Business-ul n-are vârstă. Ce afaceri au început doi tineri de 20 de ani și cum le gestionează?

Business-ul n-are vârstă. Ce afaceri au început doi tineri de 20 de ani și cum le gestionează?
Din ce în ce mai mulți tineri ne demonstrează că orice este posibil dacă faci afaceri din pasiune și ești implicat.

Din ce în ce mai mulți tineri ne demonstrează că orice este posibil dacă faci afaceri din pasiune și ești implicat. În acest interviu am stat de vorbă cu doi tineri de 20 de ani, dezvoltatori a două aplicații pentru elevi și profesori. Observăm din interviu o gândire matura orientată spre dezvoltare, dar mai ales gânduri mărețe.

Toate presărate cu devotament și seriozitate. Pandemia a dezvoltat apetitul pentru business al românilor. În timp ce unii au văzut mediul afacerilor că o scăpare din robia jobului pe care nu îl plac și au căutat rețete rapide de îmbogățire prin cursurile oportuniștilor, alții chiar și-au făcut un plan de afaceri și au acționat în consecință.

Alex si Paul sunt studenți în anul II la American Hotel Academy, respectiv UBB Cluj - Informatică - Engleză.

Este prima dată când ne lovim de crearea unui proiect de interes național, dar și prima dată când ne-am întâlnit cu factori economici, realizarea actelor contabile, legale și tehnice. Hobby-urile noastre au fost încă dintotdeauna implicarea in activități.

Paul a inițiat mișcarea Programare cu Răbdare, iar eu am activat pe partea de marketing încă din liceu cu echipa de robotică la nivel național. Ne străduim să imbunătățim comunitățile în care ne alăturăm sau le facem.

Cum au început afacerea

La doar 20 de ani, v-ați gândit că e cazul să începeți un business online. De ce ați ales asta și cum v-a venit ideea acestor două platforme?

Eu și Paul ne-am cunoscut în 2018 în online, când căutam persoane cu care să învățăm împreună pentru admiterea la informatică. Din moment ce eu am luat-o spre business, iar Paul a rămas pe programare, nu prea am vorbit și nici nu ne-am văzut vreodată în viața reală până prin ianuarie 2020, când pur și simplu am început să schimbăm idei despre cum am putea îmbunătăți sistemul educațional din România.

Am încercat diferite idei de soft-uri pentru școli sau facultăți, însă ne-am dat seama cât de greu este să penetrăm piața, mai ales că vorbim de un stat rigid când vine vorba de inovare sau intratul fără atenții, așa că am lăsat ideile deoparte deocamdată.

Pandemia ne-a mobilizat

În momentul în care au intrat în vigoare restricțiile pandemiei, ne-am mobilizat cu https://Infonow.ro și in aproape o lună de zile am lansat platforma de meditații la informatică și programare exclusiv online, ce are dorința de a ajuta elevii să-și găsească pe cineva potrivit să-i îndrume când vor să învețe sau să se perfecționeze în domeniul acesta.

Aceeași problemă era și cu site-urile de anunțuri sunt pline de profesori și era greu să alegi pe cineva care să se muleze pe stilul tău sau să te învețe cu drag.

După ce am văzut că prinde avânt, am decis să deschidem și https://MateNow.ro și https://BioNow.ro, iar când ne-am trezit cu sute de accesări zilnice, am decis să deschidem prima noastră afacere, pentru a fi totul ca la carte.

La câteva luni după, am decis să abordăm și o altă piață cu un alt concept, creând https://Meditatii.ro unde oricine își poate pune anunțul de meditații la aproape orice există de predat în lume.

Sunteți doi parteneri. Cum vă înțelegeți? Aveți task-urile împărțite? Mai există alți oameni în echipa voastră?

Sigur că nu am putea să rezistăm doar noi în echipă. Ba chiar în lunile ce urmează ni se va alătura un nou asociat, acesta fiind interesat de conceptul nostru și achiziționând o parte din companie.

Task-urile sunt împărțite, de fel eu iau mai mult pe partea de marketing, customer care, legal și financiar, iar Paul tot ce ține de programare și proceduri tehnice.

Când vine vorba de echipă, suntem în jur de 10 studenți și elevi din domeniul medicinei, matematicii, programării, marketing-ului și postăm content pentru awareness cu speranța că aducem un plus de valoare comunității de liceeni și studenți.

Despre investiția financiară

Presupun că a necesitat și o investiție financiară realizarea celor două paltforme. De unde ați avut banii necesari?

