel național și o flotă proprie de autovehicule comerciale și utilitare folosite pentru distribuția în rețeaua de comerț modern și în rețeaua de magazine tradiționale. Compania are peste 2.000 de angajați, dintre care aproximativ jumătate au o vechime în companie de peste șapte ani.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Doar 10 producători de băuturi controlează 75% dintr-un sector de 20 mld. lei. Anul 2025 a adus scăderi după recordul din 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Cluj. De la Mechel și Bechtel la Delonghi și Nova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afaceri record pentru industria materialelor din beton, ciment și ipsos în 2025. Profiturile scad pentru al treilea an consecutiv. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Covasna. De la Domo și Producție Zarah Moden la Fabrica de Lapte Brașov și HS Timber Reci. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Pierderile crescătorilor de ovine și caprine au depășit profiturile în ultimii doi ani la nivel de sector. Cel mai bun an a fost 2017. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Călin Ile, Premier Hospitality și Horwath HTL România: 70-80% din stocul de hoteluri și de atracții turistice din România vine din comunism. Există oportunități de investiții
Top 50 companii din Ilfov. De la Porsche și Philip Morris la Dr. Max, Rewe și Altex. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Profituri în Arad: Smart Diesel, Coficab și Astra Vagoane Călători sunt companiile cu cele mai mari profituri din județ
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business