Amândoi am fost implicați în multe proiecte și concursuri cu premii, am economisit banii, am fost angajați de la 16 ani, însă după cum știm toți, piața de creare de software este destul de costisitoare, așadar după ce am reușit să lansăm InfoNow, pentru MateNow și BioNow am apelat la părinți și rude care ne-au sprijinit și au crezut în ideea noastră.

După ce ne-am stabilizat firma, nu am cheltuit nimic, ci am reinvestit totul, am mai pus bani de la noi și am și făcut credit pentru a ne duce visul la bun sfârșit.

Există în Romania vreo persoană de business pe care o admirați și o urmăriți? Ați avut un mentor care v-a îndrumat în realizarea acestui business?

Am participat în câteva incubatoare de afaceri, însă nu putem spune că au avut un mare efect asupra noastră, însă pe partea de business îl urmărim de ceva timp, chiar amândoi, pe Cristian Onețiu, care reprezintă pentru noi o mentalitate obiectivă la fel cum încercăm să ne menținem și noi, modestă, care dorește dezvoltare continuă și este dedicat planurilor sale.

Sperăm ca la un moment dat să avem parte de ghidarea unui mentor, însă pentru moment, nu ne-a descoperit nimeni sau poate nu suntem de interes pentru cei care nu cunosc mai multe detalii despre această piață a educației.

În viitor mai doriți să începeți și alte afaceri?

Plănuim să ne dezvoltăm multilateral, un portofoliu vast este cel mai sănătos. La fel cum ne-a venit ideea într-un moment de criză, noi credem că ne va veni o idee la momentul potrivit, astfel încât să aducem plus de valoare societății și să fie un win-win pentru noi, dar și pentru clienți.

Dacă ar fi să aveți o suma de bani, să zicem 200.000 de euro, în ce domeniu i-ați investi?

Am investi prima oară în afacerea deja existentă pentru a acoperi și alte sectoare de piață, am investi în crypto, imobiliare, turism și agricultură fiindcă noi credem cu tărie că acestea vor evolua și vom fi mai dependenți de ele din ce în ce mai mult, însă toate vin la momentul potrivit.

Afacerea pe care o consideră de viitor

O altă ipoteză interesantă ar fi combinatul tuturor elementelor pe care le-am zis într-o afacere tip metaverse, de ce nu(?). Sigur, poate fabulăm, însă nu știm niciodată ce ne rezervă viitorul.

De multe ori tindem să denigrăm astfel de idei, însă de prea multe ori am văzut că filmele sci-fi au devenit la un moment dat ceva real în viața noastră. Ne place să fim vizionari!

Care au fost cei mai grei pași în dezvoltarea platformelor și a afacerii voastre?

Suportul financiar și legal din partea statului și al pieței. Legea nu este pregătită pentru tipul ăsta de afaceri, iar piața, din punct de vedere al avocaților și al contabililor, nu este pregătită pentru a consulta astfel de persoane juridice. Sunt pe piață o mână de oameni ce pot ajuta, însă știm foarte bine din lecțiile de economie, că vorbim de cerere și ofertă.

Pentru un start-up/microîntreprindere, poate fi destul de greu să îți permiți astfel de servicii.

Obstacolele prin care au trecut

Din punct de vedere legislativ, nu are rost să ne afirmăm prea mult, statul este în urmă cu reglementarea multor lucruri privind era digitală, iar noi trebuie să găsim portițe pentru fiecare situație. Legea este atât de ambiguă sau veche, încât face munca destul de dificilă de multe ori.

Ce au spus profesorii voștri despre voi când au văzut că începeți un astfel de proiect? V-au susținut?

Noi, din fericire, am avut o relație foarte bună cu majoritatea profesorilor noștri din liceu. Am legat conexiuni strânse cu cei care au văzut potențial, care au o inteligență emoțională ridicată și nu le este frică să recomande lucruri sau să ajute.

Mai distribuie postări, ne întreabă cum ne merge, iar unii profesori chiar ne-au recomandat elevilor și studenților, ceea ce ne încălzește sufletul de fiecare dată când vedem pe cineva din orașele natale că se înscrie pe site-urile noastre.

Ce le-ați recomanda altor tineri ca voi care își doresc să înceapă un business de la o vârstă fragedă?

Să nu mai creadă tot ce văd pe social media de la așa-ziși experți care au făcut bani dintr-o întâmplare, din noroc, pe spatele altora, scamatorii sau poate nici măcar nu au ceea cu ce se laudă.

Recomandări către alți tineri

Nu orice idee de business este sustenabilă, oricât de vizionar ești, fiindcă la 18 ani ți se pare că poți face orice. Nu suntem departe de acea vârstă, însă totul vine cu niște limite care depind de la caz la caz.

Poate nu suntem destul de maturi, însă avem destulă experiență cât să sfătuim alți tineri să se întrebe, înainte de a porni o afacere: “Mai e pe piață ceva asemănător ideii mele?”,

“De ce altul nu a făcut ceva de genul ideii mele?” sau “Dacă ăsta a făcut ce-am vrut eu să fac, eu ce pot aduce ca să iau o parte din felie? Merită? Am resursele necesare să-l depășesc în timp util?”

Răspunsurile la genul ăsta de întrebări vin cu analize ca la carte înainte și trebuie date cât mai obiectiv.

Dacă ar fi să mai alegeți un partener de business, ce antreprenor ați alege? Unul din România și altul din străinătate. Și de ce?

Amândoi avem unul diferit așa că unul a ales Dragoș Petrescu și unul Cristian Onețiu, însă sperăm să compenseze pentrul faptul că nu putem alege pe plan internațional cine am vrea să ne fie partener de business.

De când ați deschis acest business și cum s-a dezvoltat? Sunteți mulțumiți de rezultate până acum?

În toamna acestui an facem 2 ani de când am deschis afacerea și suntem mulțumiți de cum se desfășoară activitatea și de progresul acesteia, însă am învățat o lecție care pare probabil evidenta, însă am ajuns să o simțim pe pielea noastră acum: banii pun lucrurile in mișcare. Oh și le pun extrem de tare!

Cu un capital adecvat, vorbă bună și idei inovative, poți muta munții din loc.

Din păcate nu am avut mulți bani, am încercat să facem cât de mult pe cont propriu, așadar nu am putut avea acel boom, însă sperăm să ne vină și nouă rândul cândva. Încet dar sigur!

Cum simțiți reacția profesorilor la o astfel de platformă de meditație?

Cei care văd trend-ul, cei care simt pulsul pieței își pun anunț pe internet pentru meditații, caută platforme ca ale noastre și caută “să se dea cu lumea”. Viitorul e digital, poate chiar hibrid, iar profesorii sunt din ce in ce mai aproape să înțeleagă asta și ne bucurăm că facem parte din această mișcare.

Care credeți că este cel mai mare avantaj al vostru ca business owners?

Faptul că programul de lucru nu mai este un impediment. Ne putem trezi și la 3 dimineața sa lucram pentru afacerea noastră. Nu contează ca lucram mai mult decât un angajat normal, fiindcă știm ca o facem pentru noi. Pe cat de ciudat suna pentru unii, pe atât de satisfăcător este pentru noi.

Este libertatea de care avem nevoie, dar și adrenalina pe care o preferăm să o avem față de alte trend-uri pe care le urmează alt gen de studenți.

Care sunt principalele beneficii ale platformei meditatii.ro ?

Ne-am gândit foarte mult timp, la fel cum am spus și mai devreme, la o afacere nouă în domeniul educației. Site-uri unde poți sa-ti pui anunțuri sunt deja, care au anunțuri de meditații și pentru alte obiecte second hand există, iar întrebarea de baraj era “ce putem face să venim pe piață și să aducem un plus valoare?”

Așa ne-am propus și dedicat să creăm o comunitate cât mai puțin toxică, să avem grijă de utilizatorii noștri, să monitorizăm constant raportări, vizitatori ai website-ului care hărțuiesc, participanți ai grupului Meditatii Romania (facebook) care scriu în moduri care nu fac cinste meseriei de profesor sau statutului de student.

Până acum clienții noștri sunt mulțumiți și continuăm această misiune.

Ce plan de viitor aveți cu această platformă? Cu ce doriți să veniți în plus în viitor?

Știm că ar trebui să dăm un răspuns mai concret, însă tot ce putem spune acum este că planurile noastre apropiate sunt naționale, iar în scurt timp internaționale. Vrem să facem un “roadmap” complet al studentului și să putem crea o comunități în țările unde este acest curent educațional.

Credeți că daca n-ar fi venit pandemia, v-ați fi mai apucat de afaceri online?

De multe ori ne-am pus întrebarea asta și de multe ori ne răspundem că “sigur găseam noi ceva la un moment dat”. Avem o fire antreprenorială și descurcăreață, zicem noi, iar o idee sigur ne-ar fi venit într-un oarecare context, fie pe cont propriu, fie (cine știe?) tot în formula asta.

Cum vedeți voi mediul de business din Romania? Ce vă place? Ce nu vă place?

Deși ne plângeam că legislativ suntem în urmă, acest lucru permite totodată multor lucruri să fie dezvoltate fiindcă totul este o împletitură de legi, concepte și interpretări.

Mediul de afaceri din România

Ceea ce nu ne place și am văzut în alte țări, cât am călătorit sau muncit în afară, este că oricine își poate deschide o afacere aici. Faptul că oricine, indiferent de studii, dacă știe măcar să scrie sau să citească, nici nu mai zicem de competențe financiare sau abilități ce țin de inteligența emoțională sau chiar marketing, reprezintă o mare problemă.

De aceea multe afaceri ajung să se închidă sau se strică statistici inter/naționale. De aceea se strică piața de multe ori, din disperarea altora, din munca la negru, din oferte nefondate și așa mai departe.

Din păcate, nu credem că se va rezolva prea curând acest aspect la noi. E foarte mult lobby politic din partea celor anterior menționați.

Vă gândiți ca în viitor să plecați din țară sau doriți să rămâneți să dezvoltați proiecte de business în România?

Deocamdată amândoi suntem în țară, însă am mai plecat în afară, ne-am întors și cel mai probabil vom pleca iar. Tindem să evoluăm constant, iar când vom fi atins punctul maxim din cariera profesională, sigur ne vom întoarce și vom continua dezvoltarea societății românești.

Noi ținem la principiul să dăm altora ce nu am avut noi.

Ce ați dori să le transmiteți conducătorilor acestei țări? Din persepectiva voastră de tineri antreprenori români?

Conducătorilor nu avem ce să le transmitem. Ei sunt imaginea celor care îi votează. Am transmite multe lumii de rând, însă atunci când ești ținut în minimul pe economie, educație precară din orice punct de vedere, nicio perspectivă culturală, iar ca cetățean ești concentrat pe ce pui mâine de mâncare pe masă, e clar că nici nu te va interesa altceva, mai ales politică și pe cine vei vota.

Mai avem mult până se trezesc acești cetățeni. Sperăm să nu ajungem prea târziu.

Termene.ro este o sursă de referință pentru analize economice și conținut de business, nu un generator de trafic de clickbait. Misiunea noastră este să furnizăm informație relevantă, riguroasă și ușor de înțeles, bazată pe date concrete și susținută de expertiză profesională. Ne adresăm profesioniștilor care au nevoie de acuratețe pentru a lua decizii corecte.

Află aici mai multe despre politica editorială a Termene Business Hub.
Top 50 companii din Bistrița-Năsăud. De la Dan Steel și Gomar la Frasinul și Dimex 2000. Leoni, TeraPlast și Rombat rămân constante. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile centrelor de fitness au crescut de 15 ori în 17 ani, dar piața merge mai mult în pierdere, cu un record negativ în 2025. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Expert contabil: Firmele care nu depun bilanțul până la 31 octombrie 2026 riscă inactivitate fiscală. Condițiile s-au înăsprit
Top 50 companii din Arad. De la Takata și Astral Impex la Joyson Safety Systems și Smart Management Invest. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Vaslui: un transportator de mărfuri înființat în 2025 are profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ
Afaceri record de 7,3 mld. lei pentru producătorii de medicamente în 2025. Cel mai bun an pentru profituri a fost 2024. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Vaslui. De la Rulmenți, Mopan și Mândra la Vanbet, Safir și Kredianis. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Surpriză în Bacău. Producătorul gecilor Moncler a depășit Agricola Internațional și a ajuns al treilea angajator din județ în 2025
Piața de call center a crescut de 18 ori în 17 ani, până la 3,7 mld. lei. Numărul de angajați a crescut de 6 ori. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Top 50 companii din Mehedinți. De la Meva și Combinatul de Apă Grea la Trustul de Construcții și Combinatul de Celuloză și Hârtie. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Afacerile unităților silvice au scăzut cu 21,5% în 2025, după doi ani atipici
Business în Dâmbovița. Profiturile au crescut mai repede decât afacerile în perioada 2008-2025. Cele mai populare activități sunt transporturile, construcțiile și comerțul. GRAFICE
Salariul minim din România: triplare în 10 ani, dar tot printre cele mai mici din UE
Top 50 companii din Dâmbovița. De la COS, Avicola Crevedia și Agricantus la Sun Garden, Rombeer Crîngașu si IDV. Beko/Arctic, singura constantă. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cei mai mari angajatori din Cluj: Endava depășește De'Longhi și Emerson și trece pe locul doi. Electrica rămâne pe primul loc
Cei mai mari angajatori din Iași: Amazon, Phinia Delphi, Antibiotice și mai multe companii publice
Profituri și afaceri record pentru crescătorii de animale în 2025. Producătorii de pui și de ouă domină sectorul. Analiză 2008-2025. GRAFICE
Restaurantele românești Mesopotamia și Fryday au profituri mai mari decât majoritatea firmelor din județul Suceava
Piața locuințelor noi, la al doilea an consecutiv de scădere. -12,5% în 2025 față de 2019. GRAFICE
Fotbalul românesc a descoperit concordatul preventiv: UTA Arad, FCU Craiova și Oțelul Galați, în procedură, după ce Poli Iași și Petrolul Ploiești au ratat-o și au ajuns în insolvență
Marile companii de la BVB sunt cu 50% mai scumpe decât acum un an, dar nu toate scumpirile înseamnă același lucru | GRAFICE
De trei ori mai multe concordate preventive în 2026: instrumentul de prevenție pentru firme prinde viteză, dar rămâne excepția | GRAFICE
Surpriză în Harghita: Un operator de toalete mobile a avut profituri mai mari decât majoritatea companiilor din județ în 2025
Record pentru piața de curierat. Afaceri de 9 mld. lei în 2025, dar profitul continuă să scadă. Urmează schimbări în clasament? Analiză 2008-2025. GRAFICE
Firmele de pompe funebre, afaceri record de peste 545 mil. lei în 2025. Profitul și-a reluat creșterea. Analiza pieței de servicii funerare în perioada 2008-2025. GRAFICE
Industria auto românească pierde 1.200 de angajați în fiecare lună
Top 50 companii din Harghita. 7 din 10 companii au rămas la vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Romaqua, M. Tabac și Amigo & Intercost, cei mai mari jucători. TIMELINE
Top 50 companii din Caraș-Severin. De la TMK Reșița și C+C la SE Bordnetze și TMD Friction. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Cine vine după coroana Autonom? Piața de închirieri și leasing auto, la un nivel record de 5,6 mld. lei în 2025. Profiturile au intrat pe o pantă descendentă în ultimii ani. ANALIZĂ 2008-2025
Zece ani de scumpiri imobiliare. Cum au evoluat prețurile apartamentelor în șase mari orașe din România | Grafice
Swiss Capital și TradeVille au făcut trei sferturi din profiturile brokerilor independenți de la BVB în T1/2026. Patru case au ieșit pe pierdere | GRAFICE
Top 20 companii care au trecut pe profit în 2025: Rompetrol, Metro, Auchan, Electrica, Beko sau Mercedes-Benz
Cum a crescut salariul minim de la 1.450 de lei la 4.325 de lei în 10 ani?
Top 20 companii care au trecut pe pierdere în 2025: Carrefour, Selgros, UiPath, Sameday, Alro sau CFR Călători
Cele mai mari companii care nu au depus încă bilanțul pe 2025: Rafinăria Lukoil, proprietarul Zara și Bershka, șantierul naval din Tulcea sau BMW
Top 50 companii din Gorj. De la Artego, Avi Instant și Uzina Mecanică Rovinari la CE Oltenia, TMG Guard și Macofil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. TIMELINE
Ion Sturza: BlackRock a vrut să cumpere Rompetrol, dar oferta KazMunayGas a fost de 5-6 ori mai mare | A fost odată în business
A crescut sau a stagnat de fapt producția de mobilă în perioada 2008-2025 în raport cu inflația? Mai mult de o treime din angajați au dispărut în ultimii 17 ani. ANALIZĂ
Top 50 companii din Sălaj. De la Aplast, Inserco și Simex la Avril și Aenova. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2025. Silcotub, singura constantă. TIMELINE
De 12 ori în 17 ani. Producția de hrană pentru animale de companie crește, dar nu ține pasul cu cererea. Trei producători reprezintă 87% din sectorul de 123 mil. euro. Analiză 2008-2025
Top 50 companii din Tulcea. De la STX, Elmet Com și Deltacons la Vard, Mini-Farm și Waldevar. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
De la obligațiuni la acțiuni: Bursa de la București și-a schimbat radical motorul de creștere în 2026 față de 2025 | GRAFICE
Producția de înghețată, un alt sector care s-a topit? Afacerile cumulate ale producătorilor au scăzut în raport cu inflația în perioada 2008-2024, dar lipsesc datele liderului de piață
Top 50 companii din Vâlcea. De la Oltchim, Damila și CET Govora la Faurecia, Vel Pitar și Avicarvil. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
ANAF lansează două aplicații pentru verificarea automată a raportărilor SAF-T
Șase jucători controlează peste 70% din producția de lacuri și vopsele. Sectorul a crescut mai lent decât inflația, dar profiturile au crescut puternic. Analiză 2008-2024. GRAFICE
TVA de 11% pentru prima locuință cumpărată de tinerii sub 35 de ani, propusă în Senat
Top 50 companii din Botoșani. De la Danilux, Pita și Rolana Tex la Electroalfa, Vestra și Cornell’s Floor. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Industria hârtiei și cartonului, un sector de 10 mld. lei în care pierderile s-au triplat în doi ani. Analiză sectorială pe 17 ani. GRAFICE
Top 50 companii din Vrancea. De la Metale, Vincon și Zanfir la Annabella, Paco și Uvertura Com. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Interviu cu Marieke Blom, economista-șefă ING Group: România poate face Europa mult mai puternică doar prin recuperarea decalajelor. Nu profitați de toate avantajele
Top 50 companii din Satu Mare. De la Unicarm, Dan Steel și Sam Mills la ZES Zollner, Promat Comimpex și Unicarm Supermarket. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Paradoxul pensiilor private sub umbra unui război: Record de încasări la Pilonul 3, scădere istorică a activelor la Pilonul 2
Surpriză în Argeș: Anca Vlad a făcut profituri mai mari cu Fildas Trading decât Renault cu Dacia
Profituri în Maramureș: Compania de amanet și schimb valutar Bertus este pe primul loc, cu un profit mai mare cu 150% față de producătorul de mobilă Aramis
Cine face bani la pompă? Profiturile benzinăriilor au crescut accelerat până în 2023, dar au scăzut brusc în 2024. Analiză sectorială pe 17 ani | Big Read
Cele mai mari companii care au depus bilanțul pe 2025. Actualizare 20 august
Top 50 companii din Argeș. De la Pic și Conarg la Horse, Lear și Karcher. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. Dacia și Catena, singurele constante. TIMELINE
Chipsuri, conserve, salate și nuci. Profiturile procesatorilor de fructe și legume au crescut cu 660% în perioada 2008-2024. Sectorul crește constant | Big Read
Iași în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu 670% în perioada 2008-2024. Dezvoltarea software și ingineria sunt printre cele mai populare activități din Iași
Top 50 companii din Maramureș. De la Italsofa, Unio și Moeller la Aramis, Universal Alloy și Eaton. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Acvacultura și pescuitul, un sector de 580 mil. lei în care profiturile au intrat la apă. Liderul pieței este în concordat preventiv. Analiză 2008-2024 | Big Read
Timiș în date. Profiturile companiilor din județ au crescut cu aproape 380% în perioada 2008-2024. Timișul găzduiește cele mai multe companii mari după București-Ilfov și Cluj
Top 50 companii din Buzău. De la Romet și Relad la Getica 95, Voestalpine și Global Cash & Carry. Cum s-a schimbat vârful clasamentului în perioada 2008-2024. TIMELINE
Afaceri cu păduri. Suedezii din familia IKEA, singurii străini din top 20, într-o piață dominată de capital românesc. Analiza sectorului forestier 2008-2024 | GRAFICE | Big Read
Wargha Enayati: Vrem să răspândim conceptul de concierge doctor pe plan național, în următorii cinci ani | A fost odată în business
SIM, Lacto Prod și Monor, singurele companii românești din topul producătorilor de lactate. Profiturile au crescut, numărul de angajați a scăzut. Francezii, nemții și grecii conduc piața. Analiză 2008-2024
Covrigăriile câștigă teren. Profiturile din producția de panificație și patiserie au crescut de 10,7 ori în perioada 2008-2024. Luca și Petru, în top 3 angajatori. Lidas, în concordat preventiv
Profiturile industriei produselor din carne au crescut de opt ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile s-au triplat | GRAFICE | Big Read
Profiturile din transporturile rutiere de mărfuri au crescut de 12 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 7 ori. Cel mai bun an a fost 2022 | GRAFICE | Big Read
Marius și Dan Ștefan, Autonom: Mândria noastră cea mai mare este că am construit un sistem în care colegii noștri învață | A fost odată în business
Distribuie acest articol